Sunt o sumă..

Pare un titlu ciudat? Vă împărtășesc ideea. Nu știu ce se întâmplă în ultima lună din an, dar mă găsesc tot mai des făcând bilanțuri mentale. Bilanțul lucrurilor fericite, al momentelor triste, al greșelilor mele sau al greșelilor altora în raport cu mine, restul de greșeli și le contorizează fiecare.
Anul acesta aș putea să spun că am greșit mai rar, asta nu înseamnă că mai puțin grav ca în anii trecuți. Am greșit în fața altora, am greșit și mai mult în fața mea. M-am iluzionat, am sperat și am oferit încredere. Am primit la rândul meu gânduri frumoase, oameni minunați pe care i-aș păstra mai mult decât o viață. Cei ce vă simțiți vizați, să știți că dacă există reîncarnarea, atunci nu scăpați de mine.
Oamenii care au fost în viața mea anul acesta m-au ajutat. Nu m-aș fi gândit vreodată că eu voi spune că pierderea nu e pierdere. Bine, nu se aplică asta tuturor oamenilor pe care îi întâlnești. Oamenii aceștia de care vă spuneam, nu sunt pentru mine o pierdere. Viața mea este ca o casă. Nu o demolez, nu o anulez, o îmbunătățesc continuu. E normal să vreau ce e mai bun și mai frumos, este normal să țin pasul cu tendințele. Oamenii care au trecut prin viața mea au adus îmbunătățiri la construcția finala. Unii m-au determinat sa fiu mai atentă la fisurile pe care le creaseră alții.
Mai sunt câțiva care au reparat ceea ce fusese uitat. Au reclădit, au luminat și au dat alt scop vieții mele. Așa că nu îi pot considera o pierdere. Ei toți m-au cizelat și m-au definit. Sunt astăzi suma tuturor deciziilor mele și a deciziilor lor.
Sunt produsul a tot ce au lăsat ei și am înmulțit ulterior. Am scăzut ce a fost de prisos și am împărțit zecile de bucurii pe care le-am primit.
Oamenii care au trecut prin viața mea, mi-au oferit lecții. Poate nu am știut să primesc la timp morala, poate nu am știut să interpretez corect. M-am îmbufnat și puțin mai lipsea să nu dau din picioare ca atunci când eram mică. Am fost tăioasă, am spus ce nu am simțit, am fost impulsiva. Acum știu că nu ar fi trebuit. Ar fi trebuit să le mulțumesc. Ar fi trebuit să le fiu recunoscătoare pentru tot ce mi-au oferit. M-aș bucura să știu că există oameni care au pentru ce să îmi mulțumească mie.
Am avut o vreme când am căutat să mă agăț de oamenii aceștia, să îi păstrez în viața mea sub orice formă. Cât de mult am greșit! Oamenii nu pot ocupa locurile pe care nu și le doresc. Și-au încheiat misiunea în viața mea. Aș minți dacă aș spune că nu există oameni pe care mi-ar plăcea să îi mai sun, să îi aud, să le povestesc. Dar nu are rost. Și-a pierdut farmecul. Și nu le pot impune. În plus, nici nu știu dacă mai au ce să mă învețe.
Prima oară era totul natural, avea un farmec aparte. Așteptam cu nerăbdare discuțiile lungi. Acum le simt ca o obligație. Pare că sufletul și-ar rupe zăgazurile și ar spune tot, dar este un filtru mai puternic decât el care filtrează toate vorbele și îngheață atmosfera.
Prietenia se naște spontan, am asemănat-o mereu cu bătaia aripilor unui fluture multicolor. Îți oprește răsuflarea și îți colorează existența. Mai greu este când se încheie. Dar de ce am înlocui fluturele cu un uragan? Cu vorbe grele? De ce nu ne aducem aminte de fluturele acela minunat? De emoții? De bucurii?
Așadar, sunt mândră să spun că sunt o sumă. Nu voi spune că în viitor voi ști să efectuez operațiile. Nu știu dacă voi fi la fel de matură pentru a primi lecțiile oferite, nu știu dacă voi fi mai puțin impulsiva, dar știu că ceea ce sunt este ceea ce am fost învățată și ajutată să fiu.
Îmi place să fiu o sumă. Port în mine câte puțin din fiecare om pe care l-am întâlnit. ♥️