Recenzie: Dansatoarea de kabuki – Sawako Ariyoshi

 
Cu Sawako Ariyoshi m-am întâlnit prima oară în ”Parfum de curtezană”, o carte care a adus în lumină destinul unei femei puternice ce s-a reinventat după fiecare lovitură primită de la viață. Mi-a plăcut mult modul în care ne vorbește despre Japonia, despre florile de cireș și prun, despre chimonouri colorate și obiceiurile asiatice. Era clar pentru mine că voi mai căuta cărți semnate de ea. Eram curioasă să văd în ce colț al Japoniei mă mai poartă, cu cine îmi mai face cunoștință.
Dacă data trecută am pășit în lumea curtezanelor, de data aceasta Ariyoshi ne poartă în lumea dansului și a artiștilor stradali. Eram convinsă că îmi va fi pe plac și am pornit în această călătorie extrem de nerăbdătoare.
Am recunoscut același stil melodios, aceeași atenție la detalii, aceleași personaje puternice…dar mi s-a părut mult mai greoaie decât Parfum de curtezană. Am avut impresia că citesc simultan două povești: una în care Okuni mă poartă în pași de dans în lumea ei și una în care mi se prezintă o perioada din istoria Japoniei. Luate separat, cele două povești mi-ar fi plăcut mai mult, puse așa laolaltă parcă m-au sufocat. Multe nume, multe reguli, multe detalii istorice. Am simțit că mi se ”fură” constant atenția de la Okuni și viața ei care mi s-a părut și mai interesantă după ce am realizat că Okuni existase cu adevărat și că reușise nu numai să se afirme într-o lume a bărbaților dar și să pună bazele unui nou dans -Kabuki.
 

”Romanul lui Ariyoshi o repune în drepturi pe legendara Okuni din Izumo, ale cărei merite artistice au fost trecute sub tăcere timp de câteva secole într-o societate dominată de bărbați.”

 
Ideogramele care compuneau cuvântul kabuki puteau însemna și destrăbalare dar și dans, artă. Okuni este cea care pune cuvântul kabuki într-o altă lumină și transformă un cuvânt urât în artă. Okuni dansa cu tot corpul, trăia și visa dans. Nu voia să danseze în fața nobililor, credea că locul ei era în fața oamenilor normali, oameni care nu s-ar fi ascuns în spatele normelor, oameni care râdeau și aplaudau cu sinceritate.

”Femeile kabuki sunt niște buruieni care nu-și au rădăcinile în pământ. Sunt doar smulse din pământ și duse la oraș pentru a fi vândute. Se ofilesc cât ai clipi din ochi. ”

Okuni era fiica unui băieș. Băieșii scoteau blocurile de granit din munte, apoi le mărunțeau și extrăgeau pulberea de fier care era topită în topitorie. Un biet băieș nu se putea căsători cu o fată de topitor, îi era inferior acesteia; însă tatăl lui Okuni se îndrăgostește de o tânără iar Okuni era rodul dragostei lor. Pieriseră amândoi în același râu care îi hrănea și rămăsese pe lume doar ea: fiica unei mame de foc și a unui tată de fier.
Dansul îl învățase de mică. Asculta muzica naturii și își exersa mișcările sărind din piatră în piatră când scotea apă din râu. La 17 ani pleacă din sat în cadrul unei trupe de dans, trupă care ar fi bătut drumurile Japoniei pentru a prezenta tuturor dansul lor tradițional.
Deși plecase cu ideea de a se bucura de dans, Okuni va atrage atenția cu frumusețea și măiestria ei lui Baian, un mare iubitor de artă. Baian era un apropiat al suveranului, așa că adunase în jurul lui o mulțime de oameni de diverse facturi. Artiștii îi serveau pentru distracția oaspeților săi iar trupa lui Okuni aducea ceva nou în materie de dans.
Pe cât era de talentată la dans, pe-atât era de ghinionistă în alegerile personale. Pe când locuia în Izumo Okuni fusese logodită cu Kyuzo. Nu îl iubea și nu dorea să fie soția lui, simțea chemarea dansului și era mai hotărâtă ca niciodată să plece din satul natal. Înainte să plece, Kyuzo o abuzează pe Okuni crezând astfel că o va forța să se întoarcă la el. Deși credea că va scăpa o dată pentru totdeauna de angajamentul de logodnă, Okuni va fi urmărită pentru toată viața de un Kyuzo mânat de răzbunare.
În casa lui Baian pe când ea învăța să își cizeleze manierele de țărăncuță și să adapteze dansul ei de la templu la unul modern de oraș, Okuni îl întâlnește pe cel care îi fură inima dar care niciodată nu o va iubi la fel. Sankuro făcuse parte dintr-o trupă, dar rămăsese pe dinafară și încerca tot timpul să intre în grațiile celor sus-puși.
Am simțit de la început ca Sankuro nu este tipul de om potrivit pentru Okuni. Deși amândoi își doreau progresul, Sankuro nu avea limite în ceea ce făcea și treptat idealurile lor ajung la poli opuși. El vâna faima, ea voia să danseze, să danseze până la moarte.
Sankuro este și factorul declanșator al celor mai mari supărări din viața dansatoarei de kabuki. El este cel care îi va pune dragostea la încercare, cel care o va trece prin focul geloziei, al neîncrederii și al disperării.
Densuke este cel care m-a impresionat foarte tare în acest roman. Retras, îndrăgostit de Okuni, gata oricând să se sacrifice pentru ea și să o susțină, el a fost prototipul omului care iubește sincer și necondiționat. A asistat din umbră, i-a vegheat pașii și a așteptat șansa de a-i declara dragostea. Găsise oare vreodată momentul potrivit?
Viața lui Okuni a fost un dans continuu, un dans în care a trebuit să evite greutățile vieții, limitele impuse, decretele date de suveran și un dans în care a trebuit să pună puțin câte puțin din sufletul ei, un dans în vârtejul căruia și-a pierdut anii, și-a sacrificat tinerețea, și-a renunțat la dragoste. Viața ei nu va fi în zadar, a pus bazele unui nou dans și numele ei va rămâne în istoria artelor.
După cum vă spuneam, povestea lui Okuni mi-a plăcut foarte tare. În cealaltă poveste, cea cu și despre istoria Japoniei, am dansat eu. Am dansat printre atâtea nume și bătălii și la un moment -dat m-am simțit ușor confuză. Mi-a plăcut faptul că am aflat câte ceva nou despre Festivalul florilor de prun, despre impactul decretelor date de suveran. Suveran mi s-a părut extrem de imprecis în mișcări, asta ca să rămân tot în lumea dansului. Construia sau demola și reconstruia castele pentru fiecare eveniment trist sau fericit din viața sa, bineînțeles că toate astea pe spatele bieților țărani care erau amețiți de la atâtea legi.
Sawako Ariyoshi are un stil muzical, alert și un fir narativ bine gândit. Personajele sale au povești uimitoare de viață și autoarea presară de-a lungul lor mici doze din Japonia, petale de flori, mișcări grațioase, samurai și foșnete de chimonouri colorate. Este a doua carte de-a ei pe care o citesc și sunt curioasă să văd dacă poveștile ei sunt mai mult centrate pe personaje feminine.
 
Mulțumesc mult echipei de la targulcartii.ro pentru posibilitatea de a mă delecta cu acest roman! Cartea o puteți achiziționa de pe site-ul librăriei când va reveni pe stoc dar până atunci puteți profita de reducerile aplicate cărților din anticariat!
Despre carte:
Editura: Humanitas
Colectia: Raftul Denisei
Anul: 2008
Limba: Romana
Coperta: Brosata (paperback)
Traducator: Angela Hondru