Cu Sebastian Faulks am făcut cunoștință cu ajutorul volumului ”Cântecul păsărilor”. Am apreciat stilul, talentul și documentarea, forța și subiectul ales. Mi-era clar că voi mai căuta cărți semnate de el. Când am dat de ”Amprenta omului” nu am ezitat o clipă. O carte ce sondează adâncimile sufletului și întărește ideea ”cine mai are nevoie de filme de groază când există mintea umană?”.
O săptămână în decembrie e genul ăla de carte pe care trebuie să o citești într-un moment anume, într-o stare anume. A fost dragoste la prima vedere în ceea ce privește coperta, așa că nu m-am gândit de două ori când am adăugat-o în coș.
Îmi place Faulks, are o forță aparte. Cred că este autorul acela dedicat care nu scrie o carte doar de dragul de a o scrie. Caută, analizează, taie și lipește bucățile fix acolo unde le este locul. Dar cu O săptămână în decembrie am simțit că nu ajung niciunde. Șapte destine, șapte oameni diferiți și șapte zile pentru a le analiza viețile.
Știți cum m-am simțit? Eram ca un copil într-o cameră uriașă, plină cu ecrane. Aveam telecomanda și butonam printre destinele lor. Click și play. Stop, pauză, play pe alt destin. Nu găseam lipiciul potrivit pentru a le asambla. Nu vedeam cum s-ar schimba, cum s-ar conecta.
Oameni diferiți, povești diferite. Unele mi-au plăcut mai mult, altele m-au plictisit teribil. După părerea mea, subiectele astea contemporane nu îl prind pe el. Cartea este scrisă bine, subiectul unul extrem de actual, dar i-a lipsit ceva. Volumul este radiografia unei societăți tehnologizate, afectate de terorism, orgolii și neatenție. Povestea este reflecția greșelilor, a nepăsării, a părinților prea ocupați ca să mai observe comportamentul copiilor lor. Dar, aș fi vrut mai mult accent pe adolescenți. În vârtejul ăsta al orgoliilor, al dorințelor de mai mult și mai bine, singurele victime sunt tot copiii.
Unii oameni realizează că greșesc și fac orice pentru a se schimba, alții trăiesc toată viața focusați pe ceva și pierd tot ce e mai important. Faulks face un lanț al slăbiciunilor și pare un doctor îmbrăcat cu halat alb și ochelari pe vârful nasului care are șapte cobai în laborator. Nu îi influențează, nu aduce miracole de Crăciun în viața lor, nici vreun colpe di fulmine nu le resuscitează compasiunea și personalitatea. Îi studiază, îi observă și notează cu atenție tot ce se întâmplă.
Cartea este împărțită în șapte părți, câte una pentru fiecare zi a ultimei săptămâni dinaintea Crăciunului. Vom însoți în fiecare zi șapte oameni care provin din medii sociale diferite. Toți urmăresc ceva, dar ce au în comun?
John Veals, manager de fonduri speculative, este un afacerist de succes. Deși are milioane de lire sterline, urmărește ca un vultur fiecare posibilă afacere, fiecare cădere a unei potențiale prăzi. Are doi copii și o viață atipică. Nu are mașină, călătorește cu metroul, același metrou condus de o tânără absolut obișnuită. Are o casă în suburbii, nu în centrul ocupat de bogații Londrei. Muncește și studiază la birou, apoi mai muncește un pic și acasă. Nu îi plac cinele somptuoase, vacanțele sau serile cu prietenii dacă nu are ceva de câștigat din asta. Nu este atent la copiii săi, nici măcar la soția sa. Vanessa era prea ocupată de etichetă și de plângerile la adresa soțului său. Finn, fiul lor, avea 16 ani. Era nefericit și se cufundase în joint-urile care luau în aburii lor problemele lui. Sora lui mai mică nu era niciodată acasă, dormea mereu în casa prietenilor săi – iar părinții lor erau prea ocupați ca să îi mai observe.
Recenzentul R. Tranter este tipul de om care, mânat de frustrări, ar face rău din orice mișcare. Deși este un tip apreciat și extrem de inteligent, Tranter ar face orice pentru a critica și își distruge singur șansele.
”Era interesat doar de cronicile proaste. Distrugeri, asta își dorea: distrugeri și ruină – eșec, prăbușire, rușine”
Farooq și Nasin al-Rashid formau o familie frumoasă. Ei sunt exemplul perfect al celor care reușesc în viață datorită muncii. Farooq era cunoscut ca și Ciocănitorul, datorită faptului că la începuturile afacerii sale, ciocănea din ușă în ușă pentru a-și vinde produsele. Acum urma să fie recompensat de Regina Angliei pentru contribuția sa în domeniul economiei. În vreme ce ei se integraseră aici, fiul lor Hassan, trecea dintr-o extremă în alta. Încercase să fie un adolescent tipic, apoi întâlnise un grup religios care ducea un pic la extrem credința lor. El este cooptat și convins să devină terorist, sau să încerce să înfăptuiască acte de terorism. Urăște creștinii și nu le înțelege comportamentul.
Jenni Fortune era conductor de metrou. Locuia cu fratele ei vitreg și viața ei se rezuma la metrou, cărți și jocul virtual Parallax. În lumea virtuală, macheta ei – Miranda Star- era tot ce Jenni nu ar putea fi vreodată în viața reală. Gabriel Northwood era avocat. Deși lucrează la o firmă de avocatură, nu are prea multe cazuri și viața lui înseamnă jocul de Sudoku și cufundarea în amintirile lui cu Catalina, femeia măritată cu care avusese o relație și care îl părăsise fără prea multe cuvinte. Gabriel și Jenni se întâlnesc datorită unui caz ce îi implica pe amândoi și dacă și-ar depăși timiditatea și viața alternativă în care sunt captivi, ar putea trăi o poveste de dragoste reală.
Seara de 22 Decembrie este seara în care o petrecere fastuoasă îi reunește aproape pe toți sub acoperișul familiei Lance și Sophie Topping. Este seara în care drumurile s-ar putea schimba pentru totdeauna. Unii s-ar putea să învețe ceva, alții vor continua ca și până atunci.
Deși cartea este încărcată de multe concepte psihologice și personajele sunt extrem de bine creionate, ceva i-a lipsit. Pe alocuri, aș fi simțit nevoia de altceva, ceva care să mă scoată din monotonie, ceva care să îmi inspire bunătate și magia Crăciunului. Se apropia o perioadă frumoasă, perioadă în care mulți dintre noi se supun unei analize interioare amănunțite.
Ca o concluzie, unii găsesc fericirea într-o strângere de mână, alții caută tot timpul neștiind măcar ceea ce le lipsește.
Cartea am primit-o de la targulcartii.ro, cărora le mulțumesc! Cartea poate fi achiziționată de aici!
Sunt curioasă să văd mai multe păreri despre acest roman!
[…] 17. RECENZIE: O SĂPTĂMÂNĂ ÎN DECEMBRIE – SEBASTIAN FAULKS […]
Eu am crezut că e ceva legat de sărbătorile de iarnă, dar văd că e ceva mai în genul lui Maugham cu Vacanța de Crăciun 🙂 Ca tematică, din ceea ce spui, cred că mi-ar plăcea, dar poate doar așa, ca povestiri scurte… Mă tot uitam la cartea asta de ceva timp, am tot pus-o în coș și am tot scos-o… 🙂
Ca povestiri scurte, ar fi fost mult mai ok. 535 de pagini mi s-au părut prea multe
Si eu credeam ca e ceva usurel. :)) Totusi, ideea e interesanta.
Cu titlul acesta, mă asteptam sa fie o poveste ușurică despre magia si miracolele Crăciunului…
Nu a fost :)) mi s-a părut greoaie.
Se mai întâmpla.
Chiar eram curioasă în legătură cu această carte! Mulțumesc pentru detalii!