Recenzie: Te-aș recunoaște dintr-o mie – Laura Lippman

„Te-aș recunoaște dintr-o mie” – A fost odată ca-n povești…că de n-ar fi, nu s-ar povesti. De ce am început așa? Pentru că încă nu mi-am limpezit gândurile în legătură cu această carte. Mi-ar fi plăcut să fie mai bună, mai alertă, mai plină de …chestii. Și nu a fost. Sau nu a fost timpul ei. Sau nu a fost starea mea necesară. Sau m-a indus Stephen King (dacă o fi vorba despre acel Stephen King) în eroare când a afirmat că ar fi ”cel mai bun thriller al anului”. Nu știu ce thrillere au fost lansate prin 2013, dar dacă ăsta a fost cel mai bun…nu vreau să știu cum a fost restul.

Te-aș recunoaște dintr-o mie – un roman anost

Dacă în primele pagini am resimțit câțiva fiori reci prin corp, în următoarele pagini m-am plictisit pe alocuri. Au fost fragmente care îmi ”resuscitau” interesul, dar am sfârșit prin a fi la fel de plictisită.
Nu am știut dacă femeia, Eliza, suferă de sindromul Stockolm, dacă soțul ei nu cumva este prea delăsător uneori, dacă nu cumva Eliza pozează în ipostaza greșită. Nu am fost absolut deloc de acord cu abordarea ei, cu modul în care alege să se comporte.
Acțiunea se desfășoară pe două planuri narative: trecut și prezent, care au rolul de a elucida un pic din misterul care planează asupra Elizei.

În prezent Eliza, fostă Elizabeth, este mama a doi copii minunați cu problemele aferente vârstei lor. Locuiau din nou în America după o perioadă de șase ani petrecută în Anglia și se bucurau de viața pe care o aveau. Eliza trăia cu anumite temeri în suflet, temeri pe care le descoperim după ce o scrisoare a unui anume Walter redeschide ușa către trecutul pe care dorea să îl păstreze ascuns.
Avusese noroc cu soțul ei și cu puterea lui de înțelegere. El știa tot, sau aproape tot despre acea perioadă neagră de când Eliza avea 15 ani.

”Te-aș recunoaște dintr-o mie” sunt cuvintele care reușesc să dărâme bariera de protecție pe care și-o ridicase constant în jurul ei. Părăsise orașul natal, își schimbase numele și nu ieșea în evidență. Totuși, o fotografie apărută într-o revistă mondenă alături de soțul ei, este legătura dintre trecutul și prezentul ei.
Succesiunea de planuri narative asigură misterul și sporește numărul de întrebări ce se nasc în jurul acestui subiect.
Walter era mecanic la atelierul tatălui său. Avea o părere foarte bună despre el, era o fire antisocială și își dorea tare mult o relație cu o femeie perfectă în viziunea lui. Nu se putea apropia de ele, așa că găsește metoda perfectă. Le racola de pe marginea străzii, găsea mereu cuvintele potrivite, ca mai apoi să le omoare.

În ziua în care Elizabeth (avea 15 ani pe atunci) l-a găsit în parcul din jurul casei ei, Walter tocmai îngropase o nouă victimă. Nu știa cât văzuse fata, așa că va trebui să o ia cu el și să se asigure de tăcerea ei. Elizabeth va fi tunsă, îi va fi vopsit părul și va fi prezentată ca sora lui. Va fi pedepsită pentru comportamentul ei până când va învăța să își cunoască agresorul și să stie să evite accesele lui de furie. Cinci săptămâni durase ”călătoria lor”, ca mai apoi un control de rutină al unui polițist să fie punctul decisiv pentru deconspirarea planului lui nebunesc.

De ce Elizabeth se bucurase de acest ”tratament”? De ce ea scăpase?
Walter era acum închis de peste 22 de ani și își aștepta sentința. Timpul lui era limitat. Urma să afle în curând data execuției lui, dar avea nevoie să vorbească pentru ultima oară cu ea, iar afară era cineva care îl putea ajuta să obțină ceea ce își dorea.

Dacă nu ar fi fost strategic amplasate niște puncte cheie care să îmi ațâțe curiozitatea, cred că abandonam lectura după primele 100 de pagini. Aș fi vrut să fie mult mai alertă, mult mai dezvoltată pe partea psihologică. După cum am spus, poate nu a fost momentul ei. Dacă ați citit cartea, poate îmi lăsați în comentariu părerea voastră.