Kristin Hannah m-a fermecat de la prima sa carte pe care am citit-o. Aborda subiecte interesante, captivante, rupte din realitate. Dragostea și contemporanul răzbăteau din fiecare pagină. Dar Kristin Hannah cea care a așezat atât de maiestuos povestea dintre paginile acestui roman, m-a uimit, m-a captivat și m-a convins de talentul de scriitor. Documentare, acțiune, tristețe, durere, prietenie, lacrimi, compromisuri și renunțare, toate astea împletite cu destinele tragice ale unei națiuni, ale unei lumi sau ale milioanelor de oameni care și-au pierdut viața în timpul războaielor care au subjugat întreaga lume.
Indiferent cât historical- fiction aș citi, indiferent câte cărți reale inspirate din istoria lumii aș citi, niciodată nu vor fi de ajuns. Fiecare rând, fiecare pagină mă ajută pe mine, ne ajută pe noi să nu lăsăm tăcerea grea și uitarea să se aștearnă peste milioanele de aripi frânte, ca milioanele de voci care și-au strigat nedreptatea să nu fie mute, ca amintirea lor să dăinuie și să nu rămână doar un nume într-o coloană: neidentificat, fără familie. Orfanii care au rămas în urma războiului, oamenii cu sufletele ciuntite și membre amputate, oameni care tresăreau la fiecare zgomot și cei care nu aveau nici alinare pentru foamea sufletului, nici hrană pentru foamea trupului.
Au stat la rând pentru hrană, dar unde era rândul pentru dragoste și umanitate?
Și mă bucur extraordinar de mult când citesc romanele care ne vorbesc despre contribuția femeilor din război. Fie că vorbim de piloți, de lunetiști sau de fosta deținuta din lagărele pentru evrei care a evadat și a avut curajul să fotografieze lumea arătând și capturând toată suferința și adevărata fața a războiului, femeile au avut aportul lor de curaj și devotament.
”Dacă am învățat ceva în lunga mea viață, acel ceva este asta: în dragoste, aflăm cine dorim să fim; în război, aflăm cine suntem de fapt.”
Vianne și Isabelle erau orfane de mamă. Două surori, fiice ale unui francez care încă purta rănile sufletești din războiul la care participase, distrus ulterior de moartea soției sale. Lăsate în grija unei femei dure, la Carriveau, un orășel micuț, fetele vor crește fără dragoste și vor lupta să își găsească propriul drum. Vianne se îndrăgostește și rămâne însărcinată. Avea doar 16 ani iar durerea pierderii copilului o aruncă într-o disperare profundă unde sora de 4 ani, plângăcioasa și mofturoasa Isabelle, nu are loc.
În timp ce Vianne se bucură de dragostea soțului său și de prietenia lui Rachel, vecina de lângă casa ei, Isabelle face orice pentru a atrage atenția și dragostea tatălui și a surorii sale.
Exmatriculată pe rând de la toate școlile unde era trimisă, Isabelle nu se dezmințea de firea ei rebelă. La 18 ani, dată afară de la școala de maici, se vede nevoită să se întoarcă la Paris, la tatăl ei, unde dorea să rămână. Dar Parisul urma să intre în război iar tatăl ei o trimite la Carriveau.
Vianne trebuia să își ia rămas bun de la soțul său care fusese chemat pe front. Ea crede că ei vor fi în siguranță, că nimeni nu îi va ataca și că linia lor de apărare va rămâne imbatabilă…dar, habar nu avea de cât de mult se înșela.
”Porțile mari se închiseră cu un zgomot metalic care răsună în aerul fierbinte și prăfuit, iar Vianne și Sophie rămaseră singure în mijlocul drumului.”
Isabelle știa că nu poate rămâne în umbră. Ea voia să participe activ la războiul care era pe cale să înceapă, dar ce șanse avea o tânără blondă și slabă?
Când Isabelle se alătură miilor de parizieni care părăseau orașul în drumul ei spre Carriveau, crede că în sfârșit a găsit calea de a-și urma visul când îl întâlnește pe Gaeton, un partizan care dorea să lupte contra naziștilor, dar când ajung la destinație, acesta o părăsește lăsându-i numai un bilet.
Când în casa lui Vianne este încartiruit un comandant nazist, Beck, Isabelle profită de fiecare șansă pe care o are pentru a-și arăta antipatia față de el și de ocupația lor nazistă. Mânată de ură și de dorința de a lupta pentru viitorul Franței, Isabelle se alătură Rezistenței fără a sta pe gânduri, riscându-și viața la orice pas dar și siguranța surorii și a nepoatei sale.
De aici începe marea ”călătorie” a vieții lor, marea transformare a celor două femei și urmele pe care războiul le trasează în viața lor.
”NU AVEM OUĂ, NU AVEM UNT, NU AVEM ULEI, NU AVEM LĂMÂI, NU AVEM PANTOFI, NU AVEM AȚĂ, NU AVEM PUNGI DE HÂRTIE.”
Vianne rămâne la Carriveau alături de fiica sa, luptând în fiecare zi pentru supraviețuire. Nu se considera o femeie curajoasă, dar tot tăvălugul de durere care se abate peste ea o transformă peste noapte într-o femeie puternică, capabilă de sacrificii majore. Compromisurile pe care le încheie cu viața nu îi lasă timp de gândire dar le asigură siguranța. Își repeta mereu ca o mantră că sufletul îi este intact, pur și nobil, tot ce fac, îi fac trupului. Umbra femeii care era o dată, subnutrită, goală și îmbrăcată în zdrențe, Vianne rămâne demnă și tare. Trebuia să facă tot ce putea să îi salveze pe cei dragi, nu voia să rămână doar cu ațele pe care le lega simbolic într-un măr pentru aducere aminte. Fiecare persoană care plecase din viața ei avea o culoare și o ață legată de creanga pomului. Nu simbolizau uitarea ci aducerea aminte că are pentru ce să lupte și să rămână aici. Dezamăgită de purtarea surorii ei, care fugise (credea ea) pentru o idilă romantică, Vianne își riscă viața și siguranța propriei familii.
Isabelle își asuma niște riscuri uriașe. Infiltrată în Rezistență, unde primește acte false, este nevoită să lase în urmă tot ce fusese cândva viața ei. Pentru că numele ei de familie era Roisignol, Privighetoare în franceză, acesta va deveni și numele ei de cod. Misiunea ei era una extrem de dificilă. Ajuta la trecerea în Spania prin traversarea munților Pirinei a piloților britanici sau americani, cei care făceau parte din trupele Aliaților. Le salva viața doar pentru că voia să știe că vor exista persoane care vor bombarda și vor înfrânge trupele naziste.
Orice v-aș spune eu nu ar fi de ajuns.
Transformarea lor a fost uluitoare. Isabelle devine o femeie matură, un om care riscă totul pentru cauzele în care crede. Vianne nu se mai recunoaște.
În paginile cărții suntem martorii degradării unei națiuni dar și a condiției umane. Franța era doar iluzia statului care fuseseră dinainte de război iar naziștii le călcau visele și demnitatea în bocanci. Nu mai vedeai mândria franceză ci afișe cu ”Interzis evreilor” și steaguri cu svastici care aminteau de ocupația nazistă. Mâncare raționalizată, cozi interminabile, cartele pentru un colț de pâine mucegăită muiată cu lacrimi.
Durere, sacrificii și umilință. Deși se așteptau ca naziștii să arate ca niște monștri, ei erau ”umani”. Unii zâmbeau amabil, sau erau politicoși. Aceștia erau cei care se aflau într-un loc unde nu voiau să fie, cei care urmau ordinele cu durere în suflet.
Dar erau și cei care se foloseau de puterea lor pentru a umili, a înjosi și a lovi. Ăștia erau cei care meritau stârpiți.
Deportarea evreilor și menționarea acțiunii de la Velodrome d”Hiver mi-au smuls din nou lacrimi. ”Vântul de primăvară” cel care ar fi trebuit să aducă speranță și mirosul vieții, aducea acum mirosul morții și țipete. Oameni duși cu vagoanele de vite către lagărele care însemnau pentru unii capătul călătoriei, unde erau umiliți, folosiți și înfometați. Copii lăsați în urmă fără nici un viitor.
”Vreau s-o protejez pe Sophie și s-o știu în siguranță, dar ce folos să fie în siguranță dacă trebuie să crească într-o lume în care oamenii dispar fără urmă doar fiindcă se închină unui Dumnezeu diferit?”
M-au emoționat și m-au impresionat atâtea lucruri, lucruri pe care nu le pot menționa. Nu aș vrea să vă stric bucuria lecturii. Vă spun că personajele sunt atât de bine construite încât am resimțit toate trăirile și emoțiile lor.
” -Cu toții suntem fragili,Isabelle. E un lucru pe care îl învățăm în război.”
Lupta, puterea de sacrificiu, rănile și durerea estompate și vindecate cu dragoste și uitare. O carte remarcabilă!
” Se pare că sunt norocoasă să fiu femeie. Cum se făcea că nemții încă nu realizaseră până în acel moment, adică octombrie 1941, că Franța devenise o țară de femei?”
”- Bărbații spun povești…Dar femeile acționează. Pentru noi, a fost un război din umbră. N-au existat parade pentru femei atunci când războiul s-a sfârșit, nici medalii, nici menționări în manualele de istorie. În război, am făcut ce trebuia să facem și, când războiul s-a terminat ne-am cusut viețile la loc și am pornit mai departe.”
Vă mai spun doar că finalul m-a surprins și m-a emoționat teribil. Mai are rost să vă spun cât am plâns? Este, cu siguranță, o carte de citit!
[…] plăcut foarte, foarte mult și am adăugat-o imediat lângă Privighetoarea, preferata mea de la Kristin Hannah. Vă recomand cartea! Are o poveste dulce amăruie, extrem de […]
[…] oameni cu suflet mare, dragoste și devotament. Nu mereu a fost ușor de citit, mai ales pentru că subiectul ăsta este mereu dureros, indiferent de unghiul de […]
[…] Sursa: https://ancasicartile.ro/privighetoarea-kristin-hannah-recenzie/ […]
[…] dragă sufletului meu și vă recomand cărțile scrise de ea: Un nou început, Grădina de iarnă, Privighetoarea, Dincolo de […]
[…] Sursa: https://ancasicartile.ro/privighetoarea-kristin-hannah-recenzie/ […]
Am iubit si am urat cartea asta. Hannah intradevar scrie bestial si are obiceiul sa te lase sa te apropii de personaje, sa iti intre pe sub piele ca dupa sa iti rastoarne tot universul. Retrait fiecare actiune a privighetorii. Mi-am tinut respiratia cand pleca si expriram usurata cand o gaseam printre randuri vie.
Imi place foarte mult recenzia ta Anca si cu toate ca nu prea comentez te urmaresc din umbra. Abia astept si alte pareri.
[…] „Grădina de iarnă”. Auzisem că aceasta ar fi cea mai bună carte a autoarei. Pentru mine tot „Privighetoarea” rămâne cea mai frumoasă carte. „Grădina de iarnă” este o poveste frumoasă, dar este […]
[…] Ianuarie – Privighetoarea, Kristin Hannah […]
[…] pe care ți le-a oferit autoarea. Kristin Hannah scrie bine. Emoționant, viu, înălțător. Privighetoarea este cartea mea preferată și credeam că nu voi mai citi una la fel de dureroasă. Nu credeam că […]
[…] PRIVIGHETOAREA / THE NIGHTINGALE-KRISTIN HANNAH ***RECENZIE […]
[…] sale: sensibilitatea, autenticitatea emoțiilor și poveștile care par rupte din viața reală. ”Privighetoarea” a fost însă cartea care m-a determinat să vreau să citesc și mai multe romane semnate de […]
Este trecuta pe lista 🙂
Ma bucur!!