”Robert Bruce este conturat cu mare versatilitate, personajul îndepărtându-se de portretul consemnat în istorie. Rebeliunea este o lectură extraordinară.” – Fantastic Book Review

Rebeliunea a fost o lectură extraordinară și o mare provocare. Deși iubesc romanele groase, volumul mare de pagini al acestui roman istoric m-a speriat teribil. Mă gândeam că nu voi putea reține toate numele, toate detaliile și toate evenimentele. A fost o provocare, dar una care mi-a plăcut. 

Primele pagini nu au reușit să mă transpună în poveste. V-am spus deja că priveam cu frică toate orele dedicate lecturării acestui colos, dar treptat-treptat am reușit să mă conectez și cu povestea și cu stilul autoarei. Autoare, da, da ați citit bine! Nu îmi vine să cred că am citit două cărți care îmbină nuanțele beletristice cu bucăți din istoria lumii și că ambele au fost scrise de femei. Nu mă înțelegeți greșit, nu subestimez puterea feminină, dar are Robyn Young niște detalii din cadrul luptelor de parcă ar fi participat la  câteva războaie. 

Nu numai detaliile despre lupte m-au fermecat. Toate descrierile acelor locuri mi-au purtat pașii prin cetățile medievale demult apuse. Am putut vizualiza scoțienii înalți, duri și cu voce răgușită, am simțit magia atât de specifică istoriei acestei țări, am asistat la luptele din spatele tronului pentru putere, am fost martora alianțelor și dragostei, am participat la lupte și am alcătuit strategii. A fost greu, dar m-am bucurat de toată aventura. 

26992143_2027432064190165_4515445861057836001_n

Am apreciat faptul că toate personajele au rolul lor și că nu am fost obligată să rețin o listă impresionantă de nume degeaba, nu că aș fi reușit. Nu există personaje complet negative și nu există nevinovați. În lupta pentru putere toți au ceva de dat sau de spus și, de multe ori, nu este loc de diplomații. Și, pentru o anumită tabără, tronul este important, dar mult mai importanți sunt oamenii care trag sforile din spatele regelui. A lor este adevărata putere, regele devenind doar un paravan. 

Anglia și Scoția făcuseră parte din același regat. Își dobândiseră independența, dar visul lui Edward, regele Angliei, era să reunească sub același steag cele două țări. Știa că pentru asta vor cădea multe capete, dar era gata să își asume riscurile. Profețiile lui Merlin și ambiția sunt factorii determinanți pentru toate acțiunile întreprinse de Edward al-II-lea, regele Angliei. Merlin spusese că un singur rege va conduce toate insulele britanice și Edward se asigura că el va fi singurul încoronat. 

Deși Scoția își avea propriul rege, acesta jura supunere față de regele Angliei și primea în schimb alte privilegii: titluri nobiliare și proprietăți în Anglia. Regele Scoției, Alexandru, moare într-un accident nefericit și lupta pentru putere se declanșează în Scoția. Pe linie directă, singura moștenitoare a tronului era o fetița de 7 ani care moare în drum spre Scoția, chiar înainte de nunta ei cu moștenitorul Angliei. Pe linie indirectă, tronul îi revenea bunicului lui Robert Bruce, un scoțian dârz și mândru. Dușmanii lui, neamul Comynilor, nu îl vor lăsa să se urce pe tron și îl numesc rege al Scoției pe John Balliol, paravanul perfect pentru adevărații conducători. 

Toată răspunderea este plasată pe umerii lui Robert Bruce și asistăm la creșterea și transformarea lui. Robert fusese crescut în spiritul dur și bătăios al scoțienilor. Credea în magie și nu reușea să își mulțumească tatăl. Risca adesea și făcea tot felul de gesturi catalogate drept necugetate. Singurul lui reper moral rămâne bunicul lui căruia îi mulțimea pentru că îi pasase dreptul la tron. 

Când tatăl lui se retrage în Norvegia cu una dintre fiicele sale, Robert este nevoit să se ocupe de întreg domeniul. Îl regăsim la curtea lui Edward unde este cooptat în rândul Ordinului, garda pentru misiuni speciale și singurii oameni în care regele Angliei avea încredere. 

Scoțienii îl cataloghează drept trădător și nimeni nu îi înțelege purtarea. Știau că în el bate o inimă de scoțian, așa că nu înțelegeau supunerea lui față de englezi și nici alăturarea lui de cavalerii Ordinului. 

Chemat de urgență înapoi acasă, Robert își reîntâlnește tatăl și este obligat să se căsătorească. Mireasa nu era cea pe care și-o dorea, dar era privit oricum cu neîncredere. Dorința de putere a tatălui său se pare că era mai puternică decât iubirea față de fiul său. Tatăl lui Robert nu intuia că regele Edward urmărea să se auto proclame rege al Scoției și că ducea războaie ce făceau găuri în vistieriile țării. Ba chiar anulează unele drepturi și le confiscă proprietățile unor nobili obligându-i astfel să jure credință curții sale. 

Dacă la început facem cunoștință cu un Robert dedicat cauzei englezilor, mai târziu facem cunoștință cu Robert numit trădător de regele Angliei. Ce îl determinase să de naștere Rebeliunii și care fusese motivul pentru care schimbă tabăra și se luptă ca un adevărat scoțian?

Deși aveam impresia că autoarea se va menține foarte aproape de datele exacte al istoriei, am apreciat mult mai mult faptul că a ales să împletească persoanele reale cu cele fictive, că am resimțit documentarea titanică din spatele acestu roman, dar am resimțit și amprenta autoarei. Detaliile, descrierile, comploturile și toate dedesubturile acestui roman fac din el unul remarcabil. Unul pe care eu recunosc că l-am pătruns mai greu la început, dar pe care am regretat că l-am închis mai apoi. 

Deși Robert Bruce este personajul care rămâne sub lumină, putem remarca diferite personaje, excelent construite și care își aduc aportul în intriga acestei povești. Bineînțeles că am căutat pe net să văd cât din carte este adevărat și cât nu. Istoria nu este punctul meu forte, recunosc. Îmi plac mult cărțile cu scoțieni și știu câteva lucruri despre ei, dar acolo se termină tot. La sfârșitul anului 1000, Scoția și-a pierdut libertatea, a existat un complot pus la cale de regele englez, complot care a împărțit nobilii din Scoția. Unii nobili doreau să își păstreze țara, unii doreau să își păstreze onoarea. 

Dacă vă place genul acesta de carte, Rebeliunea este alegerea perfectă. Robyn Young a făcut o treabă remarcabilă și a reconstruit lumea medievală de la piatra cubică, la cavaleri și la mirosurile ce pluteau peste ea. 

Cartea a apărut la Editura Nemira în colecția Suspans. O puteți achiziționa de aici și dacă nu mai aveți răbdare, găsiți și volumul doi (Renegatul) aici. 
Despre carte: 

An aparitie: 2016
Categoria: Literatura Universala
Editura: Nemira 
Nr. pagini: 671

1 COMENTARIU

  1. Foarte impresionată recenzia ta, draga mea Anca! Țin să-ți spun că m-ai făcut curios! La mulți ani încă o dată și să ne bucuri în fiecare zi cu superbele tale noutăți! Spor la citit!

  2. O recenzie minunată! <3 Cartea are o copertă waw, cred că numai pentru aceea i-aș oferi o șansă 🙂 Îmi plac în general romanele cu acțiunea plasată în Scoția, la fel, romanele cu iz istoric, așa că volumul de față are toate șansele să îmi placă.

Lasă un răspuns