Satul dispărut sau cum încep să îmi pierd încrederea în propriul instinct. Am văzut cartea pe Libris și am zis că trebuie să fie a mea!
V-am spus și vouă, le-am spus și prietenilor mei și cu siguranță voi mai spune: mi-e dor de o carte bună, bună, bună. Și aici mă refer strict la gusturile mele literare, la filtrele astea care par să piardă toate poveștile printre ele. Vreau o carte din aia care să mă zguduie din temelii, să mă dărâme și să mă reconstruiască pagină după pagină.
Satul dispărut – la descrierea lăudată să nu te duci cu sacul
Cred că voi reveni la o practică mai veche: voi lăsa ceva vreme cărțile pe raft. Măcar până le uit descrierile. Sau până nu mai cred în ele. Atrasă de descriere și împinsă de nevoia mea de o carte plină de adrenalină și de „diferit”, am ales Satul dispărut din teancul personal cu titluri necitite.
Nu mai dau nici vina pe starea nepotrivită. Nu pot. I-am acordat cărții toată simpatia mea, i-am parcurs cuvintele cu atenție și grijă. Am intenționat să îi descifrez toate tainele și eram pregătită să fiu îngrozită de toate întâmplările ciudate. Pentru că asta speram să primesc: o poveste demnă de emisiunile cu și despre fantome, o poveste care să îmi trimită sute de fiori în corp.
Mă și pregătisem să citesc cartea asta cu capul băgat sub pătură (deși nu suport absolut deloc). Ba chiar țin minte că i-am spus soțului meu că o carte care s-ar putea să aibă ceva apariții fantomatice nu e tocmai o idee bună la ceas de seară.
Un sat abandonat – ce s-a întâmplat?
M-am simțit păcălită citind cartea asta. Și trebuie să spun că mă dureau și ochii din cap de la cât i-am învârtit prin orbite. Să ne înțelegem: e foarte posibil ca mare parte din supărarea mea să fie cauzată de dezamăgirea că autoarea a risipit potențialul cărții. Punctul de plecare a fost unul al naibii de bun: un sat, un bebeluș lăsat pe o masă și nouă sute de oameni care parcă au intrat în pământ, case părăsite și un sat fantomă.
Nu sunt scriitor, dar citesc mult și vă întreb doar: vă dați seama de asta? Vă gândiți și voi la cât putea forța nota? La câte lucruri ar fi putut arunca în arenă? Vă gândiți la cât de mult s-ar fi putut juca autoarea cu nervii noștri? E drept, este un roman de debut și e nevoie de o mână fermă pentru o poveste impecabilă. Dar eu tot am vrut mai mult de la carte și am rămas cu un gust amar.
Dezavantajul faptului că citești mult crime, după cum v-am mai spus și altă dată, este acela că te prinzi mult prea repede de cum vor evolua lucrurile. Și am învățat de mult că mintea umană nu are granițe, că monștrii adevărați se ascund la vedere și în detalii.
Nu o să vă ascund asta, doar suntem parteneri de lectură: mi-am dat seama repede de cum se vor încheia zilele petrecute în Silvertjarn.
Autoarea introduce elementele pe rând și nu le amestecă prea mult. Aproape că ne dă indiciile în ordinea importanței lor și nu e foarte greu să le așezăm cap la cap. Mai ales când avem acumulată atâta și atâta experiență.
Satul dispărut – mister prelungit sau adevăr pitit la vedere?
Am vrut și eu să mă alătur echipei care dorește să descopere adevărul. Mi-am închipuit că sunt acolo, că sunt capabilă să găsesc o modalitate prin care să îmi aduc aportul. Voiam fiorii aceia dulci ai anticipării, voiam să îmi fie teamă, să nu pot dormi liniștită până ce nu aflu cum de a fost posibil ca un întreg sat să fie lăsat în urmă. Voiam să aflu istoria bebelușului lăsat pe masă, flămând și speriat.
Mă știți deja, îmi plac tare mult poveștile care îmbină planurile temporale și aproape întotdeauna îmi plac poveștile din trecut. Au altă aromă, sunt mult mai complexe și mai tentante.
Trecutul de aici ni-l dezvăluie autoarea prin niște scurte capitole dedicate unor personaje de atunci sau prin intermediul unor scrisori. Evident, sunt multe lacune și întrebarea principală pare să rămână tot fără răspuns. Tocmai de aceea este importantă misiunea celor patru temerari care își doresc să afle adevărul despre micuța așezare.
Alice Lindstedt are două motive puternice pentru a cerceta istoria satului suedez: este regizoare de filme documentare și este convinsă că ar fi putea da lovitura cu un film despre Silvertjarn. Dar este și urmașa directă a unei femei care a izbutit să fugă înainte ca satul să fie părăsit. Bunica ei îi vorbise despre sat. Dar nu știa să îi spună mai multe despre copilul găsit pe masă și femeia al cărei corp fusese găsit de polițiști. Ups, tocmai am scris asta?
Satul dispărut – o poveste promițătoare
Alice vrea să știe adevărul, dar nu are fonduri suficiente. În luptă i se alătură alți oameni, toți mânați de scopuri păstrate ascunse de ochii celorlalți. Cu un buget redus și cu o mână de oameni. Cu asta se aruncă Alice în lupta pentru aflarea adevărului și, de îndată ce sosește în Silvertjarn, află că nu sunt singuri acolo. Erau doar fricile lor sau existau alte prezențe misterioase?
Oamenii încep să dispară, echipamentele sunt distruse și membrii echipei susțin că au văzut persoane necunoscute dând ocol taberei. Era doar imaginația lor sau cineva îi voia departe?
Am vrut să simt mai mult teroarea pe care ar fi putut-o naște un astfel de subiect. Mi-aș fi dorit să nu descopăr atât de repede cursul evenimente și aș fi vrut ca povestea să fie mult mai bine construită. Am simțit lipsa armoniei dintre poveste, personaje și acțiune.
Satul dispărut – Camilla Sten – poate fi cumpărat pe Libris. Eu i-am dat doar trei steluțe.
Nr. Pagini: 384
Traducere: Gabriel Stoian
Editura: Rao
