Soția plantatorului de ceai – Dinah Jefferies, editura Nemira ***Recenzie

Ce mult îmi place când primesc recomandări de cărți care îmi ating sufletul. Zilele trecute chiar doamna Monica Șerban, doamna care a tradus această carte din engleză în română, ne sugera să o citim pentru că este o carte care promite o poveste bună. Ce bine că am ”ascultat” și că nu am lăsat-o prea mult pe rafturi.

Este o carte care te prinde, te atinge, te emoționează, te revoltă, te doare și te face să suferi. Este o carte care te învață despre cum să trăiești sub apăsarea sentimentului de vinovăție și sub presiunea spaimei. Prejudecăți rasiale, bogați și săraci, sclavi și domni puși laolaltă… rezultatul: o carte de păstrat și de recomandat.

Mi-a plăcut tare mult ce am citit pe prima pagină: romane cu dragoste. Da, cu dragoste. Acea tentă de dragoste ce se materializează sub toate și în toate formele. Dragostea – sentimentul care îmbracă atâtea suflete, care dă naștere dorului și dorinței. Aici, în acest roman, dragostea este atât de variată (dragostea pentru oameni, pentru familie, pentru loc, pentru cei dragi, pentru prieteni) încât te face să te simți mai afectat pe măsură ce lucrurile se complică datorită tăcerii și fricii.

Nu aș putea să vă spun punctual despre acțiunea ei pentru că această carte nici nu poate fi trunchiată, nici împărțită și povestită. Ea trebuie să fie citită și simțită. Nu aș putea să redau farmecul locului descris atât de bine de autoare, nici nu aș putea reproduce cu fidelitate toate accentele și cuvintele atent plasate de-a lungul poveștii cu menirea de a te face să vizualizezi cu ochii minții animale exotice, arbuști de ceai cu frunze lucioase, flori colorate, vegetația luxuriantă și perdeaua de ploaie din timpul musonului. Nici nu aș putea să vă fac cumva să înțelegeți toate sentimentele, toate implicațiile tăinuirii trecutului, toate greșelile înfăptuite în numele secretelor atent tăinuite. Ce vă pot spune este că prejudecățile rasiale au existat dintotdeauna și vor exista. Că încă de pe atunci culoarea pielii putea să atragă simpatii sau antipatii, că putea distruge familii și că pe măsură ce nuanța pielii se închidea cu atât erai mai puțin luat în considerare.

Acțiunea este plasată în Ceylon, Sri Lanka de astăzi. Ceylon era un tărâm magnific, fertil, cu vegetație bogată și cu oameni cu veșminte colorate. Ar fi fost unul de poveste, dacă nu ar fi fost împărțit între cei dornici de îmbogățire și cei nevoiți să lucreze pentru a trăi. Nimic greșit, nu? Da, doar că tamilii (indieni) și singalezii erau considerați ca fiind nimic și nu aveau drepturi. Era dureros să vezi că pe pământul lor ajunseseră sclavi biciuiți, îngenunchiați de foame și cu fruntea plecată.

Gwen crescuse în Anglia într-o familie normală. Se îndrăgostise fără margini de Laurence Hoover, un domn mai în vârstă ca ea, și se căsătorise cu acesta în ciuda protestelor tatălui ei. Poate că de vină pentru acest lucru nu era tocmai vârsta ci faptul că Gwen trebuia să se mute în Ceylon, acolo unde era plantația soțului său. Am privit o dată cu ea noua lume colorată care era gata să o adopte. Îi era frică, îi era cald, nu știa limba și nu știa nimic despre obiceiurile locale, dar iubea și era convinsă că va învăța tot ce trebuia.

Pe cât de străină îi era această lume, pe atât de străin îi era și trecutul soțului ei. Era plecat mai toată ziua la fabrica de ceai și uneori avea impresia că privește prin ea și nu la ea. Credea că îl dezamăgește, că nu o iubește, ba chiar că are o relație cu altcineva. Localnicii nu erau gata să o primească cu brațele deschise și nici obiceiurile londoneze nu o ajutau prea mult. Aici nimeni nu îi era prieten.

Pe vasul care o adusese în Ceylon, Gwen îl cunoaște pe Savi Ravasinghe, un pictor singalez. Deși îi arătase bunăvoință, Gwen află că soțul său nu prea îl simpatiza pe Savi, motivele nefiindu-i cunoscute încă. Și curând, după ce participă la o petrecere alături de Savi unde ea se îmbătase cam tare și se trezește a doua zi pe jumătate dezbrăcată și fără amintiri din seara precedentă, chiar ea va ajunge să îl urască pe Savi. Îl bănuia că profitase de ea folosindu-se de starea în care era.

Episodul este uitat cu desăvârșire când Gwen află că va aduce pe lume primul ei copil. Iar când doctorul îi spune că va avea gemeni, lumea ei este inundată de fericire iar toate problemele legate de plantație, îndoielile ei, trec pe un loc secundar.

Dar se pare că fericirea nu este așa ușor de obținut. În noaptea în care îi aduce pe lume pe gemenii săi, Gwen primește cea mai mare lovitură de la viață. Hugh, primul născut, era alb, copia fidelă a tatălui lui. Fetița era mai închisă la culoare iar Gwen este cuprinsă de disperare. Cu ajutorul doicii Navveen, hotărăște să ascundă de toată lumea nașterea fetiței. Se simțea murdară, nu voia să piardă dragostea soțului său, a părinților săi și căminul pe care îl iubea atât.

Momentul în care a decis să ducă fata în sat și să o dea spre creștere altcuiva a fost momentul când am simțit că mă sufoc și am avut nevoie de pauză. A fost un pasaj tulburător, un pasaj intens la care nu poți asista tacit. Acesta este momentul când toate spaimele ei se declanșează și momentul în care va simți că trecutul și secretul ei teribil o vor însoți întotdeauna. Și soțul ei avusese secrete față de ea: moartea primei lui soții, a copilului pe care îl avuseseră împreună, dar parcă niciunul nu egala taina ei care o măcina constant.

La un moment dat am avut impresia că Gwen este o păpușă de cârpe de care toți trag în toate părțile. Verity, sora lui Laurence, nu o simpatiza. Administratorul plantației o evita continuu după ce încercase să ajute culegătorii de ceai, Laurence era disperat să o vadă mereu nervoasă, Fran – verișoara ei și singura prietenă- o abandonase treptat, și secretele care amenințau să iasă la lumină. A trecut treptat prin crize de personalitate, prin boală și abandon, dar trebuia să lupte pentru Hugh și pentru Liyoni, fetița ei care fusese vitregită de dragostea de mamă.

Sunt multe lucruri care se întâmplă, sunt multe detalii de descoperit iar secretele se pare că se întind mult prea adânc. Este o carte pe care o citești cu inima, cu sufletul, implicat total și cu pumnii strânși. Am vrut să intru în carte și să dau puțin curaj personajelor pentru a le face capabile să recunoască adevărul. Jumătățile de cuvinte, prejudecățile rasiale, conflictele familiale și cele etnice nu îți permit să lași cartea din mână.

Va reuși să țină ascuns secretul ei? Sau consecințele păstrării lui vor fi mai puternice ca un muson?

Pe Gwen am iubit-o la început pentru curajul si devotamentul ei. Apoi mi-a fost mai greu să îi înțeleg decizia și tăcerea, frica și reținerea.  Mai târziu am încercat să mă pun în locul ei. A fost la fel  de greu să o înțeleg, mai ales știind cât de mult lupta să protejeze angajații plantatiei, dar am ajuns într-un punct în care am considerat că a plătit un preț destul de mare pentru greșeala ei. Aș fi vrut să aibă mai mult curaj, mai multă încredere și să fi crezut mai mult în dragostea sotului ei. 

Eu am citit mereu cu mare drag cărțile cu și despre plantații, despre obiceiuri locale, despre băștinași și despre colțurile îndepărtate ale lumii unde eu nu pot ajunge altfel. Cu ”Soția plantatorului de ceai” veți călători, veți suferi și veți fi martorii lucrurilor care contează cu adevărat! Este un roman fermecător, încărcat de sentimente ce acoperă o paletă largă: teamă, spaimă, revoltă, dragoste, prietenie, empatie, compromis, toate unite de motivațiile complexe ale personajelor. O frescă a vieții…