Prin cenușa de visuri – O.G. Arion, Seria Nemuritor #4

 
Cât de dor mi-a fost de Victoria! De Ian și de Arrio! De supranaturalii mei dragi, de ființele fantastice. Nu mă credeți? Dacă v-aș spune că ieri am început cartea și tot ieri am terminat-o, mă credeți? Cu Oana Arion nu ai cum altfel. Pornești în aventura închisă între paginile volumului, cu mintea și cu inima. Te dedici cu toată ființa, ți se umezesc palmele de emoție, te simți parte integrantă a întregului uragan de evenimente pe care autoarea îl iscă atât de natural și de firesc, mai scapi un hohot de râs pentru că Oana păstrează umorul ei delicios și în acest volum, te întrebi dacă ai putea măcar să încerci să ghicești peripețiile prin care este Victoria nevoită să treacă în numele dragostei.
Oana Arion a păstrat câteva constante: naturalețea cu care totul pare scris, stilul degajat și relaxat care te cucerește de la primele rânduri, elemente reale și legende inserate prin text, personaje minunate care își au rolul bine plasat. Dar pe lângă toate aceste constante, eu am început să am emoții de la volum la volum. Se observă că se apropie deznodământul pentru că avem parte de mult mai multă acțiune, de mult mai multă consistență. Bineînțeles, toate spuse în modul inegalabil al Oanei. De ce spun asta? Pentru că în acest volum Victoria călătorește în trecut cu ajutorul unui ritual și al lui Anais, mai exact în anul 1757, pentru a găsi un obiect drag lui Arrio. Vă imaginați o tânără din zilele noastre aruncată înapoi în timp? Da, a fost delicios să o urmăresc. Mai întâi hainele vremii, care știți și voi că aveau metri întregi de dantelă și satin. Apoi, Victoria s-a comportat exact cum m-am așteptat. A descris exact lumea de acolo prin mirosurile specifice, prin obiceiurile vremii care nouă astăzi ne par extrem de ciudate. În nicio carte istorică eroina nu va spune că ”pute”, iar Oana a nuanțat prin Victoria exact diferențele astea dintre două lumi aflate la secole distanțe. Am simțit călătoria ei, a fost reală.
Pentru că în acest volum nu mai apare nici un personaj fantastic nou, autoarea compensează prin intensitatea acestui volum patru și o pune din nou în lumină pe Victoria, personajul central al întregii serii. Victoria m-a uimit de la început cu naturalețea cu care acceptă toate explicațiile lui Arrio și ale vikingului Ian. Acum, după nenumăratele aventuri prin care trecuse, Victoria era ”stăpâna argintului, cea atinsă de blestem”. Putea ucide și reda viața, putea pătrunde în mințile supranaturalilor, ce să mai, era un fel de hipnotizator. Argintul devenise parte din ea,era ca o a doua ființă ce sălășluia în același trup, iar cumva întreaga ei viața va fi guvernată de această coabitare.
Victoria m-a uimit prin devotamentul său și prin puterea de sacrificiu. Îl iubea pe Arrio și încă de când aflase că există un leac pentru vampirism, acel leac care l-ar fi putut face pe iubitul ei să fie cald și viu, Victoria știe că va face orice pentru a-l obține. Arrio era de acord cu toate astea, voia să fie uman, dar nu putea să nu se îngrijoreze pentru acest salt în necunoscut și pentru prețul care trebuia plătit pentru întoarcerea în timp.
Ian îi ajutase și de data asta și găsise, cu ajutorul lui Loki ce-i drept, persoana potrivită și locul din trecut unde îl puteau găsi pe Arrio dinainte de transformare. Anais, persoana indicată le ceruse douăzeci de ani, ăsta era prețul. Dar nu știa care era prețul dacă Victoria ar fi schimbat, influențat sau dezvăluit ceva din planul lor celor din trecut.

 Era oare pregătită pentru toate astea? 

  Ritualul reușește și Victoria este aruncată înapoi în timp. Numai de ea depinde de acum să îl găsească pe Arrio și să identifice obiectul misterios. Călătoria fusese bine planificată. Ea avea documente, bani specifici vremii și o sticluță ce conținea sângele cu puteri tămăduitoare al lui Arrio. Să încerce soarta numai să fie potrivnică Victoriei! Atât era de convinsă și de determinată să își găsească iubitul în trecut pentru a se putea bucura de el în viitor.
Pentru tot ce urmează eu nu eram pregătită. Cine s-ar fi gândit că din Cordoba, Victoria va ajunge pe mare? Va fi reținută pe un vas de pirați și vândută unui domn misterios? Cine ar fi putut intui întâlnirile pline de scântei dintre ea și Arrio? Cine va anticipa că Victoria va lupta cu ea și cumva împotriva ei?
Crezuse că va fi capabilă de toate astea. Dar se pare că acest salt în timp aducea cu el și mai multe secrete, și mai multe pietre de purtat în suflet. Cum avea ea să se mai uite în ochii lui Ian? Cum va putea să îl privească pe Arrio? Mai ales când prețul pe care trebuia să îl plătească pentru că își dezvăluise identitatea se cerea plătit.
 
Acest volum este mult mai dens, mai plin de acțiune și te aruncă exact ca pe o corabie în mijlocul furtunii. Bulgărele de informații, de percepții, alunecă la vale și crește tot mai mare amenințând să distrugă totul în calea sa. M-am lăsat purtată de toată povestea și am trăit și suferit alături de Victoria. Nici nu mi-am mai dorit să anticipez și să creez scenarii, cu imaginația debordantă a Oanei nici că aș putea, dar am fost izbită de descoperirile de la final. Nicio clipă măcar nu intuisem, nu mă gândisem la acest scenariu. Nici nu vreau să mă gândesc la cât de incendiar se anunță volumul 5 și nici nu vreau să mă gândesc la faptul că după aceea va trebui să îmi iau la revedere de la cei mai delicioși fantastici, de la vikingul care stârnește imaginația femeilor și de la Arrio cel serios, și de la Victoria cea care nu a încetat să mă uimească. Oana, ce ne faci tu nouă?
 
Cartea poate fi achizționată de pe site-ul Librex, adică de aici.
 
Oana, te felicit pentru titlul ales și pentru coperta minunată!