22426229_1979005235699515_7752990313781009922_o.jpg

Se pare că luna asta sunt în ”cârcotașă-mood”, asta ca să combin ”romgleza” care văd că se poartă. După ce în două ore, aproximativ, am citit ”Oamenii fericiți citesc și beau cafea”, am zis să văd ce face Diane mai departe, nu de alta, dar m-a enervat teribil pe ultimele rânduri.

Încep cu titlul. Iar mi se pare prost ales. Viața ei a fost oricum, numai ușoară nu. M-aș fi așteptat la altceva. Griji și-a făcut deja că nu ar fi stat un an de zile închisă în apartament. Singura constantă o reprezintă fumatul.

Trebuie să punctez și o bilă albă, asta ca să nu ziceți că sunt trecută pe modul scorpie. Agnes Lugand promovează prietenia. Asta apreciez cel mai tare la cărțile ei. Am citit trei și în toate am găsit oamenii ăia capabili să facă orice într-o prietenie. Oameni care pot aștepta să îți revii, oameni care te susțin fără prea multe întrebări. Mi-ați auzit oftatul? Vă spun eu că am oftat de mi s-a aburit ecranul pc-ului.

Iar o bilă neagră, ca la domino suntem. Nu mi-a plăcut ce face Diane. S-a întors din Irlanda după ce a realizat că între ea și vecinul pisălog diferențele erau prea mari. Îmi lipseau floricelele. Mă așezasem ca la cinema și așteptam să văd pe unde mă poartă.

Țeapa mea. S-a implicat într-o relație cu Olivier, un tip super simpatic pregătit să îi accepte sufletul cu tot cu rănile și crustele trecutului. M-a convins până și ea. Într-un acces de maturitate răscumpără și cafeneaua literară de la părinții săi. Mă pregăteam serios pentru un final diferit sau măcar pentru unul deschis.

A fost de-ajuns să îl audă pe Edward pentru a da totul iar peste cap. Trecuse ceva timp de la întoarcerea ei în Paris, nu menținuse o legătură prea strânsă cu cei de-acolo, dar e de-ajuns o vizită în Mulranny pentru ca ea să aibă îndoieli în legătură cu relația ei cu Olivier. Asta nu mi-a plăcut. Ajunsese într-un punct al relației lor unde s-ar zice că e nevoie de siguranță.

De ce spun că mi-a plăcut mai mult volumul doi? Pentru că Diane a avut acea zvâcnire de demnitate, acel impuls de a porni în cursa vieții ei. Deși a avut mai multă acțiune, iar am dat de bube. Nu mi s-a părut veridic acceptul ei în ceea ce îl privește pe Declan. Am făcut o analogie între viața ei și cea a copilului, dar tot mi s-a părut forțat.

Atitudinea ei în ceea ce privește cafeneaua m-a dezamăgit total. Parcă spusese că acela era colțul în care viața ei a căpătat un sens. Într-un fel, parcă și de Felix era dispusă să se descotorosească ușor.

După cum am spus, aș fi vrut mult mai multă acțiune, mai multe substraturi și ceva mai multă esență. Nu mi-a plăcut deloc modul în care este creionată Diane. M-am gândit că vrea să ilustreze imperfecțiunea ei, dar se putea lucra la atitudinea pe care a adoptat-o imediat după pierderea celor doi. Mi s-a părut forțată pe alocuri și aruncată rapid dintr-o extremă în alta.

Finalul nu m-a surprins deloc. M-ar fi mirat să nu fie acesta. Era previzibil și îl așteptam deja.

Una peste alta, aceste două volume le puteți citi lejer într-o după amiază în care vă doriți relaxare și ceva ușor!

Cu toate astea, sunt curioasă să văd ce povești va mai scrie Agnes Lugand. Aș vrea să văd dacă va aborda tot acest stil lejer sau va mai evolua! O surpriză de proporții ar fi o carte de vreo 300 de pagini. 🙂
 
 
 

7 COMENTARII

  1. Desi ideea de plecare dintr-un loc si regasire in altul mi-a placut mult, felul in care sunt creionate personajele si relatiile dintre ele lasa mult de dorit.. superficial.. vocabular redus .. tigari, taceri si priviri in ochi.. discutii zero :)) cartea mi s-a parut o telenovela foarte siropoasa prost scrisa..

Lasă un răspuns