Secretul din pădure – Kate Alice Marshall, recenzie

De către

octombrie 21, 2023

478

Secretul din pădure este romanul cu care dăm astăzi startul unui nou blog tour. Bine că îi am pe colegii mei de la Crime Club, altfel nu aș fi intrat de una singură în această pădure, mai ales după lecturarea primelor pagini. Deși, în mod normal, m-aș bucura de o plimbare printre frunze, copaci și liniștea netulburată de civilizație, în pădurea asta nu aș intra nici plătită. Am simțit doar fiori reci traversându-mi corpul și așteptam ca scheletul adevărului să iasă la suprafață. Dar oare eram pregătită pentru avalanșa de minciuni?

Cum ajunge o carte nouă acasă, Maria mea o și înhață. De data asta – și nu doar de data asta – a ajuns ea prima la povestea scrisă de Kate Alice Marshall. I-am interzis să-mi spună prea multe despre carte (bineînțeles, s-a abținut cu greu și nu de tot). Pentru că eram și eu foarte curioasă, i-am urmărit reacțiile din timpul lecturii. Și am văzut câteva grimase care m-au făcut să îmi dau seama că nu-i nimic frumos în pădurea asta, că întrebările și vinovații se tot adună, că lucrurile se complică de la pagină la pagină.

Secretul din pădure – jocuri nevinovate transformate în anchete polițiste

Cum poate un joc nevinovat să se transforme într-o anchetă de poliție? Cum poate un joc al copilăriei să devină cel mai negru coșmar? Cum poate cea mai întunecată traumă să își țeasă pânzele peste un suflet și așa zdrobit? Cu un atac. Cu un atac sângeros, plin de violență, cruzime și ură. Un atac îndreptat asupra unor copile de unsprezece ani, care-și pierdeau timpul inventând jocuri și transformând pădurea în locul lor special de joacă.

Una dintre ele fusese înjunghiată de șaptesprezece ori. Cel puțin una dintre lovituri ar fi trebuit să fie lovitura fatală. Dar cineva o protejase și rănile îi lăsaseră doar cicatrici și o grimasă întipărită pentru totdeauna pe chip. Confuză, speriată, târâtă într-un caz cu criminali în serie, crime și dispariții, Naomi indică o singură persoană: Alan Stahl.

„Au spus povestea iar și iar, până când au crezut că le aparține.

Noi am încercat să uităm. Noi nu am spus povestea.

Nu pe cea adevărată.

Niciodată.”

Crime, minciuni, vinovați, tăcere

E cel mai greu să trăiești măcinat de vină. Umbra ei apasă necontenit asupra oricăror decizii pe care le iei în viață. Te simți vinovat, trădător, mincinos, complice, autor moral. Și vina, așa cum sunt sigură că am gustat toți din ea, are minunatul talent de a-și face loc în fiecare por al sufletului. Își face loc, lasă o parte din greutatea ei, naște alte legături și merge mai departe. Iar aici vina este la ea acasă.

Știam că nu-i nimic adevărat. Știam că dedesubturile se vor dezvălui de îndată ce umbrele se vor retrage, de îndată ce pământul își va deschide grotele și își va expune secretele. Dar nu mă puteam situa în nici o tabără. Cum să le acuz pe cele trei copile când au pus capăt unui lung șir de atrocități? Cum să le învinuiesc de faptul că, sub presiunea evenimentelor cutremurătoare, au omis o parte din adevăr? Dar cum să și tac? Cum să las neexplorate îndoielile care mi se strecuraseră în suflet? Cum să reduc la tăcere vocea care îmi tot susura în ureche faptul că priveam în direcția greșită?

Kate Alice Marshall a făcut o treabă minunată atunci când a ales să își prezinte personajele așa. Sunt toate poleite într-un strat de amabilitate și de iubire forțată, strat pe care-l vezi pocnind pe ici, pe colo. Personal – și nu știți cât de mândră sunt de asta – nu am avut încredere în nimeni. Le-am așezat pe unele dintre ele de la început pe o hartă a neîncrederii. Și am așteptat doar să le unesc în rețeaua fină a minciunii, a trădării și a vinovăției.

Secretul din pădure – adevărul își cere tributul

Naomi a fost fetița înjunghiată și singura care a părăsit micuța așezare natală. A plecat în lume și a devenit fotograf, încercând să surprindă frumusețea din viața altora. Însă, în ciuda încercărilor sale repetate, întunericul din interiorul său încă îi dicta direcția și încă îi afecta viața.

Douăzeci și doi de ani mai târziu, Naomi primește o veste care ar trebui să o liniștească. Însă, copilul traumatizat închis între adevărul și minciunile din pădure nu este fericit. Mai ales că Olivia, una dintre fetele din Jocul zeiței, voia să facă o dezvăluire care avea să schimbe viețile tuturor. Voia să spună secretul din pădure și asta ar fi aruncat o altă lumină asupra întregului scenariu.

Întoarsă acasă, Naomi este prinsă între dorința de a se elibera și conștientizarea acțiunilor sale din trecut. Mințise, se lăsase târâtă într-un joc pe care nu-l gândise și nu-l planificase ea. Fusese rănită, învățase să trăiască așa, ciopârțită, sfâșiată. Și acum, după atâția ani, ar trebui să își lase rănile deschise, să caute prin ele frânturi de adevăr și să joace un singur joc: pe cel al sincerității. Însă, era oare pregătită pentru măștile care vor cădea?

Secretul din pădure – din vină în vină

Să nu vă împrieteniți prea tare cu personajele. Sunt niște „actori”. De la rolul de victimă la cel de călău. De la abuzat la abuzator. De la trădat la trădător.

Au jucat bine pe harta adevărului și s-au folosit de umbrele pădurii pentru a-și ascunde pașii și vina. Însă, chiar și în mijlocul celei mai întunecate păduri, o rază de soare care străpunge întunericul este de ajuns pentru a lumina totul.

Mi-a plăcut cartea. A fost acaparatoare, vie și incisivă. Nu mi-a lăsat deloc sufletul în pace până ce nu și-a etalat adevărul și vinovații. Întorceam paginile cu o dorință nebună de a descoperi întregul ansamblu, de a așeza fiecare piesă la locul ei. Rezultatul a fost unul încântător, plin de suspans și surprize.

Secretul din pădure va mai primi articole dedicate și pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Citește-mi-l, Fata cu cartea, Ciobanul de azi; Analogii, Antologii; Falled.