Sora Mariei Antoaneta – Diana Giovinazzo, recenzie

De către

noiembrie 19, 2023

217

Sora Mariei Antoaneta este unul dintre cele două romane comandate de pe Libris. Mi-a plăcut coperta, m-am îndrăgostit mai apoi de descriere. Cred că mi-era dor de astfel de ficțiune istorică: împletită cu fire reale și elemente ficționale, încărcată de dragoste și respect, de adevăruri, de bucăți de istorie și de lucruri cunoscute mai degrabă de coridoarele lungi decât de istoricii vremii.

” -Îmi pare rău. Îmi pare foarte rău că n-ai putut fi băiat. Bărbații de pe lumea asta primesc totul. Ei ajung să conducă și să-și hotărască singuri destinul, în timp ce femeile, ca tine și ca mine, suportă consecințele faptelor lor.”

Diana Giovinazzo a simțit mai întâi povestea asta, apoi a scris-o. Poate că nu a descifrat enigmele toate, poate că nu a restabilit balanța și nu a spălat complet reputația reginei Maria Carolina Charlotte. Dar i-a redat puterea, hotărârea, dârzenia, stoicismul, pragmatismul, dragostea, sensibilitatea, momentele de vulnerabilitate și de disperare.

„Eram încântată de triumful acestui moment. Dintr-o lovitură, reușisem să fac o impresie nobilimii, îndepărtând influența lui Tanucci asupra regatului nostru și aducând bucurie acestor tinere. Banii le permiteau să aibă parte nu doar de căsnicii prospere, dar, să sperăm, și de fericire. Realitatea crudă era că soarta unei femei depindea de capacitatea ei de a avea o căsnicie reușită.”

Maria Carolina Charlotte – între datorie și onoare, între rolul de regină și cel de mamă

Maria Carolina Charlotte este a zecea fiică și unul dintre cei șaptesprezece copii ai împărătesei Maria Tereza a Austriei. Charlotte este cea care îi seamănă cel mai mult mamei sale, dar și prima care sare să-i condamne acesteia pornirile dârze și ideile clare. Charlotte a știut de la începutul vieții sale că nu va putea să se căsătorească din dragoste. Însă asta nu înseamnă că nu se agăța de iluzia unei alegeri personale. Din nefericire, atunci când sora sa, promisă drept noră lui Carol al III-lea al Spaniei, moare, Charlotte este obligată să îi ia locul.

Maria Tereza a Austriei fusese întotdeauna mai întâi regină, apoi mamă. Interesele țării sale primau întotdeauna și sub acest aspect își crește și-și educă toți copiii. Cu interese politice bine analizate, căsătorii aranjate strategic și planuri îndrăznețe, Maria Tereza a Austriei negociază contracte de căsătorie dure, care îi țin fiicele în siguranță. Și care-i asigură poziții de putere, care ar putea destabiliza planurile altor națiuni. Pentru Maria Tereza a Austriei nu existau limite, nici lucruri pe care fiicele sale nu ar fi putut să le facă. Însă aveau nevoie de portițe de acces, de viclenie și de sfori trase cu multă abilitate.

Așa ajunge Charlotte în rândul membrilor Consiliului Privat, locul în care se decidea viitorul regatului. Pentru că era inteligentă și extrem de pricepută în a trasa planuri și a coase alianțe, Charlotte se folosește de slăbiciunile soțului său. Însă nu pentru a face rău, ci pentru a consolida poziția regatului Neapole și Sicilia, regat pe care ajunge să-l iubească și să-l considere cămin.

Sora Mariei Antoaneta – obligație și familie

Însă, drumul spre jilțul împărătesc este greu, încărcat de piedici, trădare și jocuri de culise. Dacă nu ar fi fost atentă, Charlotte ar fi putut fi înghițită de vie, folosită ca momeala sau ca țap ispășitor. Pregătită fiind de dinainte, ajutată de fratele său Leopold și îndrumată de mama sa, Charlotte ajunge să își consolideze tot mai mult statutul de la curte și reputația.

„Mama își exprimase ambițiile prin intermediul copiilor ei – mai exact, prin intermediul fiicelor ei. Fiecare dintre noi era o prelungire a ei, trebuia să conducem Europa cu orice preț, cu excepția cazului în care o dezamăgeam și eram desfigurate de variolă. Privindu-mi copiii, i-am adresat o rugăminte tăcută lui Dumnezeu, promițând că n-am să fac aceleași greșeli ca mama mea.”

Dacă v-ați dorit măcar o singură dată să fiți regină, cartea asta s-ar putea să vă facă să vă schimbați „dorința profesională „. Nu aș vrea deloc viața reginei Charlotte. Tot timpul în gardă, tot timpul cu semnul îndoielii în suflet și cu o greutate în spate. A fost considerată o copilă, o soție de „societate”, bună de afișat la baluri, în rândul doamnelor de companie. Rolul ei era unul simplu: să stea agățată de brațul soțului său și să-i ofere acestuia moștenitori.

Dar cu un rege ca Ferdinand – cunoscut pentru glumele sale copilărești, pentru lenea cronică și devotamentul pentru sportul în aer liber (mai ales vânătoarea) – regatul părea să se prăbușească de pe o zi pe alta. Iar rolul lui Charlotte devine unul covârșitor. Însă, din păcate, regina devine un ghimpe în coasta celor care profitau de slăbiciunile regelui și doreau să dețină întreaga putere în mâinile lor. Iar de la asta la intrigi și bârfe este doar un singur pas…

Sora Mariei Antoaneta – legături, familie, datorie

La început, după ce am citit primele pagini, nu am înțeles deloc de ce autoarea a numit romanul ăsta așa. Aș fi vrut să se lege mai mult de ce a însemnat regina Maria Carolina Charlotte. Să găsească un titlu mai potrivit. Apoi, când lucrurile au început să se compacteze și să se lege în nodul strâns al trădării și al planurilor mârșave, mi-a fost totul mai clar.

Maria Carolina Charlotte și-a iubit regatul. Poate că a fost mai întâi regină, apoi mamă. Dar sora Mariei Antoaneta a fost și a rămas întotdeauna. Și-a riscat poziția și și-a pus în pericol întregul regat numai pentru a-și salva sora, ființa față de care a simțit cele mai intense sentimente și cele mai trainice legături.

Diana Giovinazzo ne-o redă mai mult pe femeia Maria Carolina Charlotte. Pe femeia care a iubit, a suferit, și-a pierdut copiii, casa și locul. Pe femeia care a învățat să iubească, fie și din datorie, pe femeia care și-a acceptat soarta și a predat mai departe lecția puterii, a devotamentului și a dăruirii.

Mi-a plăcut povestea și am rămas impresionată de tandrețea din anumite pasaje, de sacrificiile reginei și de puterea acesteia.