”Inima care iubește nu ascultă de vocea virtuții sau pur și simplu n-o aude.”  Rodelinda Handel
18557385_1912011879065518_6731875284017427958_n

Când a trebuit să îmi aleg cărțile de pe site-ul celor de la Târgul cărții, am avut o misiune tare grea. Pentru că am putut alege din varietatea de titluri și de stiluri diferite, am profitat din plin. Titlul acesta mi-a atras atenția de prima dată și nu am stat pe gânduri absolut deloc atunci când am adăugat-o în coș.

”Să mori din dragoste” nu este o carte de dragoste așa cum v-ați aștepta. Este o carte polițistă în care vedetă este Guido Brunetti, un inspector de poliție. Guido era căsătorit cu Paula, avea doi copii și se pare că atrăgea spre el necazurile. Îi plăcea să își tachineze superiorul și construise o rețea de simpatii și antipatii în cadrul comisariatului.

Deși soției lui îi plăcea mai mult să citească decât să asculte muzică clasică, îl însoțește într-o seară la operă unde marea Flavia Petrelli înterpreta rolul feminin din Tosca. Flavia înjunghia un om pe scenă, ca mai apoi să se „sinucida”, fără să știe că în curând moartea își va face loc în viața ei și nu va fi ea călăul ci puntea și factorul declanșator al unor fapte care vor zgudui liniștea Veneției.

Adulată de fani și mereu în centrul atenției, Flavia își joacă frumos rolul în fața fanilor și a blitzurilor aparatelor de fotografiat. Își respecta fanii, dar nu socializa prea mult cu ei. Avea impresia că tot timpul așteptau ceva de la ea. Fusese căsătorită, avea doi copii și un trecut nu prea cuminte. Dar atenția tabloidelor nu se mai răsfrângea asupra ei, așa că putea avea și o viață liniștită după spectacole.

Dar liniștea nu durează prea mult. În cadrul unui spectacol la Sankt Petersburg primește mulți trandafiri galbeni, apoi la Londra se repetă scena și florile sunt și mai multe. Nu le dă prea mare importanță pe moment, dar își aduce aminte că treptat, de-a lungul timpului câteva bunuri personale dispăruseră din cabina ei. În cabina ei se presupune că intra doar machieuza și Marina, femeia care o ajuta să se pregătească. Când găsește cabina plină de vaze cu trandafiri galbeni, Flavia simte că e momentul să acorde mai multă atenție acestui fan care îi invada spațiul.

Locuia în timpul petrecut la Veneția în casa prietenului ei Freddy, cu care avusese cândva o relație. Accesul în clădire era extrem de limitat și totuși în fața ușii apartamentului său o aștepta o vază cu un buchet uriaș de trandafiri galbeni, fără niciun bilet. Acesta este momentul când se simte de-a dreptul înspăimântată și decide să îi povestească lui Guido toate temerile ei.

 

Vigilentul polițist nu numai că intuiește pericolul din spatele acestor gesturi aparent nevinovate, dar face și legătura dintre atacul asupra unei domnișoare, Francesca Santello, care îi atrăsese cu vocea ei atenția Flaviei și fanul insistent.

Dar oare intuia bine polițistul? Mai există și alte piste care să conducă ancheta către agresor? Era  vorba de răzbunare sau de gelozie? Asta descoperiți voi singuri!

 Este prima carte semnată de această autoare pe care o citesc și am rămas plăcut surpinsă de naturalețea, de stilul relaxant și de simplitatea în care alege să își expună povestea. Deși am fost tot timpul curioasă să descopăr cine se ascunde în spatele atacurilor și de ce era vizată Flavia, nu am ”alergat” către deznodământ. M-am bucurat de fiecare pagină, de lectură și de câteva ore de relaxare!

Dacă v-am atras atenția, vă spun că puteți găsi cartea chiar aici și dacă tot ați accesat linkul aruncați o privire pe siteul Târgul cărții pentru că aveți de unde alege!

Mulțumesc Târgul cărții pentru exemplarul oferit!

 

1 COMENTARIU

  1. imi place subiectul cartii,pare o carte interesanta.Pana acum nu am auzit de ea si dupa titlul,ai dreptate ,ma asteptam la o carte romantica,nu una politista.

Lasă un răspuns