Secretul fetelor din pod este unul dintre romanele pe care mi-am dorit să le citesc de îndată ce au poposit pe rafturile mele. Pentru că aveam deja sufletul încărcat de o poveste din aceeași sferă, am așteptat să mă liniștesc, să îmi oblojesc rănile, să le acopăr cu un strat superficial de uitare și de timp. Marius Gabriel a fost acuzat de revista Cosmopolitan pentru faptul că „ți se arde mâncarea pe foc, citindu-i cărțile.” Bine că nu am gătit în timpul alocat lecturii!
Nu am gătit, dar am simțit că uit de realitatea din jurul meu. Că mă pierd acolo, într-o lume îngenuncheată de cruzime și bocanci naziști, că uit să respir ori de câte ori se aude vreun scârțâit, vreun cuvânt răstit, vreo ușă deschizându-se. Știu că nu ne putem opri inima voluntar, dar am simțit de câteva ori că o opresc, că își uită ritmul de una singură, că ratează bătăile numai pentru a se uita și ea în carte, pentru a aduna tot ce se întâmpla, pentru a ridica ziduri de protecție, pentru a plânge.
Dacă ar fi să compar cu ceva scriitura lui Marius Gabriel, atunci aș compara-o cu o țesătură de mătase. Este rece și catifelată, rezistentă și fragilă în același timp, atrăgătoare și de neatins. Povestea asta pendulează permanent. De la un pol la altul: de la ură la dragoste, de la siguranță la fugă neobosită, de la acasă la căutare. Și Marius Gabriel, înzestrat fie-i pentru totdeauna condeiul, redă cu o mână sigură și frumusețea dragostei și urâțenia războiului. Ne plimbăm dintr-un loc în altul, aflați la mâna destinului, protejându-ne viața, căutând sensul iadului din jur și locul nostru pe pământ.
Secretul fetelor din pod – între datorie și onoare
Deși abia așteptam să descopăr povestea acestui roman, am pornit la drum cu mici îndoieli. Și asta se datora faptului că nu doream o poveste clișeică, încărcată de situații romantice și acțiuni deplasate, nefirești pentru acea perioadă. Din fericire, după cum vă spuneam și mai sus, autorul a găsit un echilibru. Am simțit și atenția unui autor bărbat către detalii și descrieri, dar și emoția unui suflet cald, îndreptat spre oameni, dragoste și firesc.
” … Sunteți în siguranță cu mine. Întotdeauna am crezut că suntem toți copiii lui Dumnezeu. Nu este loc de ură în lume.”
Povestea nu s-a făcut remarcată, pentru mine, prin noutatea informațiilor aduse, nici prin răsturnările de situație. S-a făcut remarcată prin intensitatea emoțiilor, a durerii, a aplecării autorului către tot ce roade, despică, alină și vindecă pe interior. Mi-a fost atât de ușor să cred tot ce se întâmpla sub ochii mei, a fost atât de natural să mă transpun în lumea lor zdrobită, gata oricând să mă ascund în spatele panourilor, să plec și să risc totul.
Nu știu însă dacă aș fi avut cutezanța și curajul Lolei, nu știu dacă aș fi fost capabilă să mă ascund atâta vreme, să rămân tăcută și să aștept ca lumea să nu mai fie zguduită de bombe, ca evreii să nu mai fie priviți drept oameni de categorie inferioară. Nu știu dacă mi-aș fi putut păstra firea în fața soldaților naziști, nici dacă aș fi fost capabilă să mă îndrăgostesc în mijlocul iadului.
” – Nu crezi că patria ta iubită este un loc foarte ciudat, a zis ea, fără să țină cont de Heidi, care o ciupea tare de braț, dacă ajutorul dat altor ființe umane a devenit o crimă?”
Secretul fetelor din pod – între datorie și onoare.
„… Pentru a înțelege trecutul, trebuie să vorbești limba trecutului. Iar limba trecutului este o limbă pierdută.
Pentru că trecutul este o țară străină. Lucrurile se petrec altfel acolo.”
Iar Marius Gabriel a vorbit-o, i-a descifrat codurile și a adus în atenția noastră o poveste emoționantă, cu straturi de renunțare și voință, cu bucăți de iubire și mâini întinse în ajutor, cu momente pline de liniște și secunde agonizante, bătute de rafalele mitralierelor, sfârtecate și expuse într-un mod violent și mult prea intim. De la o lume personală, alcătuită din câteva suflete, la străzi și orașe întregi bombardate, lovite, violate, mutilate, atacate cu violență și cruzime. Am urmărit demolarea unui oraș întreg, amputarea pe viu a unei nații, goana către un punct care ajungea să fie spulberat chiar în timpul în care oamenii își agățau toate speranțele de el.
Secretul fetelor din pod i-ar fi putut aduce moartea lui Max, un tânăr german, decorat și îndoctrinat cu lozinci naziste și aerul de superioritate al rasei ariane. Întors acasă din cauza unei răni grave, Max descoperă o altă față a propriei familii, a propriei nații. Mama lui, germană autentică, găzduia în casa ei două fete evreice. Tinerele, hăituite și nevoite să se ascundă dintru-un loc în altul, găsiseră aici – poate în ultimul loc pe care și l-ar fi imaginat – înțelegere, ajutor, hrană și un loc bine ascuns.
Max nu își ascunde sentimentul de repulsie la vederea celor două, dar este conștient de faptul că secretul fetelor din pod nu putea fi aruncat așa, pur și simplu, pe masa celor din SS. Aceștia i-ar fi ucis mama, l-ar fi ucis poate și pe el, în ciuda aportului și decorațiilor sale militare, și ar fi aruncat din nou o pată mare pe numele familiei sale. Max se încăpățânase să devină un soldat perfect tocmai pentru că voia să spele reputația numelui Wolff, să demonstreze că tatăl său și înclinațiile acestuia către biserică și credință nu-l afectaseră, nu-i știrbiseră mândria de a fi superior, de a fi german.
Secretul fetelor din pod – când iubirea înflorește
Departe de credințe, lozinci și arme impuse, Max vede realitatea dintr-un alt unghi, un unghi care ajunge să îl înfioare, îl ajută să conștientizeze răul semănat de ei. Se îndrăgostește de Lola, tânăra evreică din podul casei părintești, și caută să împace cele două fronturi ale inimii sale. Dacă dragostea i-ar fi permis să iubească pe oricine, nu la fel putem spune despre obârșia sa, despre membrii armatei. Iar Max se vede târât în cel mai crunt război al vieții sale: supraviețuirea sa și a iubitei sale în fața mașinăriei nemțești de ucis.
Mi-a plăcut mult, foarte mult acest roman! Mi-a plăcut pentru faptul că mi-a permis să trăiesc într-un alt loc, în alte condiții, gonind permanent către lumină și pace. Mi-a plăcut pentru că a păstrat un oarecare echilibru între germanii care ascultau ce li se spunea și cei care întindeau o mână de ajutor. A fost una din puținele dăți în care nu i-am urât pe toți germanii acelor vremuri. Și a fost de ajuns in singur crâmpei de bunătate pentru a face ca speranța să răsară.
Vă recomand romanul lui Marius Gabriel și vă rog să îmi permiteți să vă absoarbă în lumea lui, chiar dacă asta înseamnă că gloanțele și pericolul vor vâjâi pe la urechile voastre. Voi vă veți putea retrage, ei nu au putut.
Romanul este disponibil la Editura Corint și poate fi cumpărat de aici.
Autor: Marius Gabriel
Traducere: Dorina Tătăran
Corint Fiction
Dată apariției: februarie 2024
Softcover
Număr pagini: 400
