Puterea – Naomi Alderman, Storia Books (recenzie)

Ce s-ar întâmpla dacă femeile ar căpăta brusc o putere nimicitoare și nemaivăzută?

În Puterea, lumea e un loc familiar: băiatul nigerian bogat care lenevește pe marginea piscinei părinților; copilul aflat în plasament, ai cărui părinți adoptivi își ascund adevărata fire în spatele religiei; politicianul american ambițios; fata dură de pe străzile Londrei, care provine dintr-o familie atipică.

Din senin apare însă o forță nouă, vitală, care se răspândește cu viteză și care face ca destinele personajelor să se împletească cu consecințe devastatoare. Adolescentele își descoperă o putere fizică uriașă – pot provoca o durere atroce și chiar moartea. Astfel, printr-o mică întorsătură a naturii, lumea este repornită de la zero.

Buna! Sunt Anca, o cititoare înfocată și am o problemă cu romanele premiate. Nu știu ce au ele în „Adn-ul” lor de cărți premiate, dar eu o am „indigestie” după ele. Le diger greu, le parcurg la fel de greu și parcă răsare o piedică de undeva, piedică ce nu mă lasă să mă bucur de poveste. Ca să înțelegeți ce bâjbâi eu pe aici, trebuie să vă spun că am în suflet câteva contradicții. 

• mi-a plăcut ideea romanului, dar mi-a displăcut implicarea lui Dumnezeu. Știu că există pe lume grupuri/secte/mulțimi care se dezic de toate învățăturile anterioare și își construiesc de la zero o lume ideală. Există ierarhii și lideri, dar acesta nu este un subiect pe care să îl accept prea ușor. Puterea la care face referire titlul este o putere ca o descărcare electrică, fulgere care se nasc în mâinile femeilor. Jurubița (nu mi-a plăcut deloc traducerea, mi se pare un termen prea jucăuș pentru o glandă așa importantă) este responsabilă de această nouă putere. La început, numai adolescentele o dețineau, dar ele trezesc la viață energia latentă din jurubițele femeilor adulte. Mai apoi, toate fetițele nou născute o aveau activată. Lumea nu avea să mai fie la fel. 
• mi-au plăcut personajele, dar nu m-am putut conecta cu niciuna dintre figurile importante și reprezentative ale romanului. Deși se „militează” pentru drepturile femeilor și pentru preluarea puterii de către acestea, s-au desprins de idee caractere precum Roxy, o tânără ambițioasă și egoistă care își dorește puterea numai pentru ea. Vrea să devină președintele Bessaparei, țara unde se concentrează toată mișcarea feminină. Allie – alt personaj cheie, este cea care mi-a dat dovadă de instabilitate și pe care nu am reușit să o încadrez până la urmă undeva. Era nebună sau înzestrată? Auzea permanent o voce care îi dicta ce să facă și pe ce drumuri să o apuce. Allie își omorâse tatăl adoptiv, se refugiase într-o mănăstire de maici și devenise Maica Eva. Maica Eva era total diferită de Allie. Era tăcută și folosea Puterea pentru a domina și a vindeca. 
• deși sunt feministă și voi activa mereu pentru drepturile urmașelor Evei, mai ales când îmi aduc aminte de toate nedreptățile care ne-au fost făcute de-a lungul anilor, sunt convinsă că există o linie subțire între noi și bărbați. Nu există semne de egalitate, există un echilibru pe care noi am avut șansa să îl putem vedea stabilizat. Și aici mă refer strict la țara noastră. Aveam aceleași drepturi ca bărbații. Deși auzisem undeva că un bărbat este tot ce nu poate fi o femeie și o femeie este ceea ce nu poate fi un bărbat, trebuie să recunosc, cu sinceritate, că noi suntem laboratoare vii, dăm viață și asigurăm perpetuarea speciei pe acest pământ. Sunt de acord cu faptul că tehnologia se încăpățânează să încurajeze substituirea sexelor, dar eu nu sunt de acord cu asta. Oameni evoluați, deschiși, deștepți, știm să trăim în pace și armonie. În romanul de față am avut impresia că s-a trecut o limită. S-a încurajat extremismul. Tatiana, președinta Bessaparei înjosește un bărbat și îl pună să lingă vin de pe jos. Sunt de acord, există femei care suferă extrem de mult, sunt înjosite, umilite, dar de ce ar prelua modelul agresorului? 
• 

Mi-a plăcut ideea romanului după cum v-am spus deja, dar mă așteptam la altceva. Traducerea a lăsat de dorit în anumite locuri și aș fi vrut mai multă atenție. Dacă aș alege un singur cuvânt pentru a caracteriza cartea, atunci aș alege: ciudată. Ciudată, dar frumoasă în felul ei. De ce spun asta? Pentru că dacă dăm la o parte toate elementele fantastice, Puterile, jurubițele, palmele Fatimei și alte lucruri, ar rămâne un mesaj important pe care aș vrea să îl văd distribuit mai des: femeile sunt de aceeași baricadă, indiferent de locul din care vin. Ar trebui să fim mai unite, să înțelegem că noi am putea să ne sprijinim mai mult și am putea să ne implică și mai mult în proiectele pentru susținerea femeilor. 

Mi-ar plăcea să vă aflu părerea despre carte. Pentru mine poate nu a fost momentul oportun, poate nu am fost suficient de deschisă pentru ea, poate nu am avut starea necesară. Sau poate nu a fost genul meu de lectură. Mi-a plăcut ideea, structura pe care este asamblată, dar i-a lipsit ceva. Acel ceva pe care nu știu să îl identific acum. 

Dacă v-am făcut curioși, vă spun că puteți găsi cartea pe site-ul editurii Storia Books, adică aici. Dacă vizitați la sfârșitul lunii târgul de carte Bookfest, o găsiți și acolo. Aștept impresiile voastre!