Secretul jurnalului de la Kiev este unul dintre romanele pe care le-am așteptat cu nerăbdare. Editură Univers ne-a surprins toamna asta și ne-a adus povești interesante, din genuri și stiluri diferite.
M-am întrebat înainte dacă fac bine că îl aleg, dacă sufletul meu va putea face loc unui alt roman despre durere, suferință, război și jocuri politice. Totul avea să fie amplificat de faptul că, la câțiva pași de noi, un alt război este în desfășurare. Având în vedere că pilonii durerii în jocul puterii ar fi fost ucrainenii, simțeam că totul va căpăta valențe pe care riscam să nu le pot controla.
Nu i-am putut rezista poveștii, simțeam alunecând spre mine picături de emoție, frânturi dintr-o poveste peste care timpul nu ar trebui să își depună praful și pânzele uitării. Nu eram pregătită însă pentru toată căldura, gingășia și fragilitatea. Pentru modul blând, catifelat și fluid în care autoarea a împletit amintiri, prezent, trecut, iubire, moarte și viață. Fără să îți propui asta, ajungi să fii izbit de contrastul dintre lumină și întuneric, viață și moarte; dintre liniștea vieții unui om obișnuit și răpăitul de gloanțe.
Secretul jurnalului de la Kiev – traume, adevăr, secrete
Secretul jurnalului de la Kiev, după cum v-am spus mai sus, are o poveste emoționantă, plină de dezvăluiri și răspunsuri. Deși are deja un potențial uriaș, devine și mai puternică sub cupola evenimentelor care se desfășoară atât de aproape de granițele țării noastre. Eu nu m-am putut abține și m-am gândit aproape tot timpul, recunosc, la victimele războiului dureros, al gloanțelor, bombelor, tancurilor, atacurilor cu drone și mine.
Indiferent că vorbim despre atacuri, războaie sau bătălii aprige pe câmpul de luptă, rezultatul a fost întotdeauna dureros și prețul a fost plătit de oamenii simpli, de oamenii care oricum ar fi oprit aceste atrocități. Dar într-un alt mod. Nu așa, nu cu morți și șiruri lungi de morminte sau gropi comune.
Tot ei s-au pus cu piepturile goale în fața celor care au intenționat să le smulgă agoniseala. S-au opus celor care și-au dorit să rescrie sistemul cunoscut, să impună reguli noi și națiuni superioare, care ar fi avut numai drepturi pe acest pământ. Poate ar fi funcționat altfel sistemul dacă nu ar fi fost impus cu atâta brutalitate, dacă oamenii mici nu ar fi fost îmbătați cu falsa iluzie a puterii, dacă nu s-ar fi transformat în monștri capabili să treacă peste orice și oricine.
Să îmi iertați pornirea. Mi-am adus aminte de toate pierderile pe care le-am numărat în cartea asta, de doliul din suflet, de golul din inimă, de liniștea din gânduri, de drapelul iubirii pe care-l simțeam coborât întotdeauna în bernă. M-am întrebat care sunt limitele până unde pot ajunge oamenii în numele iubirii, care sunt granițele durerii pentru o mamă, o soție, o soră, un frate? Și m-am mai întrebat cum se poate ca să existe atâta durere, atâta amar și atâta necaz pe pământ…
Cutia unei vieți și lucrurile adunate în ea
Am citit ficțiune istorică. Dar m-am axat mereu pe anumite episoade din istorie, pe țări și popoare care m-au impresionat până dincolo de cuvinte. Erin Litteken mi-a arătat o latură a unui ansamblu pe care nu-l cunoșteam, peste care am trecut repede, la ora de istorie, în vârf de degete și cu mintea deja plină de alte lucruri, orientată spre alte materii și alte cioburi de istorie. Cioburi poleite cu straturi superficiale de reușite, cu victorii răsunătoare și înfrângeri rușinoase.
Când apelează la oamenii simpli, când aleg să spună așa, cu drag și căldură, povestea lor, autorii reușesc să încapsuleze o fărâmă de viață în interiorul acestor rânduri. De parcă ar pune la păstrat o particulă din tot ce a însemnat să ții piept celor mai incisive și mai crude momente.
Acum, sufletul mi s-a mai liniștit, mi le pot închipui mână în mână, în mijlocul „căsuței” lor din lanul de floarea soarelui, pe surorile Katia și Alina. Nu v-am spus, dar sunt sigură că voi asocia întotdeauna de acum încolo floarea soarelui cu povestea lor. Că voi zâmbi și-mi voi îndrepta zâmbetul și gândurile spre ei, spre poporul ucrainean.
Dacă ating cartea și închid ochii, am impresia că totul se perindă încă o dată, și încă o dată, și încă o dată: un fel de buclă a durerii, a morții, a refuzului de a renunța la luptă. Alina a luptat și ea, a suferit de foame, de revoltă, de durere. Însă Katia, dulcea și blânda mea Katia, a înfruntat tot ce a fost mai dur și mai greu. Au fost momente în care îmi doream doar să intru în carte, să o țin strâns, să o ascult, să o privesc în ochi și să-i spun că o înțeleg, doar că nu știu de unde mai are atâta putere. Doar că nu știu cum nu s-a dezintegrat și nu a renunțat după atâtea piedici.
Secretul jurnalului de la Kiev
Mi-e cel mai greu să scriu despre cărțile care mi-au plăcut mult. Cartea asta nu doar că mi-a plăcut, m-a cucerit de-a dreptul. Era ca și cum mi-a trasat rană după rană, dar tot ea mi le-a vindecat un pic mai târziu. A fost o poveste- mamă, care ceartă și oblojește suflete, care trage la piept și găsește de una singură calea pentru amarul care sapă, sapă, sapă în piept.
Am uitat să vă spun că toată istoria vieții Katiei o privim prin ochii unei femei care descoperă un jurnal. Deși nu știe limba și nu poate descifra niciun cuvânt, Cassie știe că trebuie să descopere adevărul ascuns între pagini și rânduri. Simțea că există acolo răspunsuri pentru toate întrebările sale. Adevărul este însă dureros și o lasă fără suflu, dar îi arată și că suntem mici, mici în fața istoriei. Că, dincolo de statistici și numere, sunt oamenii normali, cei care au dorit doar liniște, o bucată de pâine și un colț de pământ.
Citiți cartea asta. Sunt o grămadă de momente în care pământul vă va fugi de sub picioare și în care durerea va deveni un fel de vierme sfredelitor. Sunt o grămadă de momente în care veți simți că scăpați frâiele poveștii și în care veți dori să ajungeți la final numai pentru a vă alimenta cu un crâmpei de speranță, cu o rază de soare, cu orice nu ar fi semănat cu realitatea acelor oameni. Și veți citi nota autoarei la final, veți gusta din izvorul iubirii sale (o veți simți peste tot de-a lungul cărții) și o să vă simțiți ca mine: dornici de mai mult.
E de citit cartea asta, vă promit! Este o invitație caldă la omenire, iubire și sacrificiu în numele iubirii.
Secretul jurnalului de la Kiev a apărut la Editura Univers și poate fi cumpărată de aici.
Autor: Erin Litteken
Traducator: Carmen Scarlet
Tip copertă: Broșata
Pagini: 416
Colecție: Trend Universul Cartilor
