Restul e tăcere / El resto es silencio – Carla Guelfenbein       ***Recenzie

 Sunt cărți care te surprind într-un mod plăcut și îți pun zâmbete pe buze. Altele, prin cuvinte elevate și metafore îți poartă pașii printr-o lume atât de frumoasă încât nu ți-ai dori să se termine. Și mai sunt cărți care te sfâșie emoțional, care prin cuvinte simple îți ating cel mai sensibil punct al sufletului tău și lasă o amprenta pentru mult timp.

Restul e tăcere este o astfel de carte. Autoarea a ales să prezinte povestea într-un mod original, am putut privi lumea prin ochii unui copil de 12 ani, am înțeles cum vede el lumea celor mari, cei plini de secrete și reguli, am învățat încă o dată cât de sensibili sunt copiii și cât de mult doare tăcerea.  Nu este o carte ușoară. Este o lectură încărcată de emoție, de durere și de suflete ce poartă traume nespuse. Este o lectură care mai trage un semnal de alarmă. Ce nu spunem la timp…își pierde din valoare după. 

Interesanta ideea cu denumirea capitolelor. Privite din perspectiva lui Tommy, a lui Juan și a Almei, capitolele sunt intitulate simplu prin  niște simboluri. Simbolul genului masculin( o săgeată) pentru Tommy, o clepsidra pentru tatăl lui și niște valuri pentru Alma.

Tommy se îndrepta către ceva…în acest caz spre aflarea adevărului în legătură cu mama lui naturala. Tatăl lui, Juan, nu avea timp pentru discuții.  Era incapsulat în propria durere, în propriul glob de unde asista la viața din jurul său.Viata Almei fusese din copilărie una zbuciumata. Totdeauna a căutat țărmul unde să se liniștească.
Juan era medic. Rămăsese văduv prea devreme, singur cu un copil bolnav. Tommy suferea de o boala de inima iar tatăl lui făcea orice pentru a salva copiii care sufereau de aceeași boala.  Ca și cum încerca să îndrepte anomalia pe care nu o putea repara în cazul fiului său. Soledad, mama lui Tommy, după cum îi spune și numele, ajunsese să trăiască în lumea proprie. Treptat, treptat eul ei se stingea și ajunge sa facă lucruri necugetate. 

Tommy era atent la lumea din jur. Privea prin ochii lui de copil pe cei mari și le punea etichete stărilor pe care le citea pe fețele lor. El trăia într-o lume plina de lucruri pe care nu le putea face, inima lui nu ar fi suportat. Dar putea să înregistreze pe playerul lui vocile celor din jur, pe care mai târziu le edita și le asculta. Mai putea sa audă frânturi de adevăr  pe care sa le pună capăt la cap. Nu știa ce se întâmplase cu mama lui, asa ca după ce aude o mică discuție, Tommy face o listă cu 10 lucruri de știut despre mama și pornește de unul singur într-o mica aventură.

Alma era mama pe care Tommy o cunoscuse. Nici ea nu era perfectă.  Avea propriile răni de închis și propriile lupte. Însă vorbea uneori aceeași limba cu băiatul. Mai ales când tatăl lui se izola în munca sa și uita să mai comunice.  Erau atâtea lucruri nespuse. Se îndepărtasera atât de mult încât rătăcisera drumul.

 Clipe în care Tommy ar fi vrut sa îi pună întrebări, sau în care Alma ar fi vrut sa îl îmbrățișeze pe Juan, sau Juan ar fi dorit ca Alma să nu mai doarmă în camera fetiței lor. Un cerc vicios. Erau despărțiți de un zid invizibil de tăcere.  Un zid care creștea în grosime și care îi îndepărta tot mai tare. Atât de tare încât Alma ajunge să aibă o relație cu un alt bărbat.
Tommy nu vrea ca Alma să plece la fel ca mama lui, dar cine sa îl înțeleagă?

Sfârșitul m-a făcut sa plâng. Pe de-o parte de durere…pe de alta am simțit o rază de speranță.  Speranța pentru viata care urma sa vina. Speranța sadita de mâini inofensive de copil.

Mulțumesc, Editura Litera pentru exemplarul oferit.  Dacă sunteți curioși, cartea poate fi achiziționată de aici.