Cafeneaua speranței este locul în care mi-aș pierde pașii pentru câteva ore bune. M-aș așeza într-un colț și aș asculta discuțiile celor din jur. Aș fi atentă la micile gesturi și la privirile aruncate peste umăr. I-aș urmări mișcările lui Em și aș prinde un crâmpei din dragostea cu care o privește mama sa. Aș gusta cu plăcere din cafeaua specială din cafenea. Și nu aș spune „nu” nici unor preparate delicioase, pregătite cu atâta dragoste și dăruire.
Desigur, m-aș pregăti și eu înainte. Emoțional și psihic. Aș împacheta strâns toate lacrimile și momentele în care parcă m-am citit pe mine în povestea asta. Și aș mai lua un carnețel, unul generos și gol, pe care să-l umplu cu gânduri și întrebări, lecții și mulțumiri. Și aș mai pune deoparte o îmbrățișare, una pe care să le-o ofer celor două, la final. O mamă și o fiică, unite pentru totdeauna, eliberate de povara adevărului, ținute strâns laolaltă de puterea dragostei.
Cafeneaua speranței – nu e niciodată prea târziu ca să o iei de la capăt
Mi-am dorit mult cartea asta! Și am simțit că trebuie să ajungă la mine. Dacă mă întrebați de ce, poate că v-aș spune că m-am regăsit în descriere. O mamă și o fiică, un drum nou, un alt inceput, un alt loc. Dar nu a fost doar asta. Sau poate că a fost de ajuns și eu tot caut motive care să acopere nevoia asta de a găsi un corespondent în ficțiune.
Nu plănuisem deloc să o citesc luna asta. Am așezat-o pe raft, după ce i-am mai citit o dată descrierea, și mi-am impus să nu uit de ea. Apoi, în căutare de o nouă lectură, pașii mi s-au oprit în dreptul ei. Și am știut că trebuie să o descopăr, să deschid ușa cafenelei și să mă așez la o masă. Bineînțeles, pentru a observa de la distanță, am „ales” masa din colț. Acolo unde puteam fi trecută cu vederea, dar nu-mi scăpa nimic. Acolo unde puteam vedea resemnarea, teama, dragostea, prietenia, speranța, încrederea. Acolo unde, cu aceeași dorință în fiecare zi, așteptam ca ușa să se deschidă, număram următorul pas și fiecare solz desprins din scutul greoi purtat de Delphine Jones.
„Minunat! Un omagiu înălțător la adresa mamelor, fiicelor și prieteniei între femei, care m-a făcut să am o perspectivă mai optimistă asupra lumii. Mi-a plăcut enorm această carte, e o adevărată bucurie s-o citești.“ Clare Pooley
Punct. Și de la capăt
Sunt sigură că povestea asta nu-i pentru oricine. Și nu pentru orice moment al vieții. Dacă ai trecut prin întâmplări asemănătoare, dacă și tu ai avut un drum mai plin de renunțări decât de reușite, atunci s-ar putea să înțelegi cu adevărat esența acestei povești.
Nu este o călătorie întortocheată, nici plină de înțelesuri, nici încununată de căutări și descoperiri magnifice. Este povestea unei mame speriate, a unei fiice îndurerate, a unei femei care învață să fie varianta sa cea mai bună, care primește o șansă de la viață și nu o mai refuză, nu de data asta.
Delphine Jones avusese o copilărie marcată de iubire, cântece și discuții în franceză. Cândva, viața ei fusese gălăgioasă, spumoasă și fermecătoare. Mama ei avusese grijă să o înconjoare cu dragoste, mâncare bună și escapade pline de aventură și descoperiri. Însă, atunci când mama sa murise pe neașteptate, peste viața lui Delphine se abătuse liniștea, întunericul și doliul. Avea motive pentru a merge mai departe. Fiica ei avea nevoie de ea, tatăl ei își purta cu aceeași tristețe doliul, viața lor era și așa destul de grea și de tăcută. Știa că nu așa trebuia să fie.Doar că, uneori, Delphine nu-și mai putea citi busola interioară.
Cafeneaua speranței – oamenii potriviți în locurile potrivite
Cafeneaua speranței este locul în care Delphine ajunge absolut întâmplător – iar micuța Em are un rol covârșitor în asta – dar care ajunge să îi răstoarne viața pe dos. Își căuta un loc de muncă și ajunsese să se reconstruiască, bucată cu bucată. Aici găsește oameni dispuși să o ajute și să o împingă mai departe, în următoarea căsuță a drumului său.
Delphine Jones renunțase la mai toate planurile sale. Fusese o elevă eminentă, cu rezultate bune și așteptări uriașe așezate pe umeri. Dar se îndrăgostise, rămăsese însărcinată, apoi se întâmplase viața și Delphine renunțase la tot.
Nu regreta absolut deloc alegerile făcute. Micuța Em îi colorase întreaga existență, dar nu se împăca deloc cu faptul că nu-i putea oferi fetiței sale mai mult. Așa cum am spus, Delphine Jones învață pe propria-i piele că nu-i niciodată prea târziu să o iei de la capăt. Nici în viață, nici în dragoste.
Cafeneaua speranței – printre prieteni
Am început cartea cu o ușoară strângere de inimă. Cealaltă carte a autoarei – Dragostea lui Missy – a avut nevoie de multă răbdare și de mult timp pentru a-mi ajunge la suflet. Însă, de data asta – poate și prin prisma experienței personale – lucrurile s-au așezat mult mai repede la locul lor. Am simțit încă de la începutul poveștii o legătură aparte și am așteptat finalul ăla roz, pudrat cu speranță și stare de bine. Hai, nu vă prefaceți, cu toții avem nevoie de el din când în când, mai ales în cărți.
Cafeneaua speranței încă își așteaptă cititorii, are ușa larg deschisă și îi puteți descoperi toate poveștile! Romanul este disponibil pe siteul editurii Litera, chiar aici.
Data Apariției : 4 sept. 2023
Colectie : Blue Moon
Autor(I) : Beth Morrey
Traducator(I) : Simona Tatu
Numar Pagini : 416
