Proiectul autenticității – Clare Pooley, recenzie

Poate nu are cel mai expresiv titlu și nici cea mai potrivită copertă, dar este o carte care merită atenția voastră. O radiografie a societății moderne, cu oameni ocupați de aparențe, cu judecăți care se bazează pe clipe surprinse pe furiș. În spatele fiecărei imagini există o adevărată poveste. Un drum sinuos, lacrimi, lupte pline de obstacole și renunțări. În spatele fiecărui om se află zeci de povești micuțe, sute de decizii și mii de clipe pline de trăiri variate.

Viața nu este ușoară. Tuturor ne lipsește ceva. Dar puținul meu și puținul tău pot da un alt înțeles unui colț de lume. Mi-a părut rău că s-a terminat. Aproape că așteptam să găsesc caietul lui Julian pe biroul meu. Personajele mi-au devenit prieteni și poveștile lor îmi vor servi drept model.

Cine suntem noi cu adevărat? Se mai obosește cineva să caute? Își clădesc toți impresii pe baza unor cuvinte sau a unor frânturi irelevante? Putem, avem dreptul să etichetăm un om privind doar o clipă din viața lui?

„Cât de bine îi cunoști pe oamenii care locuiesc lângă tine? Ei cât de bine te cunosc? Știi măcar numele vecinilor tăi? Ai băga de seamă dacă ar avea necazuri sau dacă n-ar ieși din casă cu zilele?
Toată lumea minte. Ce s-ar întâmpla dacă ai spune adevărul? Dacă ai împărtăși ceea ce te definește, detaliile care fac ca restul lucrurilor care te caracterizează să se aranjeze de la sine? Și nu pe internet, ci oamenilor adevărați care te înconjoară?
Poate că nu s-ar întâmpla nimic. Sau poate că, spunând această poveste, ți se va schimba întreaga viață ori poate viața cuiva pe care nu l-ai întâlnit se va schimba.”

Bariere în loc de poduri

Ne pricepem de minune să ridicăm bariere. Ne ascundem în spatele pătrățelului confortabil și nu lăsăm pe nimeni să ne pătrundă zidurile atent ridicate. Nu e doar vina noastră. Podurile se construiesc de pe ambele maluri. Eu cobor zidurile, tu arată că îți pasă. Eu te las să mă cunoști, tu vino să o faci fără să mă judeci. Acceptă ce greșesc, învață-mă cum să nu o mai fac.

Este o carte care îți dă de gândit. Nu o face într-un mod profi, nici complicat. Dar o face în acea manieră în care totul se lipește de suflet: puterea exemplului. Și totul pleacă de la un caiet cu coperte verzi.

„Julian își purta singurătatea ca pe o pereche de încălțări vechi, care-l strângeau. Era obișnuit cu ea și, din multe puncte de vedere, devenise confortabilă, însă cu timpul îl deformase, îi făcuse bătături și bășici care nu aveau să mai treacă vreodată.”

Îmi place să îmi găsesc personajul pereche, personajul cu care să mă identific cel mai mult. În Proiectul autenticității am putut fi câte puțin din fiecare. Am avut impresia că autoarea a luat fiecare etapă din viața unui om și a atribuit-o unei personaj, feminin sau masculin, și ne-a prezentat-o în speranța că vom recunoaște propriile greșeli.

Cine suntem cu adevărat?

Putem fi Hazard sau Riley. Debusolați, dorind libertatea, agătându-ne de frumusețea prezentului. Liberi, fără obligații, prinși în capcana propriilor vicii. Există momentul care produce declicul și dorim schimbarea.

Putem fi Monica, femeia care a dorit să fie stăpâna propriei vieți, a clădit o afacere și a încercat să o mențină la suprafață. Împlinită profesional, dar singură pe plan sentimental. Își dorește să fie soție și mamă, convinsă că o mogâldeață cu ochii mari ar fi făcut-o cu adevărat completă.

Putem fi Alice, femeia cu instantanee perfecte. Căsătorită din dragoste, mama unui bulgăraș de fericire. Pozele ei par perfecte, viața ei pare ușoară și plină de clipe de neuitat. Dar există povești în spatele fiecărei poze. Depresie post partum, nefericire, îndoieli, iluzia unei fericiri, neputință, teamă.

Putem fi Mary, oameni ancoră. Oameni care sunt atenți la cei din jur, care nu caută problemele, ci soluțiile. Mi-a plăcut tare mult intervenția ei!

Putem fi Julian. Un om care a trăit zeci de vieți într-una singură. Dar, iată-l la 80 de ani, singur într-o casă prea mare.

Proiectul autenticității – cât de autentic trăim?

De la el pornește proiectul autenticității. Pune pe prima pagină a unui caiet câteva adevăruri despre viața lui. Și îl lasă în cafeneaua Monicăi, dorind ca el să se rostogolească în lume precum bulgărele de zăpadă. Să adune și să tot adune.

De la Monica la Hazard, de la Hazard la Riley, de la Riley la Alice. Fiecare dând glas propriului adevăr și fiecare jucând un rol mic în viața celuilalt. Nu despre asta este o societate? Nu despre asta poate fi o comunitate? Despre adevăr, ajutor, empatie.

Vrea cineva să audă adevărul? Chiar vrea? Adesea adevărul nu este prea frumos. Nu e aspirational. Nu încape perfect într-o pătrățică pe Instagram. 

Mi-a plăcut tare mult acest roman. Eram în căutarea unei povești bune, lipicioase. Și am găsit fix ce îmi trebuia. Proiectul autenticității este un roman pe care vi-l recomand!

A apărut la Editura Trei și poate fi cumpărat de aici. 

Autor: Clare Pooley

Nr. de pagini: 416

Titlul original: The Authenticity Project