20814768_812682615571709_32575105_n
Știți cum a fost cartea aceasta pentru sufletul meu? Asemeni ploii ce a binecuvântat pământul aseară după atâtea zile caniculare. Am știut de îndată ce am închis Somerset că nu voi putea lăsa pauză între aceste două romane. Pentru câteva zile am făcut parte dintr-o altfel de lume. O lume în care am iubit alături de personaje, am învățat despre prietenie, am asistat la luarea unor decizii care au rescris destine, am sperat până la final că ambițiile își vor încheia cercul vicios și că orgoliile vor fi lăsate deoparte.
”Trandafiri” nu este doar o carte. ”Trandafiri” este o poveste de dragoste care te lasă fără cuvinte pentru că înveți că din iubire se fac cele mai mari greșeli, dar tot în numele ei se fac se scriu și cele mai impresionante povești. ”Trandafiri” este o bucată de istorie, o lecție de viață și o poveste atât de minunată încât nu are cum să nu îți atingă sufletul.
Autoarea ne poartă pașii prin galeria impresionantă de personaje pe care a creat-o atât de natural, de firesc, și cărora le-a atribuit o gamă largă de defecte și calități, aceleași valori care le-au dictat, cumva, destinul. Din generație în generație s-a transmis prietenia celor trei familii fondatoare ale orașului Howbutcker, dar și orgoliul și dragostea pentru pământ (în cazul Toliverilor) sau pentru afaceri (în cazul familiilor Warwick și DuMont).
Dacă cei din familiile Warwick și Dumont păreau că și-au găsit calea, cei din familia Toliver mai aveau încă de înfruntat blestemul aruncat asupra lor de mama lui Silas Toliver, fondatorul orgolios al plantației Somerset.
Somerset lua tot ce apuca. Frumusețea plantației parcă se hrănea cu viața celor din familia Toliver. Reușitele sporadice erau puse constant în balanța cu suma tuturor necazurilor ce se abăteau asupra acestei familii. Niciun moștenitor nu supraviețuia prea mult, iar moartea era cel mai des vizitator. Vernon era strănepotul Jessicăi și al lui Silas. Rămăsese singurul moștenitor după moartea fraților săi. Se îndrăgostise subit de Darla, o tânără fermecătoare, dar care avea un comportament despotic uneori.
Darla îi dăruise lui Vernon pe Miles și pe Mary, alintată Mary Lamb. Dacă Miles nu avea nicio genă Toliver, asupra lui Mary se revărsaseră toate calitățile și defectele Toliver. La moartea lui Vernon testamentul acestuia constituie punctul în care familia Toliver se destramă. Vernon o declarase moștenitoare a plantației Somerset pe Mary. Știa că ea respira dragoste pentru pământ și că nu avea să vândă niciodată plantația care își ceruse prețul prea mare de-a lungul generațiilor.
Testamentul atrage antipatia mamei și fratelui său. Amândoi o considerau cumva vinovată pentru faptul că fusese favorizată. Mama ei se retrage în camera de unde nu va ieși preț de câțiva ani și în care va deveni alcoolică, iar Miles o trimite la școală încercând astfel să o țină departe de pământ ca o pedeapsă pentru că nu voia să vândă plantația.
Reîntoarsă acasă, Mary se confruntă cu dezastrul care devenise Somerset și cu ura mamei ei. Fratele ei plecase în armată, iar ea era singură cu ipoteca asupra bunurilor și cu teama că recolta nu va fi una bună. Mary putea fi fericită dacă învăța să pună Somerset pe locul doi. Percy Warwick o iubise dintotdeauna și era gata să renunțe la anumite principii doar pentru a o avea alături de el. Doar că Mary nu putea iubi pe nimeni mai mult și nici nu era gata să stea lângă un bărbat care i-ar fi impus alt stil de viață.
” (…) nu avea s-o părăsească niciodată. Indiferent de gândaci, de secetă sau de inundații. Ploaia ar fi putut distruge într-o clipă o recoltă ce valora o avere, însă pământul rămânea acolo după ce dezastrul trecea. Pământul aducea întotdeauna speranță. Din păcate, nu putea spune același lucru și despre oameni.”
Atracția dintre ei era tot mai puternică, iar Percy este primul care va ceda un pic în favoarea celuilalt. O cere în căsătorie fiind gata să îi accepte toate condițiile, iar după prima recoltă, urma să aibă loc și nunta. Am avut impresia că Mary va aprecia tot ce primea de la viață și că dragostea va triumfa, dar Mary nu a știut să se oprească la timp. Cumpără de la vecinul ei o altă parcelă de pământ spre disperarea lui Percy care pleacă ulterior să se ocupe de afacerea familiei, în Canada.
Mary era distrusă, dar știa că plantația va fi întotdeauna pe primul plan. La scurt timp după plecarea lui Percy, Mary își dă seama că era însărcinată. Copilul era rezultatul nopților pline de pasiune trăite în brațele lui Percy. Acum trebuia să îl găsească până nu era prea târziu. Realizase că putea trăi fără pământ, dar nu fără dragostea lui. Percy era rănit în orgoliu, așa că își amână sosirea cu încă o lună.
Convinsă fiind că va fi prea târziu, Mary îi cere ajutorul singurului om care îi mai rămăsese aproape: Ollie DuMont. Ollie fusese mereu îndrăgostit de ea, dar știa de atracția dintre ea și Percy. Ollie îi salvase viața lui Percy în război și rămăsese fără picior și pentru totdeauna în cârje. Deși știa că prietenul lui cel mai bun avea să se simtă trădat, Ollie știe că este singurul care o poate ajuta pe încăpățânata Mary. Copilul ei avea să fie unicul lui copil, pentru că el nu mai putea procrea.
Pentru prima dată Mary pleacă de pe plantație pentru mai multe luni, avea nevoie de timp pentru a acoperi greșelile vieții ei, iar la întoarcere trebuia să dea piept cu Percy.
Se iubeau, dar ca într-un concurs nefavorabil de împrejurări, viața continua să îi pedepsească. Făceau parte unul din viața celuilalt, Percy fiind nașul micuțului Matthew. Dacă ea îl iubea și îl respecta pe Ollie, Percy nu putea să spună același lucru despre cea care îi devenise soție. Lucy era extrem de diferită de Mary. Era geloasă, posesivă și avea un limbaj indecent. Toată viața ei se va afla în competiție cu Mary, mai ales când când devine constientă de faptul că fiul ei Wyatt nu era la fel de iubit de tatăl lui cum era Matthew DuMont.
Viața lor va fi la fel de plină de pierderi, de dragoste și de trădări, iar dacă Percy își va găsi cumva liniștea, Mary nu va reuși niciodată. De ea depindea să închidă acest cerc vicios. Blestemul Toliver avea să afecteze și alte generații atâta timp cât ea i-ar fi permis. Dar cum putea ieși de sub incidența lui? Dragostea pentru pământ era tot ce avea mai de preț pe lume.
Mary este personajul care mi-a dat cele mai multe dureri de cap. Pe cât de mult am iubit-o o dată cu înaintarea în vârstă, cu atât am antipatizat-o când era tânără. A avut șanse pentru a fi fericită, dar a ales mereu prețul cel mai mare de plătit. Și-a achitat datoriile cu deciziile și comportamentul ei de la finalul vieții. Da, finalul vieții, v-am spus că poveștile din Somreset și Trandafiri se întind pe mai multe generații.
525 de pagini de poveste, așa aș descrie cartea. O poveste captivantă presărată cu dragoste, suferință, pierderi, împliniri și eșecuri, prietenie și compromisuri, iertare și o legendă a trandafirilor ce pe mine m-a făcut să lăcrimez de câteva ori. O poveste absolut fascinantă care vă va impresiona cu siguranță!
Mulțumesc echipei de la targulcartii.ro pentru acest volum minunat, pe care îl puteți găsi aici și aici în două ediții diferite. Eu vă recomand ediția pe care o am și eu, este superbă!
„O saga minunată și captivantă, cu ecouri din Pe aripile vântului.”- Publishers Weekly
20708197_1453303634760272_3844813307641084424_n

11 COMENTARII

  1. Mi-a placut mult cartea „Trandafiri”, o carte captivanta care m-a cucerit …nu stiam ca exista si „Somerset”, acum am aflat si acum trebuie s-o caut!! Multumesc!

  2. Felicitări pentru recenzie! citite amândouă si mi-au plăcut foarte mult! Eu le-am citit exact asa cum au aparut la noi, mai întâi Trandafiri si apoi Somerset, dar cred ca se citesc si se înțeleg mai usor daca se începe cu Somerset.

  3. absolut superba recenzia ta ,felicitari <3 se vede ca ti-a placut mult ! ,,Trandafiri,, o am de ceva vreme dar am tot amanat sa o citesc dar pentru ca o prietena are ,,Somerset ,, cred ca am sa le citesc cat mai repede m-ai ales ca m-a tenteaza mult recenzia !

Lasă un răspuns