Recenzie : Codex Aureus – Nume de cod – Silviu Radu

Ca să păstrez amprenta neoașă aș începe cam așa…

Nu știu alții cum sunt, dar eu sunt de o mie de ori mai încântată de o carte pe care nu reușesc să o ”citesc” din prima și pe care o privesc oarecum cu scepticism. De ce? Pentru că la final starea de bine și surpriza autentică mă determină să o apreciez și mai tare.

Codex Aureus mi-a atras atenția de când am zărit-o pentru prima oară în mediul virtual. Nu știu dacă era acțiunea de vină, sau era numele cărții. Cert este că mă intriga tare mult tot ce se întâmpla în jurul ei. Vă dați seama cam cât de bucuroasă am fost când am primit-o acasă, nu?

Pentru că voiam să aflu măcar un picuț din acțiunea ei am citit descrierea de pe spate. Credeți că m-a ajutat cumva? Vă spun eu că nu! M-a făcut și mai curioasă! Am aflat că intenția autorului era aceea de a crea o carte care provoacă dependență și pe care să nu o poți lăsa ușor din mână. Acum a doua întrebare. A reușit? A reușit cu vârf și îndesat!

Deși este un roman de ficțiune, ideea de la care pleacă acest roman este cât se poate de reală, restul fiind imaginația autorului. Sau poate nu? Pentru mine a fost destul de interesant să urmăresc dacă anumite evenimente s-au petrecut și în realitate și dacă piesele acestui puzzle au margini ancorate bine în viața de zi cu zi. Asta este percepția mea, a voastră poate fi alta, dar vă spun eu că atunci când veți vedea numele personajelor veți fi asaltați de multe întrebări.

”Codex Aureus este cel mai faimos și mai valoros manuscris occidental care se află în România. Reprezintă cele patru evanghelii, de unde și denumirea de evangheliar, realizat pe pergament în 810 (probabil chiar mai repede) – adică în urmă cu 1200 de ani- la cererea Împăratului Carol cel Mare. … Valoarea ei este inestimabilă. Nu se poate măsura în bani. De aceea este un garant al împrumuturilor externe, chiar și după 1990.”

Cu asemenea punct de pornire, vă dați seama de tot ceea ce urmează? Nu? Vă spun eu. Urmează un păienjeniș de coaliții politice și nu numai, toate hrănite de interese proprii, de răzbunări și de conflicte de interese. Deși ai impresia că toți sunt uniți de o cauză comună, observi treptat că sunt conduși doar de propriile orgolii, de propriile doleanțe și interese.

Întregul roman este un caleidoscop de alianțe, de secrete bine păzite și de rotițe micuțe care zdrobesc în calea lor tot ce prind… bineînțeles în beneficiul propriu. Iar toată complexitatea lui vine, parcă, să sublinieze ignoranța maselor și micimea lor în acest modus operandi ai celor care sunt aleși printr- o formă sau alta să conducă lumea sau instituțiile.

Acțiunea acestei prime părti a trilogiei Codex Aureus, este destul de alertă și se întinde pe o durată mare de timp: 1964 – 2015 ( cu o pauza între 1964- 1998). Chiar dacă anii au trecut, unii oameni au rămas și o dată cu ei rămân și ambițiile. În 1964, un tânăr agent sub acoperire trimis de Serviciul Secret al Sfântului Scaun având misiunea de a sustrage faimosul manuscris Codex Aureus, este la un pas de a încheia cu succes misiunea. Bătrânul bibliotecar de la biblioteca Batthyaneum nu avusese nicio șansă în fața agentului bine instruit – Werner Mirko, însă tânărul fusese reținut de oamenii Tovarășului Comandant Doibaru. Chiar dacă legile puteau fi aspre și putea izbucni un conflict major, comandantul era un om cu slăbiciunile aferente. Un cont cu două milioane de dolari și asigurarea funcției chiar de către Marele Comandor al frățietății era mai mult decât suficient pentru tăcerea sa.

Treizeci de ani mai târziu, același Werner Mirko se reîntoarce pe tărâmurile românești având de acesată dată alte misiuni. Misiunea cu sustragerea Codexului nu fusese abandonată, dar se urmărea scoaterea lui din țară pe cale legală, susținută de cei pe care frățietatea îi atrăgea cu funcții de conducere sus-puse. Se asigurau astfel de tăcerea lor și își acopereau urmele totodată. Werner venise să îl lichideze pe Ionașcu, un fost agent al Serviciului Sfântului Scaun care nu mai fusese reactivat după revoluție, dar care începuse să devină incomod. Atentatul trebuia să pară comis de un amator, iar Werner Mirko era extrem de bun la astfel de scenarii.

Pentru că Sfântul Scaun avea nevoie de cât mai mulți agenți operativi activi, este reactivată și Luisa Macovelli, căreia i se impune planul de atac pentru viitorii ani. Nu te puteai opune, viața ta era planificată până în cele mai mici detalii. Targetul era integrarea în cele mai înalte sfere politice, sfere care odată conduse de oamenii potriviți, puteau asigura succesul planului inițial. Președinti menținuți în funcție de interese, conducători de instituții ușor de cumpărat și o adunare secretă care conducea de fapt lumea.

Personajele sunt introduse gradual. Am apreciat asta pentru că sunt mult mai ușor de urmărit planurile structurale ale operei. Ei erau marionetele, fațada, dar era mult mai interesant de privit mâna de la capătul sforilor, mâna conducătoare. Când am crezut că începuse să îmi fie clar firul narativ, autorul mi-a demontat tot scenariul și a sprintat cu un personaj pe care îl cam trecusem în umbră. V-am spus eu că până la urmă ei sunt toți conduși de ambițiile proprii.

Deși Codexul este piesa principală care îi atrage pe toți ca un magnet; puterea, alianțele guvernamentale, setea de măreție, răzbunarea, sunt legăturile care țin unite toate personajele și care oferă ”sarea și piperul” acestui roman.

Este o carte care are de toate: suspans, piese cheie, personaje controversate, scandaluri amoroase, secrete și jocuri de culise. Eu am parcurs-o cu mult drag și mânată de o curiozitate acută. Așadar, domnule Silviu Radu, ați reușit! Vă felicit și abia aștept următoarele volume!

Dacă sunteți curioși să achizionați romanul intrați pe pagina oficială – Pagina oficială Codex Aureus Nume de Cod sau stați cu ochii pe pagina mea căci urmează un concurs cu acest roman care are și autograful autorului!