You cannot copy content of this page
Anca scrie...,  Creațiile mele,  Poezii

Strigăt – Anca R.

Totul în jurul meu pare sfârșit,
Mizerii, neputință, foame,
Copii trimiși de mici pe la cerșit
Și mâini bătrâne-ntinse spre icoane.
Și ne rugăm la Domnul sfânt
Să își întoarcă fața către noi,
Să vină, să coboare pe pământ
Și să ne scoată pe toți din gunoi.
Dar e nevoie de venirea lui?
Când toți purtăm din el o bucățică,
De ce spunem “cuiul scoate pe cui”
Da’ nu am da din noi o părticică?
De ce să vină? Ca să vadă ce?
Cum nimeni n-are timp ca să-l asculte?
Să vadă preoții făcând orice,
Da nu să spună de vorbele-i multe?
Ca să ne vadă și pe noi certați?
Îndepărtați de tot ce-avem mai scump,
De mamă, tată, soră, unchi și frați
Și cum ne sfădim iar pentru pământ?
Să vadă cum bârfim și suntem răi,
Cum vrem din zi în zi mai mult s-avem
Doar ca să spunem “suntem tot ai tăi”
Numai atunci când n-o să mai putem?
Lăsăm copiii lumii să moară de foame,
Să fie împușcați ca la război,
De ce nu spunem “fie-ți voia, Doamne”
Și-ajută-ne să risipim răul din noi!
De ce nu-ntindem mâna pentru ajutor,
Și nu numai pentru a cere îndurare,
De ce nu mângâiem cuprinși de dor,
De ce nu împărțim ce-avem la fiecare?
Ce-ar face Dumnezeu pe-acest pământ?
Câte-ar schimba dac-ar scrie pe foi
Schimbări și legi întregi zile la rând,
Când binele stă și-așteaptă tot în noi?

Un comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *