Supraviețuitorii, romanul scris de Jane Harper și apărut la Editura Trei, este titlul sub care ne-am reunit pentru un alt blogtour. M-am bucurat pentru acest prilej, mai ales că mi-a plăcut Forța naturii

Jane Harper are o anume forță în scris. Dar cu Supraviețuitorii nu și-a folosit-o. Dacă în poveștile antecedente Jane Harper s-a concentrat pe acțiune, în Supraviețuitorii abordează o altă direcție. Se concentrează asupra personajelor. Le lasă pe ele să scoată din mânecă așii câștigători, ascunde frânturi din acțiune și din tensiune în buzunarele acestora și așteaptă să iasă totul la lumină.

„Ca de obicei, Harper descrie cu talent peisajul în timp ce țese o plasă complicată și elegantă, plină de secrete de mult îngropate, care sunt gata să iasă la lumină.” – New York Times Book Review

Supraviețuitorii
Supraviețuitorii

Supraviețuitorii – trecutul bate la ușă

Deși eram familiarizată cu stilul de scriere al autoarei, am fost șocată să constat că nu mă simțeam confortabil în această nouă poveste. Eram confuză, mă simțeam străină față de comunitatea de la malul mării și credeam că secretele de aici îmi vor rămâne necunoscute. Chiar dacă eram mereu la un pas în urma personajelor, simțeam că nu le cunosc, că toate au mai apărut undeva și vinovată că nu mi le aminteam eram doar eu.

Primele pagini au trecut așa, într-o ceață totală. Nu reușeam deloc să mă conectez cu povestea, nu înțelegeam de ce toată lumea se uita urât spre toată lumea, de ce aveam impresia că toți călcam pe o pojghiță subțire de gheață. Liniștea aparentă era doar simulacrul unei vieți obișnuite, al iertării superficiale și al falsei iluzii de „show must go on”.

Și toate se prăbușesc atunci când se reîntâlnesc toți protagoniștii unui alt eveniment fatidic. Cineva supraviețuise, altcineva nu. Și sentimentul de vină devenise mai apăsător cu timpul. Acum, pe meleagurile unde se derulase totul, vina mușcă și mai amar și mai intens din toate. Și moartea avea să lovească din nou. Va avea un alt deznodământ acest caz? Ce va fi diferit de data asta?

Mărturii, vină, secrete

Mi-au plăcut întotdeauna comunitățile micuțe, așezările acelea prietenoase, intime și calde. Credeam că e bine să cunoști pe toată lumea, să știi că poți lăsa ușa din spate deschisă și că este grozav să nu te simți aproape niciodată singur. După cărțile astea, mai ales după cele din genul thriller, comunitățile mici au început să mă sperie. Cred că e copleșitor să știi că toată lumea te cunoaște, că nu poți păstra nimic secret și că nu te poți pierde în mulțime.

Așa este și cu comunitatea din această poveste. O rană rămăsese deschisă în istoria ei. O rană care supurase continuu vină și întrebări. Ar fi putut timpul să aștearnă tăcerea și dorul peste moartea cuiva. Dar ce ar fi putut face în cazul unei dispariții? Dispariția rămâne o rană deschisă. O rană pe care timpul nu face decât să o mențină vie și dureroasă. Nimeni nu știa ce se întâmplase cu fata care dispăruse. Răspunsuri grăbite și aparente puteau fi găsite. Dar erau oare mulțumitoare și suficiente?

Pentru Kieran era cel mai greu să revină acasă. Deși luase cu el sentimentul de vină, totul devenea mai apăsător acasă. Revenise pentru că situația cu tatăl său escaladase mult prea mult și mama lui fusese nevoită să ia niste decizii dureroase. Plecase de aici adolescent, revenea soț și tată. Dar asta nu-l liniștea complet. Aici erau toate amintirile lui, toate peșterile subacvatice, toate tunelurile pe care le umplea altă dată cu glume și râsete, alături de prietenii săi.

Reîntâlnirea cu locul natal este una mereu emoționantă, mai ales dacă apar și prietenii. Dar nu toți de aici îi erau prieteni lui Kieran. Și unii nu aveau să îi redevină prieteni niciodată. Ranchiuna era mult prea adânc înrădăcinată și resentimentele reveneau precum valurile la mal. Iar liniștea este spartă de o nouă moarte. O fată, aceeași plajă, aceleași întrebări. Cine era criminalul și care erau motivele sale? Sau vorbeam despre o sinucidere?

Supraviețuitorii – trecutul revine la mal

„Jane Harper îi crește pulsul cititorului prin narațiune, insinuând ce s-a petrecut în ziua aceea, dar dezvăluind adevărul încetul cu încetul, pe măsură ce Kieran începe să vadă trecutul și prezentul în altă lumină.” – Booklist

Tensiunea este tangibilă în paginile romanului și așteptarea parcă te macină complet, rând după rând. Autoarea nu se grăbește nicăieri, lasă scânteile să apară încet și să aprindă complet vâlvătaia la momentul potrivit.

Deși primele pagini mi s-au părut bulversante și necunoscute, acțiunea m-a captivat încet, încet și m-am trezit făcând parte din evenimentele prezentate. Îmi doream să fie găsit vinovatul, îmi doream să descopăr și ultimul firișor din această plasă mare de minciuni și secrete. Este o pânză lipicioasă, una aparent politicoasă și prietenoasă. Adevărul și resentimentele colcăie pe dedesubtul lor. Și nu sunt deloc ușor de digerat. Mi-a plăcut până la final și m-am bucurat că am participat la acest blog tour.

Apropo, dacă doriți să vedeți și alte opinii, vă invit pe blogurile: Literatura pe tocuri; Falled; Biblioteca lui Liviu; Cărțile mele și alți demoni; Ciobanul de azi; Citește-mi-l; Analogii, antologii.

Supraviețuitorii a apărut la Editura Trei și poate fi achiziționat de aici ,(are reducere varianta tipărită)

Nr. de pagini: 448

Titlul original: The Survivors

Limba originală: engleză

Traducere de: Alunița Voiculescu

Anul apariţiei: 2022

 

 

 

 

 

Lasă un răspuns