Sfârșitul partidei – Daniel Cole, recenzie

Sfârșitul partidei este cel de-al treilea volum al seriei Ragdoll și l-am găsit pe site-ul celor de la Libris. Volumul ăsta nu a fost un adio. A fost un „la revedere” pentru cazul Ragdoll și un „pe curând” pentru polițiștii pe care am învățat să îi îndrăgesc și să-i iubesc. I-am cunoscut în volumul Ragdoll-Ultima ta zi, i-am dus dorul Lupului în Călăul și am așteptat să îi regăsesc aici.

„Sfârșitul partidei are toate ingredientele unui thriller de succes: o atmosferă plină de suspans, un ritm alert al acțiunii și nenumărate răsturnări de situație.” – Bookliterati

Sunt de neînțeles uneori și eu sunt prima care susține acest lucru, ori de câte ori mi se ivește ocazia. Nu există cale de mijloc cu mine. Fie mă îndrăgostesc de o serie și abia aștept să îmi pierd pașii în ea, devorez volumele, trăiesc alături de personaje, le visez noaptea sau dezvolt fire narative atunci când nu citesc. Fie trag de serie pentru că mă tem de ea, pentru că simt că mă mișc pe plăci independente, situate pe teren nesigur, alunecos. Sau pentru că mi-e teamă că nu toate volumele vor ajunge la punctul acela pe care l-am situat atât de sus.

Când ai primit, dar nu a fost de ajuns

Cu seria asta nu știu unde mă încadrez. Am devorat primul volum, l-am iubit pe cel de-al doilea, dar cu ultimul nu a mai fost la fel de ușor. M-am acomodat greu, așteptam niște detalii care s-au lăsat căutate prea mult și parcă tot nu mă simt mulțumită pe deplin. De parcă am stat la masă cu prietenii mei dragi, dar am primit felurile de mâncare pe care eu nu le plac și am plecat flămândă de acolo.

„Un thriller strălucit, care te ține cu sufletul la gură.” – M. J. Arlidge

Da, există un „ne vedem noi” în ultimele rânduri, o promisiune deghizată în întrebări și curiozități, dar de ce, domnule Daniel Cole, nu mi l-ai mai oferit întreg pe Lup? De ce nu a fost vedetă în acest volum? A fost, dar prea puțin. Nu pe atât pe cât mi-aș fi dorit eu.

Nu toată lumea l-a vrut înapoi pe Lup. Și mă tem că nu vă pot da prea multe detalii despre asta, mai ales dacă nu ați citit încă primele două volume ale seriei. Și acum, că nu ne vede nimeni… de ce nu ați citit seria? Ce mai așteptați? Dar eu l-am vrut înapoi pe domnul polițist William Fawkes – aka Lupul -. L-am vrut înapoi cu toată aroganța sa, cu toate minusurile sale, cu replicile tăioase, cu problemele și cicatricele sale. L-am vrut alături de Baxter și Edmunds, în confruntare cu Vanita și Andrea, fosta lui soție. Voiam partea mea de adevăr, voiam explicații și lămuriri.

Un ultim caz sau o speranță deșartă?

Lupul a fost dat afară din poliție, a fost căutat, dat la o parte din orice istorisire despre cazuri speciale. Și unii s-au bucurat teribil să îl vadă la pământ. Reîntors în secția de poliție, dar nu ca detectiv, Lupul cere un ultim favor: să i se scoată cătușele pentru a putea ancheta moartea unui bun prieten. Finlay Shaw nu fusese doar un coleg de serviciu, Finlay fusese un pion important în jocul cu viața al Lupului. Era un prieten vechi, unul care nu era capabil de sinucidere. O iubea prea mult pe Maggie, soția lui, pentru a o lăsa singură pe lume.

O cameră ferecată. Un cadavru. Un secret dus în mormânt. Crimă sau sinucidere?

Să fii de partea Lupului e un act de sfidare. Și o condamnare la indiferență și respingere. Lupul nu prea avea prieteni în poliție. Și află curând că a supăra pe cineva important nu înseamnă decât să îți grăbești finalul și să îți semnezi sentința. Ancheta lui ne poartă mult înapoi în timp, pe când Finlay abia își începuse cariera și pe când era capabil de orice pentru a se face remarcat. Și cine l-ar putea condamna? Nu i se oferea șansa să demonstreze că putea deveni un om al legii capabil să dezlege mistere și cazuri încurcate.

Trecutul îl urmărise întreaga viața și așteptase să își ascută ghearele pe rănile de mult uitate. Era Finlay un om de onoare sau păstrase doar niște aparențe mulțumitoare?

Anchetă și adevăruri

Mi-a plăcut să simt că fac parte din echipa Lupului. Din păcate pentru el, a fost un profesor bun și i-am anticipat câteva mutări. Eram pregătită pentru ele și nu m-au mai luat prin surprindere. Eu urăsc să întâlnesc o mulțime de coincidențe în cărți. Cred în noroc, dar până la un punct. Dacă un autor vrea să apeleze la ele pentru a creiona povestea pe care o are în minte, eu nu am nimic împotrivă. Dar să fie atât de bine deghizate, atât de bine elaborate, încât eu să nu simt că am dat peste noroc chior. Și Daniel Cole a știut să facă asta, dar a lăsat totul un pic prea transparent de la început. Nu a lăsat loc de supoziții sau răsturnări de situație. Știai de ce, dar nu știai cum.

M-ar fi mirat dacă nu ar fi avut acel final. Și inserați voi aici niște mutre de om ofticat că nu vă poate spune fix ceea ce îl doare. Mi-a plăcut volumul, dar mai mult din partea doua, parte în care am simțit că mă întegrez iar în poveste, când Lupul a început să facă glume cu Baxter, când marșul organizat de Andrea a reușit să atragă atenția tuturor. Eliberați Lupul! Andrea, nu credeam vreodată să spun asta, dar ai tupeu, femeie! Ai jucat una dintre cele mai faine scene.

Sfârșitul partidei

M-am simțit stingheră la început. Nu mi-am găsit locul. Și am pus asta pe baza stării mele sau pe faptul că nu eram pregătită să termin seria asta. Mă gândeam că Daniel Cole a încheiat aici cu această echipă grozavă și îmi părea rău. Dar a promis ceva și abia aștept să aud vești!

A durat un pic mai mult să mă acomodez, un pic și mai mult ca să îmi aduc aminte de anumite detalii, dar a fost o călătorie palpitantă. Mi-aș fi dorit un final mult mai închegat, mai elaborat și mai axat pe Lup și Baxter.

Finalul l-am citit de două ori. Și tot nu sunt convinsă că am înțeles prea bine. Dacă sunteți fani de adrenalină și anchete, citiți seria asta. Eu o recomand!

Sfârșitul partidei – Daniel Cole – poate fi cumpărată de pe Libris.

An aparitie: 2021

Autor: Daniel Cole

Colectie: Fiction Connection

Editie: Necartonata

Nr. pagini: 432

Titlu Original: Endgame

Traducator: Mihaela Doaga