Recenzii

Scrisori din insula Guernsey, fragment #2 – Editura Nemira

În ianuarie 1946, într-o Londră care abia iese din umbra celui de-Al Doilea Război Mondial, Juliet Ashton caută un subiect pentru noua ei carte. Cine s-ar fi gândit că îl va găsi în scrisoarea unui bărbat necunoscut, de pe insula Guernsey? Cei doi încep un fascinant schimb de scrisori despre lumea excentrică în care trăiește bărbatul misterios.
Pentru a scăpa de tragedia ocupației germane, bărbatul și prietenii lui inventează un club de lectură cu cei mai neobișnuiți membri, de la crescători de porci și fermieri la frenologi, toți mari iubitori de literatură. Și toți îi trimit lui Juliet poveștile lor de zi cu zi.
Plin de mult umor și căldură, romanul reprezintă o odă adusă cuvântului scris și felului în care el apropie oamenii.
https://nemira.ro/scrisori-din-insula-guernsey
Din partea lui Juliet pentru Dawsey
20 februarie 1946
Dragă domnule Adams,
De unde aţi ştiut că, dintre toate florile care există pe pământ, mie cel mai mult îmi place liliacul alb? Şi ce fericită sunt acum când am un buchet chiar pe masa mea de lucru. Este superb şi mă bucur nespus că mi l-aţi trimis – ador delicateţea acestor flori, parfumul lor suav şi încântător. Cât despre surpriza pe care mi-aţi făcut-o, ce să mai vorbesc? La început mi-am zis: De unde naiba o fi făcut rost de liliac în februarie? Apoi mi-am adus aminte că, spre norocul lor, Insulele Canalului au parte de curenţi calzi, care îmblânzesc clima.
Dis de dimineaţă mi-a bătut în uşă domnul Dilwyn cu darul de la dumneavoastră. Zicea că a venit la Londra pentru că are nişte treburi la bancă. M-a asigurat că nu l-a deranjat absolut deloc să-mi aducă florile – şi că măcar atât să poată face pentru dumneavoastră ca să se revanşeze pentru săpunurile pe care le-aţi dat doamnei Dilwyn în timpul războiului. Spune că soţia dumnealui plânge şi acum când îşi aduce aminte de săpunul acela. Este un om foarte drăguţ şi îmi pare tare rău că n-a avut timp să bea o cafea cu mine.
Mulţumită intervenţiei dumneavoastră, am primit scrisori lungi şi încântătoare de la doamna Maugery şi Isola Pribby. Habar n-avusesem că nemţii vă interziseseră să primiţi orice fel de veşti din exterior şi că nici măcar scrisorile nu ajungeau la locuitorii din Guernsey. Şi am fost foarte surprinsă. Deşi n-ar fi trebuit – ştiam că Insulele Canalului fuseseră ocupate, dar niciodată nu m-am gândit ce anume presupunea asta. Ignoranţă deliberată aş numi eu acest refuz inconştient al meu de a reflecta asupra realităţii. Aşa că plec la Biblioteca din Londra ca să mă instruiesc. Clădirea a fost serios avariată de bombardamente, dar podelele au fost reparate, toate cărţile recuperate se află din nou pe rafturi şi ştiu că acolo se află o colecţie imensă, cu toate numerele din The Times, din 1900 şi până ieri. Aşa că am să mă apuc de studiat temeinic perioada ocupaţiei germane.
De asemenea, îmi doresc să găsesc şi nişte cărţi de călătorii sau de istorie în care să se vorbească despre Insulele Canalului. Este adevărat că, în zilele senine, puteţi vedea maşinile de pe coasta franceză? Aşa scrie în enciclopedia mea, dar am cumpărat-o dintr-un anticariat cu doar patru şilingi şi n-am prea mare încredere în informaţiile ei. Tot de acolo am aflat că insula Guernsey are „aproximativ şapte mile lungime şi cinci lăţime”, iar populaţia numără „circa 42.000 locuitori”. Informaţii extrem de utile, ce să zic, dar vreau să aflu mai multe.
Domnişoara Pribby mi-a spus că prietena dumneavoastră, Elizabeth McKenna, a fost trimisă într-o închisoare de pe continent şi că nu s-a întors încă. Vestea asta mi-a tăiat răsuflarea. De când am primit scrisoarea dumneavoastră în care mi-aţi povestit despre cina cu friptură de porc, tot continui să mi-o imaginez acolo, pe insulă. Chiar fără să fiu conştientă de asta, mă aşteptam să şi primesc o scrisoare de la dumneaei într-o bună zi. Îmi pare foarte rău. Sper să se întoarcă cât de curând.
Vă mulţumesc încă o dată pentru flori. A fost un gest minunat.
A dumneavoastră,
Juliet Ashton
P.S. Poate veţi zice că este o întrebare retorică, dar ce avea săpunul acela de o făcea să plângă pe doamna Dilwyn

Niciun comentariu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *