18579360_1526868867376064_2126946905_n.jpg
 
MARK LEVY – născut la Paris, în 1961, fiul unui editor de lucrări de artă, se afla în fruntea unui cabinet de arhitectură când a scris acest prim roman ce a suscitat un interes mondial, chiar înainte de apariția sa în Franța, în 2000.
Și dacă e adevărat?…a fost tradus în treizeci și șapte de țări, iar celebrul producător și realizator american Steven Spielberg a cumpărat cu 2 000 000 de dolari dreptul de a-l ecraniza (rolurile principale au revenit lui Reese Winterspoon și Marc Ruffalo).
NUME: ȘI DACĂ E ADEVĂRAT …
NUME ORIGINAL: ET CI S”ETAIT VRAI
AUTOR: MARC LEVY
EDITURA: TREI
TRADUCERE: VASILE ZINCENCO
AN APARIȚIE : 2004

Arthur era arhitect, unul chipeș și ordonat. Avea alături de prietenul lui, Paul , un cabinet de arhitectură care se bucura deja de succes.
Cum rar poți împleti frumos cariera și dragostea, Arthur era singur. Încercase, dar eșuase în relațiile cu femeile.

Fusese crescut la Carmel  de mama lui. Tatăl plecase din viața lor. Lili, mama sa, îl învățase să prețuiască viața, clipa, frumosul. Tocmai de aceea, era un om bun, un om cald și sensibil, calculat…pe scurt, ginerele perfect pe care l-ar iubi toate soacrele.

Într-o lume atât de bine planificată, în viața și în profesia lui unde totul era exact, la scurt timp după ce se mută cu chirie într-un apartament drăguț, într-o noapte aude un murmur pe melodia care se auzea din boxe, care pare că vine din dulapul lui de la baie.

Era ceva imprevizibil și de necrezut.

Rămâne șocat, atât el cât și tânăra frumoasă care se ascundea acolo. El că o vede acolo, iar ea pentru că el era singurul care o vedea.

”Ce o să-ți spun nu e ușor de înțeles, e imposibil de admis, dar dacă ai vrea să-mi asculți povestea… ”

Lauren- femeia din dulap- zăcea în comă profundă pe patul spitalului în care lucra înainte de accident.

Fusese o tânară internă la neurochirurgie, care dorea cu toată inima să ajungă rezident. Era muncitoare și devotată, iar felul ei de a fi îi adusese simpatia medicului care se ocupa de secție. Ferenstein știa că ea muncea prea mult, dar era mândru de studenta lui.

În tura ei liberă, Lauren decide că locul în care ar putea să își încarce bateriile este Carmel și o pornește într-acolo la bordul vechii ei mașini, Triumph.

Dar, din nefericire, o piesă a mașinii cedează iar ea are un accident. Echipajul sosit la fața locului o recunoaște și face tot posibilul să o mențină în viață. Ceva aparent imposibil se întâmplă, când după ce fusese declarată moartă, inima ei repornește.

Este declarată ca pacient în comă de grad 4, una din care nu reușea nimeni să își revină și i se da un pat numai pentru că în ciuda semnelor de întrebare si a explicațiilor mai puțin medicale, ea respira singură.

Lauren aude totul în jurul ei, o aude pe mama ei și pe medici. Reușește să se desprindă de corpul ei și învață să se descurce în starea actuală: era un spirit. Unul care putea călători cu ajutorul gândului, nu putea apuca lucruri, nu putea mișca obiecte. Dar după atâtea luni de imobilizare avea nevoie de lucruri și locuri familiare.

O vizitează pe mama ei, dar lacrimile femeii o dor prea tare, merge la ocean, apoi se întoarce la ea acasă. Unde …nu numai că vede că locuiește altcineva, dar bărbatul ăsta chipeș este și singurul care o poate vedea.

După ce încearcă în zadar să se convingă pe rând că : fie viseză, fie este o glumă pusă la cale de Paul, Arthur asculta versiunea femeii și o însoțește la spital. O vede acolo întinsă pe pat, dar replica unei asistente care îl vede cu o mână în aer (el o ținea de umeri pe Lauren) îl determină să o creadă.

Însoțit de Lauren la restaurant, plimbări, Arthur este privit ca un nebun sau ca un văduv distrus de pierderea soției mult iubite. Paul nu îl crede, la urma urmei cine ar fi putut? Dar el știe.. și mai știe că începe să se îndrăgostească.

De aceea, când Lauren aude pe doctorul Frenstein vorbind cu mama ei, încercând să o convingă că e timpul pentru eutanasiere, știe că nu poate lăsa asta să se întâmple. Trecuseră multe luni, cei de la spital aveau nevoie de pat, nu exista nici un semn de revenire. Tot ce mai aveau Lauren și Arthur este redus la… 4 zile.

Însă el nu este gata. Pune la cale un plan nebunesc, în care îl implică și pe Paul.                    ” Împrumută” o ambulanță din garajul tatălui vitreg al lui Paul, falsifică documentele cu antetul Spitalului Memorial, unde era Lauren internată, fură doua halate ale unor doctori reali și merg amândoi să transfere pacienta.

De aici, începe nebunia și emoția poveștii. Lauren îl întreba de ce face toate astea. Nici el nu știa.. o iubea, dar mai era și doza aia de ceva nebunie într-o lume prea bine trasată.

Lauren prin prezența ei, îl va ajuta pe Arthur să accepte trecutul și să se întoarcă acasă. Casa în care aflase despre iubire, iertare și despre farmecul vieții.

Deși se scrie și se învârte în jurul unui subiect destul de trist, cartea are și replici amuzante și pline de viață. Un exemplu ce îmi vine acum în minte. Când Paul acceptă că Lauren este o fantomă și îi cere lui Arthur să o roage pe Casper ( aluzie la o fantomă din desenele animate) să plece ca să vorbească un pic singuri. Sau când ”răpesc” corpul ei , iar un intern îî cere ajutorul lui Arthur crezând că este medic, iar acesta ghidat de șușotelile ei din ureche reușește să salveze viața pacientului.

Știți deja că sunt o plângăcioasă, așa că nu am fost altfel nici de data asta. Povestea este minunată, plină de citate grozave și ne îndeamnă la tot pasul să prețuim mai mult fiecare clipă. Ni se dau în fiecare dimineață 86 400 de secunde, în care ne putem bucura pe noi, sau pe alții, în care putem să ne oprim puțin și sa privim dansul norilor, sau observa culorile toamnei, sau putem asculta muzica picaturilor de ploaie, ca acum…

Viața însăși este un miracol, dar se pare că noi uităm asta prea des.

Continuarea poveștii o vom descoperi în romanul: ”Te voi revedea”.

Eu una, abia aștept.

Vă las câteva fraze care mie mi-au rămas în suflet:

”Pentru că tocmai când calculezi , când analizezi argumentele pro și contra, îți trece viața și nu se petrece nimic. ”

” Marea ne poartă privirile, pământul picioarele.”

” Dacă vrei să înțelegi ce înseamnă un an de viață, pune întrebarea unui student care a picat la examenul de sfârșit de an. O lună de viață: vorbește-i despre ea unei mame care a adus pe lume un copil prematur și-l așteaptă să iasă din incubator ca să-și strângă pruncul în brațe teafăr și nevătămat. O săptămână: întreabă-l pe un tată care lucrează într-o mina sau uzină să își hrănească familia…. Viața e magică…”

Acum, reduc la o replică a unui actor român : ”Trăiţi, bă, trăiţi, că de murit nu-i nici o scofală!” ( Adrian Pintea ) 

13 COMENTARII

  1. Pur si simplu am savurat „Si daca e adevarat”, acum cativa ani,iar ieri am gasit continuarea…”Te voi revedea”…vi le recomand cu caldura.Frumos articolul…sper sa se faca si film dupa aceasta a 2-a carte…

Lasă un răspuns