Ce faci când este frig afară și îți este dor de vară? Alegi o carte delicioasă ca o înghețată. Și ce carte este mai bună dacă nu una pentru copii? Rubrica „ce le citim copiilor” este una dragă mie și datorită celor de la Corint (Corint Junior) adăugăm mereu titluri valoroase în biblioteca noastră. 

Cel mai mult îmi place când citesc cu fetele. Citim, comentăm, încercăm să înțelegem și să ne transpunem în pielea personajelor. Cine ar spune nu aventurii și jocurilor din copilărie? 

Pe „Summerlost sau visul unei vacanțe de vară” am ales-o datorită copertei. Mi-a adus aminte de frumusețea copilăriei și de năzbâtiile pe care le făceam în fiecare vară. Deh, nostalgie, nostalgie! 

„Summerlost” vorbește despre prietenie, despre visuri, despre acceptare și iubire. O lecție de viață pe care ne-o predau niște puști de doisprezece ani. Ambiția lor m-a bucurat și m-a înduioșat teribil!

Familia lui Cedar nu mai era completă. Cedar este o domnișorică ambițioasă și tristă. Primise numele acesta neobișnuit de la tatăl ei și fusese revoltată la început. Acum îl aprecia mai mult. Era lucrul cel mai important care rămăsese de la tatăl ei. Un accident le rupsese lumea în două. Tatăl și fratele ei special pieriseră în urmă cu un an. Ben fusese un copil special. Nu fusese  ușor de înțeles, dar fusese ușor de iubit. Uneori, avea impresia că Ben încă era în jurul lor. 

Summerlost sau visul unei vacanțe de vară – o lecție de viață 

Iron Creek, orașul natal al mamei lui Cedar, este locul care îi vrăjește pe toți membrii familiei Lee. Cumpăraseră aici o casă veche și colorată, pe care mama ei se încăpățâna să o renoveze și să o închirieze pe timp de iarnă studenților. Ce să facă Cedar aici? Era o casă veselă, cu uși vopsite fiecare în altă culoare, dar asta nu o înveselea. Geamul cu vitralii al camerei sale nu îi permitea să vadă afară, așa că nu suporta să stea închisă.

Îl remarcă pe „tocilarul pe bicicletă” (Cedar adora să pună porecle oamenilor – porecle bune, să fim înțeleși). Tocilarul era Leo Bishop, avea doisprezece ani și muncea la festivalul de teatru Summerlost. Când se împrietenșete cu el, Cedar își face intrarea și în cadrul echipei de la festival. Deși erau fermecați de atmosferă, copiii erau afectați de tristețea care plutea în aer. Teatrul urma să fie demolat și, odată cu el, dispăreau și tunelurile subterane pe care le folosiseră cândva actorii. 

Copiii își doreau să vadă tunelurile, mai ales că ele fuseseră folosite și de cunoscuta Lisette Chamberlain, o actriță iubită care debutase la Summerlost. Existența acesteia se curmase brusc și în jurul morții ei plana un mister. De ce murise Lisette? Cine o văzuse pentru ultima oară?


„O carte la îndemâna celor care savurează o poveste duioasă, pornită din inimă.” School Library Journal

Leo era fascinat de Lisette și organizează un tur de onoare pentru fanii actriței. Pentru că totul se desfășura pe lângă teatru, trebuia să rămână secret. Gary, proprietarul teatrului, nu i-ar fi iertat dacă asta ar fi ajuns la urechile lui. Nici măcar cauza bună care l-a împins pe Leo pentru a organiza acest tur nu l-ar fi înduplecat. 

Povestea acestei vacanțe de vară este una duioasă și plină de emoții și aventuri. O recomand copiilor de 10 -12 ani. Sunt sigură că ar înțelege mai bine mesajul ei. Mi-a făcut plăcere să o descopăr și abia aștept să discut pe marginea ei cu Maria mea!  

Ally Condie scrie cărți pentru copii și pentru adolescenți. Printre volumele adresate tinerilor cititori se numără trilogia Matched, un bestseller internațional tradus în peste 30 de limbi și ajuns pe primul loc în lista întocmită de prestigioasa publicație The New York Times. 

Cartea a apărut la Editura Corint și poate fi achiziționată de aici. 

An aparitie: 2018

Autor: Ally Condie

Nr. pagini: 288

Titlu Original: Summerlost

Traducator: Mihaela Serbanescu

9 COMENTARII

  1. Iubesc cărțile pentru copii, iar aceasta pare pur și simplu magică. Îmi face și mie cu ochiul coperta minunată. 🙂 Felicitări pentru recenzia minunată! <3

Lasă un răspuns