Sufleul – Asli E. Perker (recenzie)

Un roman despre familii și căldura din bucătărie 

”Sufleul” de Asli E. Parker mi-a dat sufletul peste cap. Am avut impresia că va fi o lectură ușoară, că voi aștepta ca să se coacă prăjiturile și să vină invitații la cină. Am rămas cu lacrimile în ochi și cu dorința de a acorda mai multă importanță și atenție mâncării și servirii mesei. Sufleul este o poveste amăruie despre încercările la care ne supune viața. Același număr de încercări pe care le faci înainte de a avea sufleul perfect pe masă. Poate că nici nu este vorba despre sufleul perfect, ci despre cât de mult ai încercat ca să îl obții.

”Titlul era Sufleul. Iar dedesubt scria, cu litere mici, ”Cea mai mare dezamăgire”. Ferda se uită de jur împrejur, uimită. Chiar dacă i se mai întâmplase până atunci ca viața să i se intersecteze exact cu gândurile, tot era uluită să vadă că i se întâmplă din nou.”

Sufleul a fost ca un film mut, un film în care nu avem prea mult dialog, dar avem trei povești de viață care ridică la fileu foarte multe întrebări. Sufleul te determină să privești cu alți ochi realitatea, te obligă să privești altfel mâncarea și cinele de familie. 

”Dacă nu am trece prin dezamăgiri, de unde am ști ce așteptări și speranțe avem de fapt?”

Bucătăria este sufletul unei case. Este locul în care se hrănesc deopotrivă, trupuri și suflete. O cameră care poate trece neobservată, dar care are o importanță uriașă în cadrul familiei. Bucătăria este spațiul în care se nasc tradiții, se gătesc cele mai bune prăjituri, se trece peste decepții și se construiesc prietenii. 

Romanul de față a subliniat toate aceste lucruri. Eu am crezut că voi face o incursiune prin bucătăriile lumii, că voi găsi rețete și că voi pofti constant la bunătățile prezentate în carte. Așa a fost, pe alocuri. Am făcut o incursiune în dramele din viața a trei oameni, complet diferiți, din alte locuri ale lumii, dar uniți de aceeași pasiune: mâncarea. Bucătăria avusese un rol important în viața lor și rămăsese, pentru mult timp, pilonul lor de sprijin.

 ”Centrul pământului nu este un cristal uriaș; este bucătăria din fiecare casă.”

Lilia și Arnie locuiau în New York, trecuseră de 60 de ani și erau mai nefericiți ca niciodată. Ea era de origine vietnameză și iubea familiile gălăgioase, unite de tradiții și mâncare bună. El era opusul ei. Era ursuz, serios și iubea să se retragă în biroul lui. Nu reușiseră să aibă copii, așa că, adoptaseră doi copii vietnamezi, dar dăduseră greș și în asta. Copiii crescuseră și nu apreciaseră eforturile lor, așa că, relația era una foarte rece. Lilia avea momente în care regreta decizia luată. 

Trecuseră mulți ani de când ei dormeau în camere separate, mai triști și mai tăcuți ca niciodată. Singura consolare din viața Liliei era dragostea ei pentru bucătărie. Gătea pentru chiriașii ei și încerca mereu să descopere rețete noi. 

Când Arnie se îmbolnăvește, Lilia conștientizează derapajul căsniciei lor. Gustul mâncării nu putea acoperi gustul amar lăsat de nefericirea din viața lor. Se închide în ea și prăpastia dintre ei doi crește tot mai tare. Unde dispăruse dragostea lor? Oare și Arnie simțea la fel ca ea?

Marc și Clara locuiau în Paris și se bucurau de o căsnicie fericită. Clara era centrul lumii lui Marc. Ea se ocupa de toate, el doar gravita în jurul ei. Clara gătea, Clara avea grijă de casă și ea organiza viețile lor. Într-o după amiază, Clara moare și lumea lui Marc se prăbușește complet. Nu știe să trăiască fără ea, nu știe să se descurce, nici măcar nu e capabil să ia decizii. După câteva săptămâni de hibernare, Marc învață să se repună pe picioare. Clara fusese dragostea vieții lui, dar era timpul ca să învețe să trăiască din nou, și, mai ales, era vremea să învețe să gătească. Va reuși să facă măcar jumătatea din ceea ce reușea soția lui? Este bucătăria salvarea lui? 

Ferda și Sinan locuiau în Istanbul și ar fi fost fericiți dacă nu ar fi existat și mama Ferdei. Ferda și Sinan aveau doi copii, un băiat și o fată. Amândoi își găsiseră drumul departe de casa părintească, dar nu uitaseră să își sune părinții și să le ceară mamei lor să le pregătească mâncărurile preferate. Ferda își dedica tot timpul ei liber incursiunilor în piețele de legume și fructe, bucătăriei și rețetelor noi. Viața îi este dată complet peste cap atunci când mama ei, doamna Nesibe, se îmbolnăvește și refuză, în ciuda insistențelor medicilor, să se mai ridice din pat. 

Ferda va deveni menajera mamei ei douăzeci și patru de ore pe zi și va tânji după momentele ei de libertate. Își iubea bătrâna mamă, dar, uneori, se sătura până peste cap. Voia doar să se așeze și să se bucure de băutura ei preferată cu scorțișoară. 

Ce au în comun personajele noastre? O carte de bucate pe care o cumpără toți trei în aceeași zi. Trei exemplare, trei destine și sute de încercări pentru a face sufleul perfect. Exact ca în viață. Toți aveam aceleași ingrediente, dar nu tuturor ne iese viața perfectă. 

Niciodată nu am asemănat, mai mult ca acum, viața cu mâncarea. Chiar dacă folosim aceleași ingrediente, vă garantez că gustul nu va fi la fel. Și nu e vorba despre rezultat, e vorba despre toate încercările pe care le-ai făcut.  

Mi-a plăcut tare mult lejeritatea cu care autoarea a ”gătit” această carte. Ne vorbește despre dramele din viața oamenilor, dar o face cu umor, cu empatie și cu grijă. Aproape că le poți simți durerea, dar nu plângi, nu te cutremuri. Îți vine să întinzi mâna, să îi bați pe umăr și să le oferi o porție de prăjitură.

Mă bucur tare mult că am găsit acest roman pe site-ul editurii Univers. Dacă sunteți curioși, găsiți cartea aici. Mie mi-a plăcut mult. Este ca o tabletă amară de ciocolată. Amăruie, dar tot ciocolată. 

Despre carte:
Colecția: Ora 11
Număr pagini: 303
An apariție: 2016
Traducere: Carmen Scarlet