Prada acestui roman, adevărata pradă, am fost eu. Am devenit parte din întregul ansamblu și a fost nevoie să îmi readuc aminte de câteva ori de faptul că eu sunt acasă, în siguranța căminului meu. Că nu-i nimeni care plânge pe la uși. Că nu există pericol de degerături, de haine pierdute sau de corturi luate pe sus. Bine, asta a funcționat de minune până ce a început pisica mea să miaune. Ce legătură are pisica de afară cu această poveste? Are, vă asigur! Avem și în cartea asta o pisică, una care începe să se comporte dubios și care nu face decât să sperie și mai tare cititorii. Ups, iar am luat-o înainte, nu? Mă scuzați, a pornit avalanșa de cuvinte și nu am putut să o opresc la timp. Bine că îmi pot pune piedică singură și că voi sunteți obișnuiți cu mine.
„Un roman crime bine construit și enigmatic, cu scene tulburătoare una după alta, toate pline de detalii misterioase și neliniștitoare.” – Belingske
Yrsa Sigurdardottir mă obișnuise cu altfel de povești, unele mai pline de dedesubturi psihologice, de traume și răni nevindecate. Deși nu sunt adepta tiparelor cu marginile studiate și cunoscute, recunosc că, de data asta, aș fi vrut ca ea să rămână pe terenul pe care îl simțeam deja stabil sub picioarele mele. Poveștile ei îmi împlântau cuțite adânci în suflet, mai apoi le răsuceau până simțeau că îl doare și îl țintuiau de pereții coșcoviți, deja plini de urme și răni.
Poveștile acelea, pline de răsturnări de situație, scheleți, abuzatori și victime, rămân preferatele mele dintre cele scrise de ea. Și aceasta a avut farmecul său. Dar am simțit că mă rătăcesc pe alocuri, că nu simt deloc să mă reîntorc în tabăra protagoniștilor, că nu vreau să le fiu aproape în cea mai nebunească și mai nesăbuită aventură a vieții lor.
Prada – victime, întrebări, trecut
Cartea asta nu m-a avut la degetul său mic. M-a cucerit și m-a pierdut de tot atâtea ori. Dar ceea ce vă pot spune sigur, sigur este faptul că mi-a fost frig pe tot parcursul lecturii. Când nu a fost mediul înconjurător, descris atât de bine și de natural, a fost spaima inoculată de toate mărturisirile celor implicați în poveste. M-am speriat, m-am zgribulit, m-am strâns mai mult sub pătura ce îmi acoperea trupul, m-am luptat și mai tare cu stratul de secrete și dezvăluiri.
Aș fi fost prima care ar fi plecat din acel mediu, asta e clar. Dar, dincolo de toată spaima și de saturația indusă de toată combinația aceea dintre natura umană și mediul înconjurător, aș mai fi rămas. Ciudat, nu? Voiam să aflu adevărul. Voiam să știu ce s-a întâmplat cu turiștii rătăciți pe munte. Și dacă se rătăciseră, ce era cu petele de sânge găsite pe zăpadă? Erau scenarii, induceri în eroare sau coincidențe?
„Atmosfera e ca un gheizer care erupe. Inițial, totul pare calm, apoi începe să fiarbă, după aceea să clocotească de-a binelea, iar în final totul o ia razna. Prada te poate împiedica să dormi noaptea. Povestea îți dă fiori și e bine construită, iar premisa e înspăimântătoare și cutremurătoare.” – Morgunblađiđ
Jocuri bolnave sau evenimente stranii?
Prada este genul de roman care își râde de unul singur în pumni. Știe că nu anticipezi nimic din ceea ce urmează să vină peste tine. Că avalanșa adevărului te va surprinde și că legăturile, cele pe care le credeai atât de familiare, vor începe să se zdruncine.
Yrsa reușește să țeasă o poveste la fel de rece și tăioasă precum vremea Islandei. Într-o zonă muntoasă izolată din Islanda, cinci turiști (cinci nebuni aș zice eu) se aventurează în munți în toiul iernii grele, în beznă și viscol. Dintre cei cinci, doar unul are experiența necesară pentru un astfel de traseu și are și o motivație extrem de puternică. Așa zice el. Ceilalți, două cupluri, îl urmează dorind să iasă din monotonia vieții lor, să schimbe locul și registrul. Însă, din nefericire, totul capătă proporții catastrofale.
Pe urmele turiștilor pornesc și echipele de căutare. Printre cei care se alătură voluntarilor și oamenilor pregătiți pentru astfel de misiuni o găsim pe Johanna. Femeia, despre care veți afla că are legătură cu alte personaje din poveste, este extrem de implicată și acordă atenție fiecărui indiciu. Însă, în ciuda meritelor sale, eu am perceput-o ca fiind distantă, calculată, introvertită. Se prea poate ca autoarea să se inspire din vremea Islandei pentru caracterele personajelor sale. 🙂
Prada – spirite reale sau relicve sufletești?
Cel mai mult mi-a plăcut să îmi petrec timpul în stația radar. Asta până când trecutul a început să își facă simțită prezența și spiritele să își depene poveștile. Deși mă așteptam ca partea horror să fie una și mai pregnantă, autoarea a găsit echilibrul și a trasat o linie foarte fină între adevăr, întâmplări nefirești și spirite care-și caută liniștea.
Deși fiecare dintre voi vă veți putea trage propriile concluzii, eu tot vă avertizez: aici nimic nu este ceea ce pare a fi. Nici chiar oamenii. Mai ales oamenii.
Finalul a venit peste mine întocmai ca o avalanșă. Neprevăzut, copleșitor, sufocant. Nu l-am anticipat și am avut nevoie să citesc de două ori ultima pagină. Nu vă mai spun de câte ori m-am întrebat dacă i-am perceput corect ecourile. Sau se creionează o continuare?
Prada, romanul scris de Yrsa Sigurdardottir și tradus de Liviu Szoke, este ca un peisaj de vis care te așteaptă pitit după o perdea de copaci, la capătul unui traseu al naibii de anevoios și de dureros. Dar, odată ajuns acolo, știi sigur că a meritat orice efort.
Prada a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Dacă sunteți curioși, în perioada următoare veți găsi articole dedicate și pe blogurile colegilor mei: Literatura pe tocuri, Biblioteca lui Liviu, Cărțile mele și alți demoni, Falled, Citește-mi-l, Fata cu cartea, Ciobanul de azi, Citește-mi-l; Analogii, antologii.
Alte detalii:
Autor: Yrsa Sigurdardottir
Nr. de pagini: 384
Titlu original: Bráðin
Limba originală: islandeză
Traducere de Liviu Szoke
Anul apariției: 2023
