Splendida cetate a celor o mie de sori – Khaled Hosseini ***Recenzie

” Nici c-ai putea să socotești acele luni ce-i strălucesc pe-acoperișuri 

Sau miile de sori splendizi ce i se ascund după ziduri.”

Este, cu siguranță, una dintre cele mai tulburătoare și mai triste cărți pe care le-am citit vreodată. Am citit descrierea, am văzut că multă lume era afectată de tristețea ce răzbătea din paginile ei, dar nu știam deloc la ce să mă aștept. O lume arătată de alții cu degetul pentru habotnicia religioasă, o lume care este blamată pentru toate atacurile teroriste, pentru kamikaze și pentru atacuri sângeroase. Dar, între zidurile cetăților, sub același soare, lumea lor este decimată în urma conflictelor armate, în casele lor bărbatul încă are putere de decizie în privința vieții femeilor, fetele sunt considerate nefolositoare, nevestele poartă burka ascunzându-și complet chipul și identitatea, au loc căsătorii la vârste fragede și ele devin mame atunci când încă mai sunt copii.

Poate că titlul a plecat de la versurile de mai sus. Pentru mine a fost diferit. Am putut compara răsăritul soarelui într-o zi de vară cu modul în care a început cartea: molcom, blând și mustind a speranță. La prânz căldura lui este sufocantă și intensă exact așa cum a fost viața celor două femei în jurul cărora este brodată acțiunea. Iar la asfințit culori pale scald cerul, culori care te fac să suspini pentru ziua care este pe terminate și te determină să crezi în liniștea și frumusețea zilei de mâine, exact după cum am simțit eu la finalul romanului.  Dar oare poate un asfințit liniștit să șteargă tot tumultul unei zile? Poate alunga arsurile din suflet și ridurile de pe chip?

 *****

Mariam crescuse auzind constant că este o harami, o rușine, un copil din flori. Mama ei, Nana, punea pe umerii săi toate neîmplinirile. Jalil, tată el, nu fusese suficient de puternic pentru a o apăra pe cea pe care o necinstise în fața celor trei soții pe care le avea deja. Așa că a fost mai ușor să le construiască o cabană micuță, departe de Herat, unde venea joia să le vadă și unde trimitea o roabă cu alimente pe săptămână. În ziua aceea, Mariam era fericită. Creștea cu poveștile lui și ignora tot ce spunea mama ei, toată vina pe care o arunca asupra celui care ar fi trebuit să le protejeze. Alimentată de vise copilărești Mariam merge pe jos în Herat, la casa tatălui său pentru că își dorea cu disperare să crească alături de frații săi în casa aceea mare cu mașina la poartă.

Însă acolo nu era loc pentru ea. Tatăl ei a fost din nou prea slab pentru a-i oferi viața care i se cuvenea. Întoarsă acasă va înțelege pentru prima oară cuvintele mamei sale și va da piept cu prima mare cumpănă a destinului său: moartea Nanei. Curpinsă de disperare și de tristețe, mama ei își pusese capăt zilelor.

Mariam ajunge în casa tatălui său, dar acum nu mai voia să stea alături de el. Se simțea un intrus. Femeile din casa aceea nu o puteau ține aproape, așa că au măritat-o la Kabul cu un cizmar mult mai în vârstă ca ea. Viața ei luase o alta turnură, una la care ea nu avea nici un cuvânt de spus. Va da piept cu greutățile vieții, cu burka impusă de un soț prea gelos și cu zile lipsite de zâmbete.

***

Leila era o fată din vecini. Crescuse alergând pe străzile orașului alături de băieți și fete. Dar cel mai apropiat de sufletul ei era Tariq, cel care își pierduse un picior și purta o proteză.

Pe fondul războiului și opresiunilor din istoria tumultuoasă a Afganistanului, autorul construiește o poveste teribilă, una în care destinele celor două femei atât de diferite se întrepătrund. Unite de aceleași obiceiuri, de suferință și de zile anoste, cele două femei vor însemna atât de mult una pentru cealaltă.

La început am citit cât se poate de relaxată, dar pe final vă spun sincer că m-am cutremurat și mi-a fost destul de greu să citesc anumite pasaje. Sub acealași soare cald și zâmbitor se întâmplă deopotrivă nenorociri și bucurii. O carte care marchează sufletul cititorului și care arată o altă față a acestei lumi. Aveam deja pe lista mea de lectură și celelalte cărți ale acestui autor. Acum știu că sunt un must-read. Da, sunt triste dar îmi mai spulberă din prejudecăți și preconcepții.

Recomand!