Răzbunătorul. Legenda lui Hugh Glass – Michael Punke

Nu știu de ce am lăsat această carte atât de mult pe noptieră. A fost o carte dură, tristă și masculină, dar mi-a plăcut mult și m-am putut conecta la ea din primele pagini.
Știți ce m-a marcat foarte tare? Faptul că este pentru prima oară când cred că răzbunarea este un motiv puternic. Suficient de puternic pentru a te târî ca să rămâi în viață. Și mai mult m-au marcat ultimele pagini care reprezintă confesiunile autorului. Subiectul cărții este inspirat din realitate și urmează chiar îndeaproape viața protagoniștilor. Foarte puține detalii au fost ficționalizate de autor (acolo unde nu existau suficiente precizări istorice, sau unde autorul a dorit să arunce o altă lumina asupra întâmplărilor ce avuseseră loc cu adevărat).
Am privit oarecum cu scepticism acest roman. Vă dați seama că până în urmă cu ceva timp (vreo 2 ani, cred) eu am făcut parte din tagma romanticelor incurabile (încă mai fac), dar am simțit nevoia unei diversități…literare. Principiile feministe din viața mea încă mă conduc pe alocuri, așa că o lume gri, sumbră, tăioasă și extrem de masculină…pe mine mă cam speria.
Vânători și comercianți de blănuri, tărâmuri solitare și stânci tăioase, triburi de indieni, moarte, sânge, cuțite, puști și legea pumnului care primează încă din cele mai vechi timpuri. Bun, și ce fac eu printre ele?
Citesc… ba pardon, mă aventurez într-o uimitoare luptă unde viața se ia la trântă cu moartea în ciuda șanselor infime de victorie, învăț despre anduranță, putere, ambiție și răzbunare. După cum spuneam mai sus, răzbunarea este arma știm noi cui, dar răzbunarea în cazul ăsta a fost liantul de care s-a agățat un om disperat pentru a supraviețui.
Acțiunea dar sși detaliile extrem de precise, de tranșante, mi-au subliniat încă o dată masculinitatea romanului și duritatea lui. Femeile au fost pomenite doar așa, în treacăt. Fără supărare, nu era loc pentru ele.
 
Hugh Glass (ce nume nepotrivit. Glass- sticla, poate fi extrem de fragilă, dar Hugh părea făcut din fier), era un om puternic recunoscut pentru determinarea și devotamentul său. Viața nu îl purtase întocmai pe drumurile pe care și le-ar fi dorit el, dar învățase să culeagă de la ea toate beneficiile. După o călătorie eșuată pe mare, Glass ajunge pirat sub conducerea lui Jean Lafitte. Viața asta nu era pentru el, așa că reușește să fugă.
Mai apoi este capturat de un trib de indieni în preajma cărora rămâne pentru o vreme. Acolo învață cum să supraviețuiască folosindu-se de puține lucruri. Nici nu știa cât de folositoare îi vor fi acele trucuri.
Pentru că în viața lui din trecut nu îl mai așteaptă nimic, Hugh se înrolează într-o  companie care făcea comerț cu blănuri. Bărbații era puși să dea piept cu viața potrivnică zi de zi, cu condițiile meteorologice neprielnice și cu foamea care le era cel mai constant dușman. Dacă făceau zgomot sau făceau focul prea des riscau să fie atacați de triburile de indieni.
Într-una din expedițiile lor, Hugh este victima unui atac fără precedent. O ursoaică grizzly însoțită de doi pui aproape că îl omoara pe Glass. Corpul lui este mutilat iar rănile sunt groaznice.
Colegii săi, din spiritul de echipă și la ordinele comandantului lor, îl ajută pe Glass, îi cos rănile și pentru câteva zile îl târăsc pe o targă improvizată. Insă corpul greoi le încetinea pasul, așa că Harris decide să lase doi oameni cu Glass în urmă, oameni care aveau să aștepte ca Hugh să moară, să îl îngroape și să îi ajungă apoi din urmă.
Prezența unor indieni în jurul luminișului reprezintă scuza perfectă pentru cei doi bărbați lăsați în urmă să fugă. Fitzgerald era un om fără scrupule, iar Bridger era un adolescent orfan. Fitzgerald îi ia rănitului tot ce avea și îi lasă doar o pătură. Era convins că avea să moară sau că indienii vor termina treaba începută de ursoaică.
Viața însă nu își încheiase socotelile cu Glass, așa că în ciuda rănilor sale groaznice, acesta este lucid și conștient de starea în care fusese abandonat. Dorința de răzbunare este cea care îl determină să își facă un plan și să încerce să supraviețuiască.
 

„A început să strige, instinctiv, uitând din nou că gâtul lui nu scotea cuvinte, ci doar durere. S-a ridicat pe cotul stâng. Îşi putea îndoi uşor braţul drept, dar acesta nu susţinea nicio greutate. Mişcarea îi declanşa junghiuri chinuitoare în gât şi spate. Simţea presiunea pielii asupra cusăturilor grosiere. Privi în jos spre piciorul înfăşurat strâns în rămăşiţele însângerate ale unei cămăşi vechi. Nu putea îndoi coapsa, astfel ca piciorul să poată funcţiona.

Şi-a strâns puterile şi s-a rostogolit greoi pe burtă. Simţi cum o cusătură îi plesneşte şi umezeala caldă a sângelui proaspăt pe spate. Durerea era nimic faţă de valul furiei lui.

Hugh Glass începu să se târască.”

 
De aici începe partea cu adevărat cutremurătoare. La un moment dat m-am întrebat cât de mult poate suporta acest om, cât de mare era dorința de răzbunare și de câte  piedici va mai avea parte. Am fost mirată, îngrozită, speriată și tulburată de tot ce a urmat. O lecție de vointă, ambiție și determinare. Este o carte care te îngrozește, dar care te și cucerește în aceeași măsură.
 
Le mulțumesc tare mult celor de la targulcartii.ro pentru exemplarul oferit! Cartea poate fi achiziționată de aici și eu v-o recomand cu tot dragul!
 
Despre carte: