„Secretul fotografei franceze” este romanul care mi-a îngăduit o a doua întâlnire cu autoarea Natasha Lester. Secretele Parisului, primul roman care a apărut la noi, mi-a plăcut foarte mult și abia așteptam să îmi pierd iar pașii printre cuvintele autoarei.
Nu intenționam să citesc atât de repede cartea asta. Și nu pentru că nu îmi doream. Ci pentru că am tot ales povești din aceeași zonă și nu voiam să o vitregesc de atenția mea totală. Dar motivul principal a fost pentru că mă temeam că nu va fi la fel ca precedentul roman. Știu că nu este bine să compar, că trebuie să dau fiecărei povești șansa ei, că trebuie să apreciez personajele pentru ceea ce sunt ele. Doar că nu pot împiedica sentimentele mele să își țeasă de unele singure această plasă a speranței. Nu pot pune stavilă gândurilor, întrebărilor și neliniștilor care îmi roiesc în suflet.
Femeile – inimă și curaj
Atât de mult mă bucur atunci când dau peste astfel de romane! Cred în drepturile tuturor, în egalitatea sexelor și în capacitățile fiecăruia de a stăpâni propria bucată de viață. Dar e mult mai ușor acum să crezi în asta. E de neconceput pentru noi, femeile acestui secol, ca meritele să ne fie trecute sub tăcere și părerile să ne fie interzise. E drept, lumea toată încă are de lucru și de învățat, dar privim totul cu o altă lupă și sub o altă lumină.
Natasha Lester a mers invers pe axa timpului și a găsit o femeie puternică, o femeie care a existat în realitate, care a avut o poveste remarcabilă și un rol important. A preluat din trăsăturile acesteia, q fictionalizat anumite bucăți de poveste și ne-a oferit nouă, cititorilor săi, o poveste cât o lecție de viață.
Lee Miller a fost sursa de inspirație a personajului creionat de Natasha Lester. La izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial, Lee Miller se afla în Hampstead, Londra alături de Roland Penrose. Ea a ignorat mesajele prietenilor și a familiei de a reveni în America pe durata războiului și s-a angajat ca și corespondent de război pentru Vogue, documentându-se pe subiectul London Blitz. Lee a fost acreditată în Armata Americană, corespondent de război pentru publicația Condé Nast începând cu decembrie 1942. (Sursă: aici)
Lee Miller este fotografa care a imortalizat-o pe Regina-Mamă Elena a României (portretul de la Peleș, publicat în Vogue în mai 1946).
Jessica May – fragilă ca o floare de mai sau curajoasă precum un leu?
Jessica May ar fi fost ușor de iubit chiar și dacă ar fi fost doar un personaj fictiv. Trecută prin încercări și pierderi, prin momente cutremurătoare și lovituri crunte, Jessica May și-a păstrat curajul și dorința de a lupta. Nu numai că și-a depășit condiția, ci a împins limitele posibilului din ce în ce mai departe.
Personal, abia așteptam capitolele care mă purtau prin viața ei. Și nu doar pentru că am admirat-o pentru puterea sa de sacrificiu. Ci pentru că mi-a oferit o altă perspectivă a războiului. Și nu știu dacă am spus tocmai corect, dar așa am simțit eu. Autoarea a privit dincolo de frământările politice, de obuzele care spărgeau liniștea și lăsau grămezi de moloz acolo unde se înălțaseră clădiri mândre.
Natasha Lester ne-a purtat în spatele liniilor frontului, deși am mai fost și prin tranșee sau prin spitale de campanie, și ne-a arătat cum era perceput războiul de oamenii normali, simpli și neinteresați de lupte și orgolii. Ne-a arătat cum a fost să fii femeie: fie că erai reporter, fotograf, femeie de serviciu sau mamă. Ignorate, folosite, înjosite și reduse la tăcere. Puține au fost cele care au avut norocul de a găsi bărbați care să le respecte părerile și alegerile.
Jessica May – dăruire și sacrificiu
Jessica May și-a dorit să se desprindă de imaginea de model. Voia să facă lucruri cu adevărat importante, voia să fugă de frivolitatea lumii prin care obișnuia să se învârtă, să aibă un rol în lume și să demonstreze tuturor că și femeile puteau. A avut momente de slăbiciune, momente în care a înfruntat soarta sau în care făcut compromisuri în numele celor pe care-i iubea.
A greșit, a abandonat, a înfruntat și a predat armele prea repede și prea devreme. Le-a făcut pe toate, unele sub influența capriciilor destinului, altele sub influența impulsivității de moment. Dacă mă întrebați acum, aș fi vrut un alt final pentru ea. Poate că sunt de condamnat pentru că vreau praf de zâne și sclipici roz. Numai că, după umila mea părere, autoarea ar fi putut găsi orice alt final, dar nu melodrama aceea de la final. Am acceptat-o, am înțeles de ce și de unde toate complicațiile acelea, dar nu sunt de acord cu ele. A fost previzibilă de la un moment încolo și poveștile de dragoste au fost cusute cu ață albă, grosolan de albă.
Trecut și prezent – punți comune
Îmi plac poveștile care alternează planurile trecut – prezent. Dar îmi place și mai mult atunci când se păstrează proporțiile. Povestea Jessicăi May nu putea avea un egal în povestea lui D’Arcy, dar s-a simțit destul de mult discrepanța asta dintre planuri. În timp ce povestea din trecut și-a primit doza de atenție, povestea din prezent a fost parcă pe repede înainte. Mi-a fost greu să stabilesc o legătură cu D’Arcy, să cred în ce spune sau ce simte ea.
Am avut tot timpul impresia că alerg spre linia de finish, că sunt obligată să o fac și că nu mi se dă voie să aleg traseul, să mă bucur de el și să asimilez toate trăirile.
Secretul fotografei franceze – fantomele trecutului
Dacă mă întrebați pe mine, cred că altfel aș fi vrut să fie montat totul. Povestea fotografei Jessica May a fost una bună, de citit cu sufletul la gură, de parcurs cu sufletul fărâme. Dar nu mi-a plăcut direcția de la final. Prea multe complicații inutile, prea fad ambalat totul.
Per total, povestea mi-a plăcut. Dar mi-a lăsat și un gust amar, gust pe care l-a îndulcit numai descoperirea din nota autoarei. M-a bucurat să știu că personajul Jessica May a avut un corespondent în realitate.
Recomand cartea, însă vă recomand și să aveți răbdare cu ea. ❤️
Romanul Secretul fotografei franceze a apărut la Editura Nemira și poate fi cumpărat de aici.
496 Pagini
Disponibil: 26 ianuarie 2022
Colectie: Damen Tango
Anul aparitiei: 2.022
Traducator: Mihaela Ioncelescu
