Strigăt în întuneric – Emma Healey, recenzie

„Strigăt în întuneric” este un roman radiografie. Știți că mie îmi place să lipesc un „diagnostic” pe fiecare roman. Acestuia m-am gândit să îi spun radiografie. Emma Healey supune atenției publicului o familie și relațiile din sânul acesteia, dar pune îndeosebi accent pe legătura dintre mamă și fiică. Nu eram familiarizată cu stilul de scriere al autoarei, nu am citit și celălalt roman care a apărut la noi (Elizabeth a dispărut, mai 2016). Am apreciat grija pentru fiecare detaliu, tehnica ei făcând să înflorească povestea în fiecare pagină. Dar recunosc că m-am pierdut la un moment dat printre toate capcanele pe care autoarea a încercat să le instaleze pentru a nu da voie imaginației să obosească.

Nu mai știam să fac diferența între real și imaginar, nu știam dacă toate astea s-au petrecut sau sunt doar mașinațiunile unei minți bolnave. Deși pare aparent simplă: număr redus de personaje, nu foarte multe răsturnări de situație, nu e peste tot ușor de parcurs. Știți, am avut impresia că văd suprafața unei bălți micuțe. Am zis să sar în ea, să mă bucur de clipa respectivă. Fără să îmi dau seama că, sub aparenta mea balta micuță, exista ditamai craterul. Rezultat: m-am scufundat în hățișul unui subiect din care nu mai vedeam calea de ieșire.

Strigăt în întuneric – despre puterea unei mame

Jen și Hugh Maddox tocmai au supraviețuit celui mai cumplit coșmar al oricărui părinte. Ușurați, dar încă îngroziți, stau lângă patul de spital al fiicei lor în vârstă de cincisprezece ani, Lana, care a fost găsită dezorientată, plină de sânge și de vânătăi, după ce a dispărut patru zile în timpul unei vacanțe petrecute cu mama ei într-o tabără de pictură.

Și asta a fost partea care m-a convins să citesc cartea. Știți cât de mult îmi place mie să fac pe detectivul, să caut indicii și să dezvolt propriile anchete. M-am pus în locul mamei Lanei. Ce aș face eu dacă nu aș ști patru zile de copilul meu? Către ce zări aș striga, ce căi aș urma, cum aș interacționa cu oamenii care ar trebui să mi-o aducă înapoi?

Puncte slabe

Înainte să vă spun câte ceva despre carte, simt nevoia să menționez câteva dintre aspectele care pe mine nu m-au convins.

• polițiștii și ancheta realizată de aceștia. Când citesc thrillere nordice, aproape că îmi pot auzi mintea cum sfârâie în încercarea de a surprinde toate legăturile și de a păstra toate informațiile. Nu numai că autorii nordici au sânge rece când vine vorba de crime, dar construiesc veridic, pas cu pas, viața polițiștilor. Și aș vrea să văd mereu rețeta asta, este una de succes.  De acord, acesta nu este un thriller. Dar tot mă supără să văd polițiști doar pentru că trebuie să existe câțiva în poveste, având în vedere că putem bănui un caz de răpire sau viol. O astfel de „implicare neimplicată” (știu că sună ciudat) trage toată cartea în jos. Pentru mine, nu știu dacă și pentru voi.
• subiectele atinse puteau căpăta și mai multă valoare dacă erau exploatate mai bine. Avem conflictul dintre generații, tema familiei, depresie, bullying. Putea totul căpăta o formă mult mai clară, mai închisă…
• împărțirea pe secțiuni. Mi s-a părut că am o schiță. Să nu mă înțelegeți greșit, autoarea a brodat, a umplut aproape toate golurile. Dar împărțirea este haotică. Sau poate doar a vrut să mențină și să împrăștie și mai mult starea de confuzie peste noi.
• pe Lana aș fi vrut să o cunosc și mai mult, să îmi dau seama exact unde și când s-a produs ruptura între ea și familie. Părinții ei nu mi-au dovedit că sunt niște încuiați, cu mintea blocată în trecut.

 Când spunem stop?

Strigăt în întuneric a avut un început bun, un mijloc sec și un final care m-a emoționat și mi-a dat exact starea aia de căldură pe care o căutasem de-a lungul lecturii.

Deși am avut impresia că Lana va fi personajul central, am realizat că ea joacă mai mult rolul personajului cheie, personaj care descuie toate ușile temerilor celorlalți și dispare. Lana merge într-o tabără de pictură, alături de mama sa, și dispare într-o noapte, fără să lase o urmă. Apare după patru zile, rănită, speriată și confuză. Nimeni nu poate scoate nici cel mai mic detaliu de la ea. Polițiștii nu obțin decât refuzuri, iar Jen simte cum se cască și mai mult prăpastia dintre ea și fiica mai mică.

De aici începe să se dezvolte povestea. Și cum am putea aprecia prezentul fără să cunoaștem trecutul. Nu avem cum, autoarea știe asta și tocmai de aceea ne oferă flashbackuri din viața familiei Maddox. Trecutul se strecoară prin fiecare crăpătură, prezentul își cere și el tributul. Pe toate scenele din prezent se simte o tensiune, aproape tangibilă. Tatăl care acceptă pur și simplu tăcerea fiicei sale, sora mai mare care crede că Lana face tot ceea ce face numai pentru a atrage atenția, și mama care s-ar supune fiecărui sacrificiu numai pentru a ști ce s-a întâmplat cu fiica ei și cum ar putea să o ajute.

Prinși între conflictul exterior și cel interior, cei din familia Maddox au nevoie de ajutor pentru a înțelege. De unde și dacă îl vor primi, trebuie să aflați voi.

Strigăt în întuneric – cine ne ajută?

Romanul se citește ușor, ne ajută formatul său și fontul destul de mare. Așa cum am spus, aș fi vrut un pic mai mult precizie și un strop de emoție în plus.

Dacă v-am făcut curioși, vă spun că romanul poate fi cumpărat de aici. A apărut la Editura Litera, imprint Carte pentru toți.