Primăvară târzie, romanul scris de Mary Ellen Taylor și apărut la Editura Litera, mi-a încălzit sufletul zilele trecute. Am zis eu că iarna caut mai mult thrillerele, că poveștile pline de suspans și adrenalină sunt cele care pun sângele în mișcare. Dar aveam nevoie de altceva. Simțeam cum tânjește sufletul după o poveste caldă, cu accente domestice și emoții cât cuprinde.
Știam că voi merge la sigur dacă voi alege această poveste. Mary Ellen Taylor își încarcă până la refuz istoriile cu emoție, povești din trecut sau legături care stârnesc empatie și senzații familiare, din acelea care furnică pielea și cuceresc inimi. Poveștile astea mi se cuibăresc în suflet, mă încălzesc pe interior și îmi iau cu asalt toate trăirile.
Când citesc, simt că nu mai există alte probleme pe lume. Le trăiesc pe cele ale personajelor, le resimt și le preiau pe umerii mei pentru o vreme. Iar personajele din cartea asta sunt vii, temătoare, nesigure, vulnerabile. Dau impresia că sunt desprinse din viața reală.
Primăvară târzie – căutările sufletului
Poveștile de genul acesta se citesc cu sufletul. Se lasă să pătrundă în suflet, să îl încălzească și să lase acolo semințele bucuriei. Unii ar spune că sunt previzibile, că scenariile se tot repetă în mare parte. Dar eu spun că avem nevoie de astfel de povești. Avem nevoie să încapsulăm bucăți de istorii reale în frânturi de ficțiune. Avem nevoie să mai luăm din griul vieții noastre, din stratul vârtos de probleme și să îl așezăm în alte locuri, pe umerii altcuiva și să vedem cum ar face alții, cum ar fi dacă…
Știți că îmi plac poveștile împletite, cele care expun firul prezentului alături de cel al trecutului. Și mie îmi place să deschid cufere vechi și să adun frânturile de odinioară. Îmi place să răsfoiesc amintiri, cutii acoperite de praf, doldora de scrisori, mesaje sau notițe. Și mie îmi place să văd cum patina timpului lustruiește destine, secrete, mobile și țesături. Poate de asta m-am simțit, încă de la primele rânduri, acasă. Și sunt sigură că și povestea din Conacul cu amintiri a avut un rol considerabil aici.
Istoria și secretele sale
Am simțit durerea lui Megan, nevoia de a reda strălucirea Casei de iarnă, dorința ei de a-și concentra atenția spre alte lucruri. Megan voia să afle mai multe despre trecut, venera istoria și îi plăcea să știe istoria fiecărui obiect. Dacă nu cunoștea toate detaliile, Megan avea capacitatea de a umple golurile țesând propria poveste, una care putea să se muleze perfect pe contururile și care îi făcea cinste obiectului respectiv. Megan trata totul cu respect și dragoste. De asta era iubită, ajutată și respectată.
„Personaje captivante, un strop de mister și o emoționantă descoperire de sine ridică acest roman mult deasupra altor povești aparținând genului.”- RT Book Reviews
Mi-a plăcut că și-a câștigat acest „tratament”. Nu a jucat deloc rolul unei victime. Și nu vă spun de ce tocmai am scris asta. Și-a preluat îndatoririle cu calm, acționând așa cum ar fi făcut o femeie stăpână pe situație. Avea și ea momentele ei de slăbiciune, punctele ei vulnerabile. Dar prefera să se ascundă în proiectele sale cele mai importante: recondiționarea Casei de iarnă și căutarea informațiilor despre o femeie extrem de interesantă.
Relații de familie – dragoste și secrete
Nu știu cum sunteți voi, dar eu mereu mi-am întrebat bunica despre cum a fost să fii femeie în alte vremuri. Trecutul mai apropiat îl puteam cerceta singură. Dar întotdeauna voiam să știu cum a fost să trăiești în vremuri în care viața a fost mult mai grea și mai apăsătoare. În care libertatea la cuvânt nu era asigurată, în care erai trimis de acasă și tocmit pentru muncă grea, vitregit de iubire și mângâiere. Cred că, așa cum afirmă alți specialiști, purtăm în moștenirea noastră genetică toate traumele generațiilor trecute.
Ei nu aveau timp atunci să desfacă viața în atâtea fire, traume și depresii. Ei erau obligați să muncească pentru a trăi, să înfrunte pericole, preocupați să nu moară măcinați de boli nemiloase. Poate de asta mă fascinează atât de mult poveștile astea ancorate în trecut, poate de asta nu mă plictisesc niciodată de ele. Îmi place la nebunie să suflu praful de pe amintiri, să descopăr legături și informații despre persoane care au trăit mult, mult înaintea mea. Iar Megan, prin dedicarea și proiectele sale, a trăit acest vis și pentru mine.
Primăvară târzie – un salt în trecut
Megan caută informații despre Claire, o femeie din arborele său genealogic și știe că le va găsi aici, în Casa de primăvară, casă construită de stră-străbunicul său. După moartea acestuia, Megan începe să renoveze cabana, dar și să caute frânturi care să o ducă pe urmele lui Claire, mai aproape de tot ceea ce femeia simbolizase și trăise.
În peretele casei, ascuns bine, Megan găsește un teanc de scrisori și știe că acolo va găsi câteva răspunsuri. Poveștii lui Claire i se adaugă acum o altă necunoscută: Diane, sora acesteia. Dacă Megan avea impresia că numai Claire merita atenția sa, apariția lui Diane nu face decât să demonstreze contrariul. Viața celor două surori fusese una grea, plină de pericole, renunțări și începuturi. Și Megan trebuie să descâlcească acum toate firele poveștilor celor două surori.
Primăvară târzie – dramă, dragoste, speranță
Primăvară târzie are toate ingredientele unei povești remarcabile: un strop de dramă, o mare de dragoste și un ocean de speranță. Are personaje puternice, interesante și ușor de iubit. Are un scenariu care alternează cele două planuri temporale și o scriitură fluidă, catifelată și caldă. Recomand cu mult drag!
PS: a fost bună de citit și iarna asta ( și vă spun asta în cazul în care vă doriți să o păstrați pentru primăvară).
Primăvară târzie a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
Data Apariției : 27 oct. 2022
Autor(I) : Mary Ellen Taylor
Numar Pagini : 384
Tip Coperta : Broșată
Colectie : Blue Moon
Traducator(I) : Maria Ilaria Dosei
