„Un roman despre crimă și pedeapsă, despre capriciile sorții, despre puterea iubirii și a vinovăției, dar mai ales despre abisurile cruzimii.“
Australian Book Review
21167892_1958527434413962_3046037981608261922_o.jpg
 
Dacă titlul m-a dus cu gândul la o poveste de dragoste, descrierea de pe copertă mi-a indus ideea de aventură. Așa că…să nu faceți ca mine! 🙂 În ciuda numărului mare de pagini cartea se parcurge ușor, mai ales când ești mânat de curiozitate. Inițial eram foarte curioasă să descopăr mai multe despre coasta Australiei și despre lumea subumană din coloniile în care erau trimiși deținuții pentru reeducare sau pentru toată viața. Apoi, am fost cucerită de povestea lui Richard Devine aka Rufus Daves.
Trebuie să vă spun că la un moment dat m-am înfuriat teribil. Mi se părea că viața lui Rufus era definiția perfectă pentru ghinion și că viața lui era formată dintr-o serie nefastă de coincidențe. Mă ”plictisisem” să aștept schimbarea din viața lui, să îi văd reușita și să îl văd scăpat din cloaca aceea plină de oameni certați cu legea.
Acțiunea începe în anul 1827 când Richard Devine află că era bastard. Se născuse din relația mamei lui cu un verișor de-al ei, iar acum adevărul fusese dezvăluit. Sir Richard Devine nu este de acord cu trădarea soției sale și îi oferă acesteia două alternative: fie se despart atrăgând toate bârfele din lumea mondenă, fie unicul lor fiu dispărea și își schimba numele pentru totdeauna.
Richard, bastardul, înțelege poziția tatălui său și din dorința de a-și proteja mama hotărăște să dispară. Rufus Dawes este numele pe care îl alege, iar câteva ore mai târziu celebrul Sir Devine, alias Rufus Dawes, devine din nobil un condamnat trimis în coloniile din Australia.
Fusese condamnat pentru o crimă pe care nu o comisese, dar nu voia ca mama lui să știe, așa că îi scrie o scrisoare acesteia în care îi spune că se îmbarcă la bordul unei alte nave.
Pe vasul care îl transporta alături de alți 180 de deținuți pe coasta Tasmaniană, Rufus își va începe și incursiunea într-o altfel de lume decât cea cu care el fusese obișnuit. Colegi de celulă condamnați pentru diverse crime și furtișaguri, mâncare raționalizată, miros greu și condiții mizere. Maurice Frere, căpitanul navei, era recunoscut pentru duritatea lui și pentru modul barbar în care se comporta cu deținuții.
La bordul navei se mai aflau Vickers, căpitanul regimentului lui Frere, soția și fiica acestuia, deși nu era un mediu potrivit pentru a oferi educație unui copil. Guvernanta fetiței, Sarah Purfoy, era de fapt soția unui deținut, cea care va juca un rol determinant în prima lor încercare de evadare.
O epidemie de febră tifoidă afectează un număr destul de mare de condamnați, iar exact înainte de a fi el însăși transferat la infirmerie, Rufus aude frânturi din discuțiile conspiratorilor. Știind că trebuie să protejeze nava și că putea împiedica moartea inutilă a mai multor pasageri, Rufus deconspiră planurile colegilor săi de celulă, chiar dacă asta ar putea atrage antipatia lor.
În colonie nu exista speranță. Exista bătaie, o pădure neîndurătoare, muncă istovitoare și multe lovituri de bici. Fugiseră mulți, dar nu reușiseră să ajungă prea departe. Deși numărul era mai mic, planurile și ambițiile lor rămăseseră aceleași. Unii doreau să își încheie socotelile cu viața, ceilalți doreau să evadeze.
În noaptea marii evadări Rufus era exilat pe o micuță insulă unde nu avea foc, pături sau mâncare. Aceea era pedeapsa pe care o primeau deținuții recalcitranți pe care nici loviturile de bici nu îi linișteau. Condamnații reușesc să pună mâna pe corabie, și îi lasă în urmă pe  Frere și pe doamna Vickers și pe fiica acesteia. Domnul Vickers se ocupa cu transferul celorlați deținuți pe o altă insulă.
Rufus reușește să ajungă lângă cei trei naufragiați și cunoștințele lui generale îi ajută pe aceștia să supraviețuiască. Frere nu îi suporta prezența, dar mâinile iscusite le erau necesare. Rufus construiește o barcă din piei de capră și ajung să fie salvați de o altă navă. Deși i se promite eliberarea, Rufus cade pradă conjuncturilor nefaste și este din nou închis în închisoarea din colonie. Devine și mai introvertit și mai ursuz decât fusese înainte. Frere își atribuie toate meritele pentru reușia lor miraculoasă, iar Sylvia, fiica lui Vickers nu își aduce aminte nimic.
Condamnații de teapa lui nu aveau niciun cuvânt de spus, iar dacă legea nu reprezenta o soluție, rămânea întotdeauna evadarea.
Lunga lui peripeție în această lume roasă pe dinăuntru de trădare, cruzime și sălbăticie, este departe de a fi încheiată. Restul poveștii va trebui sî o descoperiți singuri.

Mai putea fi dreptatea înfăptuită sau mâna destinului era una necâștigătoare?

Pentru toată viața – a reprezentat pentru mine prima întâlnire cu autorul Marcus Clarke. Mi-a plăcut modul de scriere și am resimțit în anumite pasaje masculinitatea lui, mai ales în descrierile ample în ceea ce privește construcția de nave, sau regimul dur din închisoare. Este o carte care îți insuflă o stare aventură și cutezanță, dar te face să te și îndoiești asupra faptului cum că viața noastră ar depinde numai de noi. Oamenii din jurul tău și adevărurile spuse pe jumătate au un rol extrem de important. 

Și pentru că am văzut că este asemănată cu povestea din Contele de Monte Cristo, pot să spun că am mai adăugat o carte pe lista de lectură. 🙂
 
Mulțumesc mult Editurii All pentru exemplarul oferit pentru recenzie! Cartea o puteți achiziționa de aici, iar aici aveți informații despre autor.
 
Despre carte: 

Nume original: For the term of his original life
Numar pagini: 496
Traducere: Stanca Oproiu

 
13619919_1237376016302899_318890694385796211_n

4 COMENTARII

Lasă un răspuns