Nicholas Sparks m-a impresionat de la prima sa carte pe care am citit-o. Cred că este unul dintre puținii autori preferați de-ai mei care știu să îmbine atât de bine tristețea și fericirea, extazul și tragismul. Cărțile lui sunt perfecte pentru zilele de vară, de vacanță și nu numai. Am câteva preferate, unde chiar și Sparks a adoptat finaluri fericite. 🙂
El este cunoscut pentru finalurile mai puțin previzibile ( pentru cei care citesc pentru prima oară o carte de-a lui), dar pentru mine tocmai asta le face speciale. În viața de zi cu zi nu totul este roz, nu toate relațiile sunt cu happy ever after. Există oameni care se despart chiar dacă se iubesc, există relații care se sfârșesc înainte de a începe, există oameni ce poartă iubiri neîmpărtășite, există boală și orgolii. Veți fi tentați să spuneți că exact de asta ne refugiem noi în cărți, pentru a uita de cele menționate mai sus, dar nu ne putem ascunde la nesfârșit. Astfel de cărți au frumusețea lor, vindecă și alină, oferă încredere și speranță unui suflet ce se învelise în pesimism. Chiar dacă nu este cea mai bună carte a sa pe care am citit-o, m-a făcut să plâng la un moment dat. Poate din cauza poveștii, poate datorită faptului că și eu trăiesc momentan o dragoste la distanță. Sau să fie oare sensibilitatea ascunsă printre rânduri?
John crescuse alături de tatăl său. Nu își cunoscuse niciodată mama și nici nu întrebase despre ea. Ar fi vrut, dar tatăl său era un tip metodic care își trăia fiecare zi după același program și nu era nici foarte comunicativ.
Mereu aflat parcă într-o competiție cu prietenii săi, din care știa deja că nu va ieși învingător, John devine un rebel cu un viitor incert. Credea că tatăl său nu se zbătea pentru lucrurile care contau cu adevărat, așa că adoptase același stil de viață. Tatăl lui pute vorbi minute în șir despre monedele pe care le colecționa, părea că ele sunt cele mai importante lucruri din viața sa.
Dorind să dea un sens existenței sale, Jonh se înrolează în armată. Nici aici nu ies lucrurile cum și-ar fi dorit. Dorea să fie pușcaș marin, dar ofițerul care se ocupa de înrolări lipsea de la birou, așa că ajunge la Infanterie. Aici viața lui se va schimba treptat, se va maturiza și se va resemna cu parcursul lui până în momentul în care o întâlnește pe Savannah.
Savannah era opusul a tot ce fusese el cândva. Calmă, responsabilă, matură și dulce. Nu era prea greu să se simtă atras de ea, ciudat e că dragostea lui înflorește într-un timp extrem de scurt. Era sigur că își găsise Aleasa, doar că mai avea de stat în armată conform contractului.
Deși la început scrisorile de la Savannah vin cu regularitate și par să întărească relația specială dintre ei doi, evenimentul tragic din Semptembrie 2001 din America zdruncină nu numai o lume întreagă ci și lumea formată din ei doi. Cuprins de simțul datoriei, John își prelungește contractul urmând o altă perioadă de instruire. Deși Savannah îș asigură la început că totul este în regulă, John simte că nu e așa, mai ales când primește o scrisoare de la ea care începe cu ”Dragă John” și care pune punct a tot ce trăiseră până atunci. Ea se îndrăgostise de altcineva. Să fi fost distanța factorul decisiv?
John se trezește victima unei lupte pe mai multe planuri. Prins între războiul dintre armata Națiunilor Unite și cel al inimii sale, John trebuie să facă față și degradării stării de sănătății a tatălui său, omul care îi fusese întotdeauna alături.
Despărțirea celor doi este dureroasă, dar ne învață lecția iubirii fără urmă de egoism. Când iubești pe cineva mai presus de ființa ta, își dorești ca să fie fericit, chiar dacă pentru asta trebuie să îți calci pe inimă.
„…am înțeles într-un final, ce înseamnă dragostea adevărată. (…) dragostea adevărată înseamnă să îți pese de fericirea altei persoane mai mult decât de a ta, indiferent de cât de dureroase ar fi alegerile pe care trebuie să le faci.”
De ce spun asta și ce a făcut John pentru femeia care îl învățase arta iubirii, trebuie să descoperiți singuri. Dacă ați citit cartea, aștept și impresiile voastre!
- Bile albe: neconvenționalitatea finalului
- Bile negre: am simțit nevoia de mai multe emoții în povestea lor. Am avut nevoie să simt mai mult intensitatea dragostei lor.
Despre carte:
-
Titlu: Draga John / Dear JohnAutor: Nicholas SparksEditura: Rao
- Număr pagini: 280
- Traducere: Graal Soft
Aceasta este una dintre cartile mele preferate ;)) poate si din cauza faptului ca sotul meu la vremea la care am citit cartea facea naveta Sibiu-Bucuresti-Sibiu, venind in permisie de la academie, nu ne vedeam cu saptamanile uneori, doar comunicam prin telefon. Poate ca din cauza asta imi erau mult mai apropiate personajele.
personal mi-a placut foarte mult acest roman si singurul a carui ecranizare m-a dezamagit dintre toate ecranizarile dupa romanele lui Nicolas Sparks
Ecranizările nu le-am urmărit. Am avut o singura tentativa dar cred că era prea curând după carte și nu m-am atins deloc filmul.
[…] 5. Dragă John – Nicholas Sparks […]
Mie mi-a plăcut enorm! Totul mi s-a părut extrem de intens, e una din cărțile mele preferate!
Felicitări pentru recenzie!
Mulțumesc mult! Poate nu a fost momentul ei. 🙂
Interesant. Eu aș vrea să citesc „O plimbare de neuitat”. Mi-a plăcut foarte mult filmul, însă nu știu dacă este la fel de bună și cartea. Ai citi-o? Ce părere ai despre ea?
Inca nu am citit -o. Era de mult pe lista mea, dar am tot sărit peste ea.
Înțeleg perfect. Nici nu prea am starea propice pentru a citi romance deocamdată. 🙂
Eu le mai aleg uneori. Dar nu mai predomina de mult timp. Acum mai aleg cate una ocazional, am nevoie uneori.
Și eu tot ocazional le citesc. 🙂 Simt că trebuie să mai fie ceva în intrigă pe lângă idila respectivă sau povestea de dragoste să fie pe un plan secund, iar intriga să țină de alt gen literar. Destul de rar se întâmplă să citesc două sau trei cărți romance una după alta, Simt că trebuie să contrabalansez cu un alt gen, poate chiar diametral opus ca thriller sau paranormal.
Fix asa functionez si eu. Parca sunt la extreme. Cand am nevoie de „siropel”, cand vreau ceva care sa ma „zguduie”.
Exact așa: de la romance la spionaj, iar apoi la fantasy sau poezie. :)) Și culmea este că merge perfect harababura asta aparentă.
Chiar! :)) Poezie nu am mai citit in ultima vreme.
Eu nu prea mai simt nevoie de poezie, cel puțin acum, Am citit luna trecută o mini-colecție de poezii, dar ele făceau parte dintr-o trilogie care mi-a plăcut foarte mult, așa că, teoretic, le-aș include în seria respectivă.