Spune-mi dacă zâmbești
Recenzii

Spune-mi dacă zâmbești – Eric Lindstrom, recenzie

Spune-mi dacă zâmbești este un roman young adult, apărut la Storia Books. Am fost dintotdeauna atrasă de coperta acestui roman, dar am amânat destul de mult lecturarea lui. Recunosc, caut romanele din acest gen mai ales atunci când am nevoie să trec peste o stare ciudată sau imediat după ce termin o carte cu un subiect greu, apăsător.

Sunt lecturi ușor de parcurs, care îmi oferă posibilitatea de a înțelege mai bine generația actuală. Problemele lor nu mai seamănă cu problemele noastre și eu caut mereu modalități de a mă apropia și de a înțelege mai bine ceea ce se întâmplă. Am găsit multe cărți pline de întâmplări emoționante, cu lecții frumoase de viață. Dar am avut și dezamăgiri. Așa cum a fost și cartea de față.

„Dialogurile veridice și pline de umor dau viață unei distribuții extrem de variate. Relațiile lui Parker, inclusiv relația cu propria persoană, oferă o imagine limpede, needulcorată a provocărilor morale cu care se confruntă mulți adolescenți. Cititorii vor râde printre lacrimi, iar finalul va inspira speranță și maturitate.” — School Library Connection

Spune-mi dacă zâmbești
Spune-mi dacă zâmbești

Spune-mi dacă zâmbești – un roman young adult

Spune-mi dacă zâmbești ne spune povestea unei fete care a rămas fără vedere, în urma unui accident cauzat de propria mamă. Suntem diferiți, din fericire! Dar avem și oameni speciali printre noi. Oameni care nu se ascund în spatele unor minusuri fizice, oameni care își înfruntă dizabilitățile și le transformă în super puteri.

V-am spus că eu caut mereu și cărți potrivite pentru Maria mea. Și am vrut să găsesc în această carte eroina pe care să i-o pot oferi drept exemplu atunci când ea va avea propriile momente de nesiguranță. Parker Grant ar fi putut fi modelul meu special, doar că nu m-a convins să o plac. Nu am putut.

„«Spune-mi dacă zâmbești» este presărată cu umor și cu drame adolescentine puternice și are un ritm vioi care atrage cititorii. Același lucru se poate spune și despre detaliile de zi cu zi ale lumii lui Parker: vocea telefonului care-i citește automat mesajele, metodele inspirate prin care se orientează în spațiu și partenerul de alergare care o ajută pe Parker să alerge în echipa liceului.” — Booklist

Parker are un soi de răutate. Așa am perceput-o eu. Mi s-a părut că se răzbună pe toată lumea, că vede în fiecare om un posibil vinovat pentru micile ei drame personale. Nu de puține ori mi s-a părut că dorea ca lumea să se învârtă în jurul nevoilor sale. Deși voia să fie independentă și să dovedească tuturor că poate să gătească, să învețe sau să facă shopping, Parker nu se comporta tot timpul ca atare.

Da, totul este mult mai greu pentru un om care nu poate să vadă, să urmărească expresiile celor cu care intră în contact, să se bucure de cer, de lume și de cărți. Dar nici nu poți arunca problema ta pe umerii celorlalți, nici nu poți spune că nu ai timp să asculți muzică pentru că tu trebuie să înveți nu știu ce cursuri. Dar autorul a știut să ne prezinte o bucată din lumea unui om lipsit de simțul văzului. A prezentat și a folosit o grămadă de lucruri obișnuite pentru noi, dar care au nevoie de un „upgrade” special pentru ei.

Parker Grant – între prietenie și reguli

Nu știu de ce autorul a ales să aibă un personaj feminin drept pion principal. A făcut-o prea băiețoasă, din punctul meu de vedere. Nu este un lucru rău acesta, dar nu i-am înțeles furia asta îndreptată spre toată lumea. Și nici schimbările de stare, de planuri. Veți spune că e tipic adolescenților, dar eu am așteptat o voce puternică sau măcar niște întâmplări mai încărcate de esență.

„Lindstrom a creat o eroină a cărei luptă pentru independență presupune și risc și răsplată, care învață să ierte și să aibă încredere în cei din jur.” — Publishers Weekly

Parker rămâne orfană de ambii părinți și avea nevoie de ajutor. Așa ajunge să locuiască în aceeași casă cu mătușa și verișorii săi. Nu era o viață foarte ușoară, mai ales pentru că ea se obișnuise să discute cu tatăl ei despre orice lucru. Acum, în casa devenită mult prea mare, liniștea era prea apăsătoare. Ei nu-i știau obiceiurile, nu îi cunoșteau stările. În plus, Sheila – verișoara ei – părea că nu vrea deloc să o cunoască.

Bine că are câteva prietene de nădejde, mai ales pe Sarah și Molly. Ele știau de placa ei plină cu steluțe aurii, de lista ei de reguli, de băiatul pe care-l ura cu toată inima. Și ghiciți cine apare deodată în viața ei? Exact, băiatul care-i dăduse cândva lumea peste cap.

Parker oferea colegilor săi sfaturi afectuoase și sincere, dar se pare că și ea avea nevoie de câteva sfaturi. Înțelesese prea târziu că oamenii au secrete. Toți, fără excepție. Și că orgoliul poate distruge multe prietenii. Iar ea îl poate pierde pe el pentru totdeauna dacă nu învață să asculte. Ce se întâmplase atunci? Ce se va întâmpla acum?

Spune-mi dacă zâmbești – așa voi ști că ești bine

Spune-mi dacă zâmbești ilustrează și puterea prieteniei. Și asta a fost lucrul care mi-a plăcut cel mai mult.

 – Te-ai schimbat?
– Nu cred.
– Îmi pare rău să-ți spun, dar nici el. Oamenii nu se schimbă. Nu fac decât să învețe din experiență și să joace teatru cu mai multă pricepere.

Regret că nu m-am conectat mai bine cu această carte. Poate vârsta, poate starea mea, poate nu a fost să fie. Am parcurs-o în câteva ore, se citește foarte ușor, nu este deloc solicitantă.

Spune-mi dacă zâmbești a apărut la Storia Books și poate fi cumpărată de aici. 

Not If I See You First

ERIC LINDSTROM

Traducător: Bogdan Voiculescu
Recomandată:
Suport: 325 pagini, paperback

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

%d blogeri au apreciat: