Spune-mi cine este este, cu siguranță, cartea care îmi va rămâne mult timp în minte de acum încolo. ”Spune-mi cine sunt” este lectura care te intrigă, te cucerește și te îndeamnă fie să te minunezi, fie să îți pui o mulțime de întrebări.
Personajul central feminin, Amelia Garayoa, este o altfel de Scarlett O Harra, genul de personaj pe care îl iubești sau nu, pe care îl arunci într-o clipă de la simpatie la antipatie, dar care a reușit să schimbe atâtea vieți, aproape tot atâtea câte a și distrus.
Spune-mi cine sunt – o viață cât o mie de vieți
Amelia e un personaj controversat, atât de bine conturat și atât de diferit încât, cu siguranță, rămâne în mintea cititorului ani de-a rândul. Cartea îmbină istoria cu traseul Ameliei, despre care putem crede că a existat sau nu. Dar Primul și al doilea Război Mondial, al Treilea Reich, Hitler, Stalin, Holocaustul, Cortina de Fier și Zidul Berlinului sunt câteva ”crime” de care omenirea nu a putut uita nici până astăzi și bine ar fi să nu o facă pentru alți o mie de ani.
V-am mai spus deja și cei care mă urmăresc știu, probabil, că astfel de cărți sunt preferatele mele. Istoria este și așa destul de greu de digerat… numere reci, statistici și date. Poate pentru unii motive de mândrie, pentru alții cicatrici, bucățile de istorie împletite cu o poveste bună, fie ea și fictivă, pentru mine reprezintă modalitatea perfectă de cunoaștere.
Am învățat în carte despre suferință, despre curaj, despre cutezanță, despre oameni care au iubit pericolul și riscul, despre oameni care au îndurat torturi, am învățat despre istoria unei națiuni, dar mai ales despre nedreptate…
Curaj, decizii, moarte
Guillermo era un jurnalist în vârstă de 30 de ani, lucra la un ziar digital spre disperarea mamei lui care îi plătea ipoteca apartamentului. Din nefericire pentru el, Guillermo era un idealist care nu suporta să fie constrâns de oamenii politici ai vremii. Iubea jurnalismul și dreptatea. Hmmm, oare cu cine semăna?
Mătușa lui, Marta, îl surprinde într-o zi cu o cerere ciudată- îi oferă 3000 de euro pe lună pentru a studia viața Ameliei, străbunica lui. Femeia era un subiect tabu în familia aceasta, tot ce știau despre ea era că nu le merita atenția.
Guillermo acceptă nu tocmai cu ușurință , convins fiind că în câteva zile avea să termine. Până la urmă ce viață ar fi putut avea o femeie născută în epoca în care femeile era bune numai pentru a se plimba la brațul soțului și pentru a da urmași? Guillermo nici nu știa ce cutie a Pandorei urma să deschidă…
După ce descoperă numele de familie al Ameliei, jurnalistul începe cel mai fascinant ” reportaj” al carierei sale. Urmele l-au dus în casa unor bătrânele simpatice, care purtau numele Amelia și care erau rude cu străbunica lui. Cele două doamne sunt dispuse să îl ajute dar numai dacă le permitea să fie ele cele care îi ghidau pașii, îl îndreptau către persoanele care îi puteau da informații. Bineînțeles că acceptă, iar povestea sună cam așa…
Amelia Garayoa era o tânără dintr-o familie burgheză, primise o educație aleasă iar impulsivitatea și încăpățânarea o caracterizau. Astfel că atunci când aude de primele greutăți ale afacerii tatălui său, Amelia hotărăște că se va căsători cu Santiago- un tânăr dintr-o familie care l-ar fi putut ajuta pe tatăl ei.
Astfel că pe 18 Decembrie, tânăra lasă în urma fetița căreia i se permiteau toate poznele pentru a deveni femeie.
Când o întâlnește pe Lola Garcia , o tânără revoluționară, Amelia este atrasă de magnetismul oratorilor care le vorbeau celor care luptau împotriva burgheziei. Iar după ce participă și la o întâlnire a tinerilor comuniști, Amelia trăia în două lumi: a ei, o tânără burgheză cu privilegii și a Lolei, o croitoreasă care dorea exterminarea claselor sociale și a egalității.
Nici soțul, nici familia ei nu erau de acord cu înclinațiile ei politice și nici chiar fiul ei nou-născut nu o reținea acasă. Participa cu îndârjire deși nimeni nu avea încredere în ea. Până când îl întâlnește pe Pierre Comte, un tânăr librar în aparență, adept al comunismului, dar care era de fapt un agent sovietic. O determină pe Amelia să își părăsească soțul și fiul și să îl urmeze convinți fiind că vor schimba lumea și vor ajuta revoluția.
Îl urmează spre disperarea familiei ei, tot mai determinată de rolul ei, fără să știe că va fi agenta ”oarbă”. Pierre avea nevoie de ea, a simțit naivitatea și faptul că o putea modela așa cum dorea și sub aparența unei mari iubiri o folosea pentru a deschide uși la care nu avea acces fiind singur.
Viața Ameliei se complică, se desfășoară între destinațiile impuse de Moscova și continuă să strângă informații fără să știe riscul la care era supusă. Amelia se trezește din fantezia ei revoluționară când află că Pierre este agent și disperată își dă seama de gravitatea greșelii ei : lăsase în urmă tot ce iubea, familie, țară, pentru o minciună. Deși dorea să revină acasă, îl însoțește pe Pierre la Moscova, unde acesta este arestat și torturat până la moarte.
”…nimeni nu era în siguranță, toți erau suspecți și, pe vremea aceea, epurările se succedau zilnic. Stalin se bizuia pe oamenii care au luptat în prima linie pentru revoluție, bolșevici plini de abnegație, care au fost acuzați de trădare. Nimeni nu avea capul pe umeri. Stalin se bizuia în politica sa criminală pe oameni fără scrupule, dispuși să se ploconească în fața lui și să comită cele mai cumplite atrocități, doar ca să-l slujească, crezând că astfel își câștigau dreptul la viață, dar multe dintre aceste ființe și-au încheiat și ele rău zilele, pentru că Stalin nu era mulțumit și nici recunoscător nimănui.”
Acesta este momentul când Amelia realizează că nici comunismul nu era ceea ce credea că este. Îi urăște pentru teroarea lor, pentru lagărele în care măcelăriseră zeci de mii de suflete așa că își va folosi toată energia să combată naziștii și comunismul. Cunoștea coduri, persoane și în persoana jurnalistului Albert James găsește modul perfect în care să o facă: devine agent britanic.
Se împrietenește cu niște polonezi care intrau clandestin în lagărele de evrei pentru a duce mâncare și medicamente, iar implicarea ei atrage antipatiile unui ofițer SS. Se ambiționează să fie cea mai bună și acțiunile ei nechibzuite sfârșesc prin arestarea ei.
Este supusă unor torturi inimaginabile cărora le supraviețuiește însă, iar Max von Schumann un baron german, doctor în armata germană , o scoate din închisoarea Gestapoului salvându-i astfel viața.
Stă un an la Madrid, alături de familia sa, timp în care se reface și încearcă fără succes să reia legătura cu băiețelul ei. Putea doar să îl vadă de la distanță când ieșea la plimbare alături de doica Agueda cea care îi luase atât locul de mamă cât și pe cel de soție. Agueda era acum amanta lui Santiago, ba chiar era însărcinată cu el. Amelia avea remușcări, o mustra conștiința dar chiar și așa nu putea accepta faptul că îi era refuzat fiul său.
În Grecia, ultima sa misiune aduce dezastru atât în viața ei cât și a lui Max. Boicotarea unui convoi de camioane ce transportau arme, pe care îl organizaseră prietenii Ameliei, se sfârșește prin rănirea gravă a lui Max și împușcarea Ameliei. Deși își dorea să moară, ea supraviețuiește, iese dintr-o comă îndelungată și este aruncată într-un lagăr unde este torturată sistematic. Salvarea ei vine tot de la Max, care deși era acum desfigurat și într-un scaun cu rotile, încă o iubea.
Amelia se va dedica pentru un timp îngrijirii lui și a lui Frederich, fiul acestuia din căsătoria cu răposata baroana Ludovica. Dar ea nu se ține departe de pericole, spre disperarea lui Max.
Își va risca viața constant, se va deghiza, va omorî și va salva în egală măsură. Se simțea vinovată, încărcată de remușcări iar îngrijirea lui Max părea să fie crucea ei. Căderea Zidului Berlinului pe 9 Noiembrie..reprezintă eliberarea ei pe mai multe planuri…finalul este extrem de emoționant , dar nu vă mai spun nimic.
Cei care i-au ghidat pașii lui Guillermo prin incursiunea în viața Ameliei erau oameni care au cunoscut-o și oameni cărora le schimbase viața. De la Edurne, subreta ei, la Pablo Soler- un ilustru istoric acum, fiul Lolei în trecut, pe care familia Ameliei l-a adoptat iar ea a trimis bani constant pentru întreținerea lui. Frederich von Schuman fiul lui Max, cel căruia Amelia și-a dedicat viața și atenția.
Italia, Berlin , Moscova, Ierusalim, Spania- sunt câteva dintre locurile unde Guillermo va merge pentru a reconstitui istoria Ameliei.
Eu m-am bucurat de o lectură magnifică iar dacă vă spun că trebuie să o citiți, va trebui să mă credeți pe cuvânt. 🙂
Mi-am reîmprospătat memoria cu datele a celor mai negre perioade din istoria lumii, am aflat despre durerea mai multor națiuni dar și despre destinul tulburător al celor care nu aveau un cuvânt de spus.
M-am minunat de puterea Serviciilor secrete, care reușeau fără tehnologia anului 2016 să știe tot despre tot.
Am apreciat curajul oamenilor care au îndrăznit să înfrunte teroarea cu orice preț.
Am admirat oamenii care au știut să lupte și să refacă totul din nimic.
Autoarea, jurnalistă de profesie, a știut prin stilul ei cum să se adreseze tuturor cititorilor, nu unei anume categorii. S-a simțit jurnalistul prin scriitura atât de bine documentată, de bine amplasată și de descrisă. Am simțit teroarea, am văzut cu ochii minții tânăra blondă, de o frumusețe eterică, care înșela prin înfățișarea atât de fragilă.
Iar pe Amelia- antieroina- am apreciat-o pentru curajul ei. Vreți să știți de ce spun asta? Lor li se dădea o pastilă de cianură, pe care o aveau mereu asupra lor. Mulți au folosit-o înainte de a cădea pe mâinile Gestapoului, nu și ea. A supraviețuit, a luptat, a greșit, a avut curaj și a întreținut familia tot timpul. Nu mai mergea să îi viziteze. Nu voia să îi pună în pericol. Alt punct în minus îi este adus de faptul că folosea oamenii în avantajul ei, deși avea o scuză. Salva multe alte vieți punându-se mereu în bătaia puștii.
V-am spus… Amelia nu este personajul ușor de iubit, dar pe de o parte este de admirat, într-o lume a bărbaților a înfruntat orori, nedreptăți și a trăit mereu pe marginea prăpastiei.
[…] Amelya din romanul Juliei Navarro, Spune-mi cine sunt […]
[…] achiziționată tot de pe Libris. Deși preferata mea dintre aceste două titluri rămâne tot „Spune-mi cine sunt”, m-am bucurat să descopăr în romanul lui Montefiore o poveste care îți taie răsuflarea și […]
[…] să prețuiesc fiecare carte în funcție de ceea ce mi-a oferit. Dacă trebuie…trebuie. Aleg Spune-mi cine sunt – Julia Navarro. Este o carte complexă. Amelia este personajul pe care ajungi să îl iubești în ciuda […]
[…] SPUNE-MI CINE SUNT/ DIME QUIEN SOY – JULIA NAVARRO, EDITURA RAO ***RECENZIE […]
[…] 1.SPUNE-MI CINE SUNT/ DIME QUIEN SOY – JULIA NAVARRO […]
[…] atingem un punct sensibil. Toate îmi sunt dragi pentru că îmi poartă amprenta. Aș spune că ”Spune-mi cine sunt”., poate pentru că mi-a rămas la fel de vie în […]