Soțul pierdut mi-a readus-o pe Katherine Center, o autoare pe care am citit-o la începutul acestui an și care mi-a adus atunci stare de bine, speranță și povești impresionante. Katherine Center urmărește relațiile dintre oameni, vorbește despre ele, subliniază importanța oamenilor din viața noastră și încarcă totul cu o emoție pe care nu toți autorii reușesc să o surprindă.
„– Nimic nu este cu adevărat pierdut.”
Pierderile sunt dificile, ne descompun și ne fac sufletul fărâme. Mai ales dacă sunt pierderi pentru totdeauna. Cum mai trăiești după doliu? Cum te repui pe picioare și cum faci să nu mai trăiești agățat de amintiri? Doliul nu este doar despre pierdere și despre adaptarea la viața fără persoana care a murit. Doliul este o subliniere a tot ce nu va mai exista vreodată. Nu vei mai privi persoana aceea în ochi, nu o vei mai invita la zile de naștere sau cafea, nu veți mai face fotografii împreună, nu vă veți mai plimba, nu veți mai râde de amintiri comune, nu veți mai împărți secrete și confesiuni. Nu veți mai face nimic din tot ce ați fi putut face. Pentru mine, acest niciodată este simbolizat de negrul pe care trebuie să îl port. Țin doliu pentru ce a fost, dar mai ales pentru ce ar fi putut fi și nu va mai exista.
Soțul pierdut – atunci când înveți să o iei de la capăt
Deși am opri timpul în loc după fiecare pierdere, viața își urmează cursul și se încăpățânează să ne arate că pierderile pot fi începuturi. Drumurile care se înfundă ne obligă să apucăm pe alte căi; să ne reinventăm, să ne rescriem destinul.
[Katherine] Center scrie cu drag despre dragoste și familie în cel de-al patrulea roman al său, incluzând lecții despre durere, suferință, perseverență și acceptare. Fanii ficțiunii romantice nu vor fi dezamăgiți.” – Booklist
Și ești obligat să te remontezi atunci când ai și doi copii care depind de tine. Asta i se întâmplă și lui Libby Moran, o femeie care a învățat devreme că viața te poate descompune într-o secundă.
Soțul lui Libby nu s-a pierdut. Nu l-a pierdut nici ea. Nu l-a îndepărtat. Nu l-a anulat. Soțul lui Libby a murit. Și ea a trebuit să facă față acestui eveniment tragic. A vândut tot ce avea, a fost tare în fața copiilor săi și s-a mutat în casa mamei ei atunci când datoriile au început să o sufoce. Locuia deja de doi ani acolo și nu știa cât avea să mai reziste. Mama ei era complet diferită față de ea. Mama ei era egoistă, centrată pe amorul propriu și povești de dragoste cu bărbați nepotriviți. Libby se simțea a nimănui, dezrădăcinată și complet la mila destinului. Până când sosește o scrisoare…
Viața la fermă
Jean, mătușa excentrică a lui Libby, este cea care îi întinde acesteia o mână de ajutor. Pentru că mama ei nu vorbea cu propria soră, Libby crescuse știind că Jean avea o existență cu accente de hippie, departe de toate convențiile sociale și standarde impuse de o comunitate normală.
Dar când Jean o invită la ferma ei din centrul Texasului și îi oferă și un loc de muncă, Libby își ascultă instinctul și pleacă imediat spre locul care i-ar putea deveni cămin.
„Un roman despre familie, dragoste și iertare… înduioșător și sfâșietor.” – Kirkus Reviews
Viața la fermă nu se dovedește a fi una ușoară. Libby trebuia să învețe să îngrijească toate caprele și animalele de acolo, dar și să se obișnuiască treptat cu o viață lipsită de toate condițiile din viața ei anterioară. Nu exista televizor, mașină de spălat vase sau nu știu ce aparatură electrocasnică. Dar exista speranță, exista un alt ritm de viață și mai exista Jean, o enciclopedie ambulantă și un om apreciat de fiecare locuitor al micuței așezări.
Și mai exista O”Connor, un om mai dur ca o stâncă.
Punct. Și de la capăt
Libby descoperă aici și alte tipuri de sfârșit. Cunoaște oameni care fug de ceva, care se ascund în spatele aparențelor și care învață să se reinventeze. Oameni care au răbdare, care și-au găsit calea și care nu se sfiesc din a-i ajuta pe ceilalți să o facă.
Viața la fermă mi-a adus o bucurie pe care nu v-o pot descrie. Am simțit că fac parte din rutina lor, m-am simțit parte integrantă. Am mers pe urmele pașilor lor, am suspinat, am tras aer în piept și m-am dat în leagănul din cauciucuri de sub marele stejar.
M-am împrietenit și am sperat, am învățat și m-am lăsat învățată. M-am lăsat purtată în poveste, am lăsat emoția să mă cuprindă și să mă ghideze.
„Un roman încântător care explorează durerea pierderii lucrurilor care contează cu adevărat în viață.” – USA Today
Cartea lui Katherine Center este dătătoare de speranță. Este caldă, confortabilă și plină de momente intime, încărcate de dragoste și confesiuni. Cartea lui Katherine Center este plină de dragoste și de emoție, combinația căreia eu nu îi pot rezista.
Citită într-o perioadă în care vrei să te relazexi, cartea asta poate fi biletul perfect pentru evadare. Citită la momentul potrivit, cartea asta poate să vindece și să repună un destin pe calea potrivită.
Soțul pierdut a apărut la Bookzone și poate fi cumpărată de aici. Eu vă recomand toate cărțile autoarei!
Număr pagini: 312
Traducere: Iulia Dromereschi
