Recenzie: Cumpătarea – Maria Duenas

”O poveste despre curaj în fața încercărilor vieții și despre un destin schimbat pentru totdeauna de forța unei pasiuni.” 

Vă spuneam acum ceva timp că îmi face plăcere să descopăr autori noi și să citesc despre teme diverse. Titlurile Polirom îmi oferă întotdeauna varietate și am descoperit că am o listă impresionantă de titluri de adăugat în bibliotecă.

Limba și cultura spaniolă m-au atras dintotdeauna, mai ales că am locuit acolo vreun an de zile. Datorită cărților am învățat mai ușor limba și adoram să petrec minute bune lângă tarabele stradale cu cărți. Am citit titluri interesante și am învățat să și scriu în spaniolă.

Când am văzut că romanul Mariei Duenas face referire și la vinul de Jerez atât de întâlnit prin alte lecturi parcurse de-a lungul anilor, mi-am zis că trebuie să descopăr mai mult.

Nu am citit nici măcar o recenzie a cărții pentru că voiam să o simt și să o trec prin filtrele mele. Prefer să citesc după ce scriu, asta ca să văd cum au perceput și alții cartea. Nu ați vrea să fiți atunci în mintea mea. Am un ”dialog” cu recenzentul respectiv, fie că gândește ca mine, fie că nu.

În prima jumătate a cărții am fost tentată să îmi încalc regula și să caut cotații, recenzii, orice care să mă determine să nu abandonez cartea. Mi se părea o lectură mult prea monotonă, multe detalii, multe nume…per total, o stare de moleșeală de care nu aveam nevoie. Am abandonat lectura în seara aceea după vreo șaptezeci de pagini. Mi-am zis că e posibil să aleg altceva. Dar piticul meu, vă aduceți aminte de el, nu? Piticul ăsta mi-a sugerat să îi dau o șansă cărții și asta am făcut. Nu s-au schimbat prea multe la început, dar a fost un moment în care lectura mi s-a părut dintr-o dată un pic mai interesantă. Nu este o carte care să te răstălmăcească, să te dea peste cap, cel puțin în cazul meu; dar este o carte pentru o zi somnoroasă, o zi în care sufletul nu vrea să-ți meargă niciunde, o zi în care citești ca să nu mai fii singur.

În prima parte a cărții, cea despre care v-am spus eu că în opinia mea a fost puțin plictisitoare, facem cunoștință cu Mauro Larrea, un prosper om de afaceri. Fusese mai întâi un miner sărac și văduv pe deasupra, cu doi copii mici în grijă. Ambiția și atingerea aripii norocului îl ridică pe Mauro din străfundurile pământului direct în rândurile celor privilegiați de soartă. Fusese obligat la compromisuri și îl îmbogățise pe Tadeo Carrus, un ”cămătar” care beneficia de toate avantajele asocierii cu planurile mărețe ale minerului.

Douăzeci de ani mai târziu, după ce Mauro își înmulțise și păstrase fiecare pesos, soarta îi dă lovitura de grație: era falit. Rămăsese doar cu proprietatea în care locuia. Fiica lui, Mariana, se căsătorise și aștepta primul copil. Fiul lui, Nico, cel care fusese tot timpul menajat datorită sensibilității dobândite prin faptul că fusese născut la 7 luni și crescut de o soră mult prea mică, rătăcea un an pe banii tatălui prin Europa înainte de a-și pune pirostriile.

Vestea că rămăsese sărac nu trebuie să fie dezvăluită. I-ar fi afectat viitoarea căsnicie lui Nico și ar fi atras numele lui Mauro în noroi. Asta nu era posibil, așa că din omul de prosper de afaceri, Mauro redevine (la figurat) minerul care fusese odată: era plin de voință, de ambiție și de curaj.

” Tu doar încearcă să-ți repeți propria istorie. La abia treizeci de ani ai provocat explozii în mine în care nimeni nu îndrăznea să intre și ți-ai câștigat respectul oamenilor tăi și al minerilor de rasă. Ai fost om onorabil când trebuia să fii și și-ai arătat  bărbăția la nevoie. Ai ajuns o legendă, Mauro Larrea, să nu uiți asta. Acum nu-i nevoie să strângi o nouă avere; trebuie doar s-o iei din nou de la început.”

Știind că singur nu are nicio șansă să se repună pe picioare, apelează din nou la Tadeo care îi acordă împrumutul, dar îi pune niște condiții dure și inflexibile. Mânat de datoria ce îi apăsa de-acum umerii și de propriile ambiții, Mauro lasă în urmă America și ajunge în Cadiz, mai apoi în Jerez în dorința de a găsi noi afaceri prospere.

Înainte de plecare lui, viitorul cuscru îi dă o sumă importantă de bani pe care să o dea surorii acestuia. Habar nu avea că acei bani vor fi o portiță spre o posibilă afacere.

La un joc de biliard câștigă actele unei proprietăți aflate în ruine, dar care altădată fusese o podgorie profitabilă cu o cramă proprie și cu un renume de neegalat.

Nu îl interesa via și proprietatea, locul lui era sub pământ, așa că tot ce voia era să scape de tot ce primise cu doar niște bile purtătoare de noroc. Aici o întâlnește pe Soledad Montalvo, nepoata proprietarului podgoriei din vremurile ei mai bune.

Soledad este căsătorită, are patru fiice, dar se pare că este mai mereu singură și îl atrage pe Mauro atât spre inima ei, cât și spre dramele ei familiale.

Deși romanul debutează cu Mauro în prim plan, eu am plăcut-o mai mult pe Soledad. Ea mi-a lăsat impresia unei femei hotărâte, inteligente și care știa să întoarcă în favoarea bunăstării familiei ei fiecare ocazie pe care viața i-o oferea.

Mauro nu duce lipsă de probleme, dar Soledad este ca o forță ce îl atrage spre ea și se lasă convins de blândețea din ochii ei și de convingerea proprie că mai erau multe secrete pierdute printr rândurile de vie.

Putea abandona problemele lui și datoriile presante? Si-ar mai putea schimba viața la cei aproape 50 de ani ai săi?

Viața lor a avut o anumită dulceață și o anumită savoare, dar buchetul lor nu a purtat numai urme florale. Destinul le-a pus multe piedici și le-a retezat multe oportunități. Soarta lor nu fusese niciodată simplă și greutățile nu așteptau să se depună praful și să se decanteze altă nenorocire. Veneau tăvălug și ei se lăsau purtați în vârtejul acesta nebunesc, angrenat de minciuni și de secrete.

Nu este o lectură ușoară, dar în partea a doua, lucrurile s-au mai schimbat puțin și parcă altfel au stat lucrurile. Dacă nu aș fi fost răcită și nu aș fi stat numai în pat, cred că ar fi fost o provocare pentru mine lecturarea ei. Înainte de a încheia, trebuie să spun că titlul ales nu mi se pare deloc reprezentativ pentru roman. Numai cumpătare nu am întâlnit. Titlul original, La templanza, am preferat să îl asociez cu via, mai ales că acesta era numele ei, mi se pare mult mai ofertant. Te determină să îți pui întrebări și să te gândești la rolul pe care l-a avut în toată situația.

Mi-a plăcut stilul ei descriptiv și modul în care a îmbinat dragostea pentru pământ și respectul pentru oamenii care practică aceste meserii (regăsim adesea pasaje care ne fac să privim cu alți ochi pasiunea lor). Chiar dacă am pornit cu stângul în această călătorie, sunt convinsă că voi mai citi cărți semnate de această autoare.

 
Mulțumesc mult echipei de la targulcartii pentru acest roman! Cartea o puteți găsi aici.
Despre carte:
Editura: Polirom
Colectia: Biblioteca Polirom
Anul: 2016
Limba: Romana
Coperta: Brosata (paperback)
Numar volume: 1
Numar pagini: 566
Traducător: Ileana Scipione