Un nou volum fascinant din seria Fjällbacka, foarte dens și incitant. – ALLAS

Două evenimente cumplite cutremură Fjällbacka. Un fotograf cunoscut e găsit ucis cu brutalitate într-o expoziție. Insulița unde se retrage să scrie Henning Bauer, laureatul premiului Nobel pentru literatură, devine scena unei tragedii sânge­roase. Greu de crezut că aceste incidente nu au legătură, mai ales că fotograful și scriitorul erau printre fondatorii mis­teriosului club exclusivist numit Blanche. Ancheta lui Patrik Hedström pare blocată, în timp ce Erica Falck face cercetări în legătură cu uciderea unui transsexual la Stockholm în anii 1980. Și începe să înțeleagă că umbra păcatelor din trecut ajunge până în prezent.

Seria Fjällbacka este caldă și umană în comparație cu tușele întunecate și crimele sălbatice. Erica Falk este o eroină pe măsura Annikăi Bengtzon, a lui Martin Beck sau Kurt Wallander. – HELSINGBORGS DAGBLAD

Läckberg are un simț de observație deosebit și o pasiune pentru stări sufletești, personaje, dialog, detalii și intrigă captivantă care au făcut-o Regina genului crime. Și confirmă 100%. Iar noua ei carte, Puiul de cuc, din seria Fjällbacka, nu este o excepție. – BTJ

Camilla Läckberg face portretul încă unui sistem patriarhal, folosind ca fundal asocieri cu Academia suedeză, lumea culturală și abu­zuri trecute sub tăcere (…) Puiul de cuc este sângeros și înspăimântător, te fascinează fără încetare (…) Categoric una dintre cele mai bune cărți ale lui Läckberg și, deși sinistră, poate e și una dintre cele mai răutăcioase/ amuzante cărți de suspans. – SKÅNSKA DAGBL ADET

E clar că Läckberg s-a distrat de minune când s-a întors în Fjällbacka. Ca autor, s-a dezvoltat mult în cele aproape două decenii care au trecut de la debutul ei și face deja parte din istoria genului crime suedez. – T VEDESTRANDSPOSTEN

Läckberg are un stil narativ impecabil, o energie care te împinge să citești mai departe. Și nu în ultimul rând, cititorul ajunge să țină la personajele ei, și la cele care apar cu regulari­tate, și la cele pe care le întâlnește de la carte la carte. – ADRESSEAVISEN

FRAGMENT

Lola auzi cum Pytte se strecura încet pentru a nu o trezi. Lucrase până târziu, mai târziu ca de obicei; acum avea pleoapele grele și îi era imposibil să deschidă ochii. Dar zgomotul făcut de Pytte cu piciorușele care tropăiau încet pe podeaua de lemn către bucătărie, o făcu să zâm­bească cu ochii închiși.

Se întreba de multe ori dacă Pytte era conștientă că era toată lumea sa. Era lumina care se strecura prin per­delele albe de la fereastră. Era zgomotul pietrișului de sub picioare după o iarnă lungă.

Lola se întinse. Fusese o seară agitată ieri la Alexas. În club veniseră mulți bărbați beți și nervoși și făcuseră scandal. Noroc că nu se întâmpla prea des.

Clubul era un loc minunat. Îi plăceau munca ei și colectivul de acolo. Să fie iubită. Simplu. Merita. Bărbații de ieri atâta știau. Erau niște ignoranți. Reduși. Mici.

În bucătărie zăngăniră tigăi și cratițe. Lola simți mirosul de cafea și, fără să vrea, începu să se trezească la viață, chiar dacă știa că putea să doarmă cât de mult voia. Pytte se descurca singură. Dar îi era dor de ea. Era mai important să fie cu fiică‑sa decât să doarmă.

Dădu drumul la radio. Don’t do me like that cu Tom Petty & The Heartbreakers urlă brusc la volum maxim și Lola se grăbi să dea mai încet, înainte să înceapă vecinul să bată în perete.

Când trase perdelele, văzu Stockholmul sclipind minunat în soarele verii, ale cărui raze cădeau peste acoperișuri. Avusese noroc să închirieze apartamentul ăsta cu două camere. O colegă de la Alexas plecase la Los Angeles pentru câțiva ani și întrebase dacă nu vrea să‑i închirieze apartamentul ei cu două camere în Vasastan. Bloc de la începutul secolului. Ultimul etaj. Soare de dimineață. A acceptat imediat. Era perfect pentru ea și Pytte. Mult mai bine decât în bordeiul întunecat în care locuiseră în Bandhagen.

Un halat alb curat atârna de un cuier de la picioarele patului. Albul era culoarea ei preferată; așa fusese dintot­deauna, de când era mică. Poate pentru că avusese un ponei alb. Sau poate că se potrivea așa de bine cu părul ei roșcat. Vopsit, dar ce conta?

— Ce mic‑dejun luxos îmi pregătești azi, draga mea?

Lângă masă, Lola aproape că se împiedică de ghioz­danul roz cu Barbie al lui Pytte. Fata îl ducea cu ea peste tot și Lola avea interzis să se uite în el. Oftă puțin dra­matic și puse ghiozdanul lângă perete înainte să se așeze la masa uzată din lemn de pin și să‑și aprindă o țigară. Pytte îi puse în față o cană de cafea și apoi îi prezentă foarte solemn meniul după prepararea căruia se afla acum în chiuvetă un maldăr generos de farfurii și cratițe.

— Omletă. Pâine cu cașcaval. Fără unt. Și bacon. Atât de bine prăjit, că faci cancer doar uitându‑te la el.

— Draga mea, de unde ai scos asta? Nu face nimeni cancer de la bacon. Nenorocitele alea de centrale nucle­are sunt de vină.

Lola suflă niște cercuri perfecte către Pytte, căreia, încă de când era mică, îi plăcea la nebunie să le înțepe cu degetul.

— Sunt gata. Să degustăm.

Pytte chicoti. Îi plăcea cuvântul.

— Să începi cu omleta, tată.

— Da, șefule, atunci încep cu omleta.

Gustă.

— Minunat! Dumnezeiesc!

Când Pytte se întoarse către aragaz, Lola scoase dis­cret o bucățică de coajă de ou din gură.

 

Vivian stătea în pat și lăcrima mulțumită. Era mân­dră. În sfârșit, luase și ea o decizie în căsnicia cu Rolf. Era o victorie mică, dar importantă.

Totul se învârtea în jurul lui Rolf. Expozițiile lui. Călătoriile lui. Prietenii lui. Clubul Blanche. În jocul ăsta ea era doar o piesă care ajuta ca totul să meargă ca pe roate. Dar seara de ieri fusese începutul unei noi vieți. Chiar se distrase la petrecere. Fără să fie umbra lui Rolf.

Vivian se uită prin cameră. Ca în toate camerele de la hotelul Stora, designul interior era inspirat de unul dintre celebrele orașe‑port ale lumii și de prostituatele de acolo. Un etaj cu orașe, un etaj cu fete. Camera ei era Tokyo. Pe perete, în fața fiecărei camere erau scrisori fictive de la un căpitan numit Klassen, care‑i scria surorii lui din orașul respectiv. Fusese dezamăgită când aflase că scrisorile erau niște falsuri. Dar camerele erau drăguțe.

De fapt, toate camerele din hotel fuseseră rezervate cu mult înaintea petrecerii, dar Vivian avusese noroc. Exact când se dusese să întrebe la recepție, cineva tocmai suna și anula rezervarea. Dar nu era deloc mirată. Actuala poziție a lunii îi asigura noroc și fericire în viață. Lui Rolf i se părea că e o tâmpenie, dar Vivian credea în asta.

Ieri după‑amiază avusese parte de fluxuri de ener­gie foarte puternice. Multe sentimente neînțelese, multe întâmplări pe care ea nu a putut să le înțeleagă. Bineînțeles că intuiția ei se accentua când mai bea niște alcool.

Vivian chiar spera că Elisabeth și Henning se simțiseră bine. Îi îndrăgea. Știa că fuseseră prieteni buni cu Rolf și Ester, dar pe ea o primiseră mereu cu brațele des­chise. Sigur aveau ei un apartament în hotelul asta. Își dorea să vină și ea cu Rolf o dată să stea la într‑un apar­tament din ăsta la hotel, dar Rolf nu avea niciun chef. Zicea întotdeauna că a stat destul prin hoteluri, în toate colțurile lumii, datorită serviciului lui.

Rochia de ieri era frumos atârnată pe ușa de la șifonier, iar ea dormise într‑un tricou vechi pe post de cămașă de noapte. Avea cel puțin zece ani, dar, oricât încercase, nu găsise niciodată ceva mai confortabil pen­tru dormit.

Vivian se dădu jos din pat și trase perdeaua. Nu putea să vadă cerul, din cauza ceții dese. Avea vedere către panta Galär și galeria era în apropiere, dar nu putea să o vadă nici dacă se uita mult spre dreapta. Cu toată ceața, reuși totuși să‑și dea seama că se întâmpla ceva în fața galeriei. La ora aceea, de obicei, coborârea spre piața Ingrid Bergman era pustie, dar acum erau o groază de mașini și oameni acolo. Nu putea să vadă exact ce e, dar simți că e ceva în neregulă. Rolf nu‑i dăduse niciun mesaj dimineață, lucru care nu era obișnuit, chiar dacă se certaseră înainte. De aproape 20 de ani, el îi trimitea în fiecare dimineață, la ora 7:00, mesajul Bună dimineața, iubita mea, în cazul în care nu dormiseră împreună. Însă azi nu primise nimic.

Ar fi trebuit să‑și dea seama mai devreme, dar cre­ierul ei funcționa de obicei în reluare înainte de prima cafea. Simți brusc cum o cuprinde îngrijorarea.

Își luă repede o pereche de pantaloni și o bluză din geanta pe care o avea cu ea și se îmbrăcă. Coada împletită cu care dormise era răvășită, dar n‑avea nicio importanță. Ceva îi spunea că trebuie să ajungă la galerie.

Vivian coborî în grabă scările în timp ce își trăgea un pulover peste bluză și trecu în fugă pe lângă recepție. Una dintre fete încercă s‑o oprească, dar ea trecu mai departe și o luă spre deal. Apoi se opri brusc. Ușa gale­riei era deschisă. Afară, în mica parcare, sub un perete abrupt de stâncă, se aflau mai multe mașini de poliție și o ambulanță. Vivian trecu strada alergând, fără să se uite în stânga și‑n dreapta, și era să fie lovită de o mașină, al cărei șofer o claxonă nervos. Fără să reacționeze, alergă spre galerie, dar fu oprită de un bărbat mai în vârstă, cu o față aspră.

— Nu poți să intri acolo.

— Soțul meu? Rolf? întrebă ea cu vocea tremurândă, în timp ce picioarele amenințau să‑i cedeze.

— Soțul tău este proprietarul galeriei? se interesă băr­batul cărunt.

— Nu, e fotograf. Are o expoziție aici.

— Cel mai bine e să rămâi aici, cu mine.

Vivian se înfășură în pulover. Dar nimic nu o putea apăra de gerul care venea dinăuntrul ei.

 

PUIUL DE CUC

Titlu original: Gökungen

Limba originală: suedeză

Traducere: Cristina Ekholm

ISBN: 978-606-40-2175-5

Format: 130x200mm, paperback cu clape

456 pagini

Colecția Fiction Connection. Crime

Editura Trei

 

CAMILLA LÄCKBERG a debutat în 2003 cu Prinţesa gheţurilor, primul volum al seriei Fjällbacka, care a fost primit cu entuziasm de critici și i-a adus în scurt timp un număr imens de cititori. Consacrarea sa ca autoare de bestsellere a venit odată cu cel de-al treilea roman al seriei, Cioplitorul în piatră, nominalizat pentru „Cel mai bun roman crime al anului“ de Swedish Crime Writers’ Academy. Läckberg este unul dintre cei mai citiți autori suedezi, cu cărți vândute în 35 de milioane de exemplare în peste 60 de țări. A scris 11 volume din seria bestseller internațional Fjällbacka, și două romane din seria Faye Adelheim. La Editura Trei, au mai apărut Prințesa ghețurilor, Predicatorul, Cioplitorul în piatră, Piază rea, Copilul german, Sirena, Paznicul farului, Făuritoarea de îngeri, Îmblânzitorul de lei și Vrăjitoarea (în seria Fjällbacka), precum și Colivia de aur și Aripi de argint (seria Faye Adelheim) și Cutia și Cult, scrise împreună cu Henrik Fexeus.