Soțiile – Tarryn Fisher, recenzie

Soțiile este un roman psihologic destul de bun. De fapt, sinceră să fiu, s-a cam jucat cu mintea mea. Modul bolnav, al naibii de transparent, în care Taryyn Fisher alege să spună povestea este cel care șochează cititorul. Nimic nu merge în straturi adânci, totul este la vedere, totul se clasifică în negru sau gri. Nu există cale de mijloc și nu există rute ocolitoare. Avem totul pus alandala pe o tavă, elemente importante sau elemente acoperite de straturi de închipuiri. De noi depinde dacă dăm crezare imaginii vizuale sau așteptăm să primim mai multe informații.

Pregătiți-vă să jucați roluri. Fie sunteți sceptic de la început și dibuiți repejor scenariul, fie vă asumați rolul de marionetă și lăsați lucrurile să se întâmple. Eu nu mi-am închipuit nimic, nu am vrut să anticipez. Am tras cu ochiul în viețile lor și m-am lăsat purtată de poveste.

Îi consider pe toți responsabili, pentru că e nevoie de tot satul ca să trimiți pe cineva într-o instituție de boli mintale.

Căsătorie poligamă – rândul la dragoste

Cu romanele astea psihologice e greu să pui punctul pe i. Mă simt ca șoricelul care aleargă și aleargă pe aceeași roată. Nu vreau să ajung la punctul nevralgic, nu vreau să le răpesc treptele către deznodământ. Ele funcționează împreună, își predau ștafeta de la una la alta. Dacă descopăr prea mult, ecosistemul este tulburat și lectura de calitate rămâne fără punctele cheie. Lucru pe care nu mi-l doresc deloc.

Cu Soțiile m-am simțit de parcă aș fi tras cu ochiul pe gaura cheii. Vecinii mei, ăia scrupuloși și mereu aranjați, au secrete întunecate. Și eu am mirosit că secretele sunt pe cale să se ivească în lume și măștile lor perfecte să se destrame. Și poc și eu, uitându-mă și minunându-mă de aranjamentul lor. Culmea e că, vecina mea ce deșteptă, este cea de la care nu mă așteptam deloc, da deloc! Auzi, tu! Să fie prinsă într-o căsnicie poligamă și să își aștepte rândul la iubire. Dar cam asta fac unele femei: compromisuri în numele iubirii.

„Femeile sunt blocate într-un ciclu al insecurității perpetuat de felul în care le tratează bărbații și trebuie tot timpul să ne luptăm ca să ne dovedim nouă însene și tuturor celorlalți că suntem bine.”

O soție supusă, un soț „iubitor”

M-am tot uitat pe un post de televiziune la o emisiune pe acest subiect. Un bărbat poligam, căsătorit cu cinci femei, care avea copii cu fiecare în parte. Deocamdată, femeile locuiau separat, dar visul lui cel mare era să le aducă pe toate sub același acoperiș. Ei, așa ceva eu nu aș accepta în veci, dar nu ne-am adunat aici să judecăm deciziile altora. Ne-am adunat să discutăm despre Soțiile lui Seth.

“Stăm ocupați încercând să nu fim singuri, încercând să găsim un scop în cariera noastră, în iubirile noastre, în copiii noștri, dar putem pierde în orice moment aceste lucruri pe care ne străduim din greu să le avem.”

Joi, așa ne vom referi la cea de-a doua soție a lui Seth. Și asta pentru că joia era ziua ei, ziua în care se simțea soție, se simțea iubită și înceta să mai mintă. În ochii cunoscuților construise o aparență credibilă. În realitate, Joi își împărțea bărbatul cu alte două femei. Seth își dorea un moștenitor. Nu îl primise de la prima soție, nici de la Joi. De asta, sau poate și din alte motive, își alesese încă o soție.

Deși știau una de existența celeilalte, cele trei nu își cunoșteau numele sau trăsăturile fizice. Trăiau toate pentru a-l iubi pe Seth. Soțul lor fusese crescut într-o astfel de familie și pentru el adaptarea fusese mai ușoară.

Soțiile – motive ascunse sau jocuri bine gândite?

“Dar adevărul este că dorința inimii este un simplu curent împotriva mareei care înseamnă îngrijire și instinct. Poți să-ți petreci toată viața înotând împotriva lui și în cele din urmă o să obosești, iar curentul genelor moștenite și al educației te va trage la fund.”

V-am spus de la început că nu există prea multe variante posibile. Ești prins între Joi și Seth, între motivele și adevărurile lor. Știam la ce să mă aștept, dar nu am intuit modul în care explicațiile aveau să îmi fie servite. Cum am scris și pe pagină, există un paragraf pe care l-aș vrea eliminat. Nu l-aș fi vrut acolo deloc. Dar, la câteva zile după ce am terminat de citit, mi se pare că autoarea nu a vrut decât să sublinieze și mai mult trăirile lui Joi, principiile după care își construise căsnicia. 

Mi-a plăcut romanul, l-am citit cu sufletul la gură și așteptam cu nerăbdare să văd ce mă așteaptă la capătul acestei curse nebune.

Soțiile a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici.

Autor: Tarryn Fisher

Nr. de pagini: 336

Titlul original: The Wives