Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor este o poveste ca o îmbrățișare: caldă, emoționantă, intimă. Un fel de conectare pe care ajungi să o simți dincolo de cuvinte, un acasă care devine, măcar pentru o vreme, un acasă al tău, un spațiu unde miroase a prietenie, a pâine și a pandișpan cu lămâie.
Nu am citit cealaltă poveste a Cristinei Campos – Povești cu femei măritate. Știam că este apreciată, iubită pentru tema abordată și pentru stilul de narațiune, însă nu ne-a fost dat să ne întâlnim până acum. Acum, după această inserție delicioasă de emoție, sunt sigură că voi vrea să-i citesc toate poveștile. Dacă vor avea măcar un strop din căldura și farmecul acesteia, atunci mă voi declara mai mult decât mulțumită!
Deschizând vechiul cuptor cu lemne, mirosul de pâine proaspăt coaptă i-a mângâiat sufletul Marinei. A închis ochii și a inspirat încet. Mirosul copilăriei. Mirosul de acasă.
Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor
Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor are toate ingredientele unei povești care se lipește de suflet: căldură, dramă, emoție, mister, amintiri, personaje care stârnesc trăiri. Deși am pornit la drum un pic cam îndârjită, privind cumva cu ochii strânși povestea scrisă de Cristina Campos, am fost cucerită tot mai mult cu fiecare rând.
Simțeam cum se consolidează relația noastră, cum mi se mută atenția treptat la tot ce se întâmplă în carte, departe de propria-mi realitate și de colțul meu de lume. Am trăit această trecere fără niciun regret, trăind în moara micuță, printre făină și aluat mai tot timpul. Când am ajuns la final, prinsă între dorința de a ști și nevoia de a mai rămâne, m-am simțit total nepregătită pentru a-mi lua la revedere.
Aveam sufletul rupt, îmbibat totuși și de speranță. Aveam și regrete, dar și mulțumire așezată peste tot tumultul pe care-l avusesem cu câteva pagini înainte. Simțeam și că s-a făcut dreptate, dar și că era un pic târziu. Apoi am realizat că nu există târziu atunci când e vorba de speranță și de visuri. Că fericirea care s-a strecurat printre crăpăturile timpului și ale sufletului a fost de ajuns pentru o inimă împăcată. Și plină. Și curajoasă.
„Cred că romanul a anticipat acest moment de emancipare feminină pe care îl trăim. Este o călătorie foarte interesantă a două surori, o călătorie de căutare, de schimbare, de recunoaștere… de maturizare, până la urmă. Personajele trec prin mari transformări, pentru că spectatorul merită așa ceva: să-i spunem povești interesante, care să-i schimbe viața.“ – Benito Zambrano
O poveste despre regăsire și noi începuturi
„Fără răutate… copila mea, nu știu dacă în toată lumea e așa, pentru că eu m-am născut pe această insulă și nu am părăsit-o niciodată, dar în confesional aud de toate și te asigur că în Mallorca minciunile, secretele… reprezintă pâinea noastră cea de toate zilele.”
Iar aici, în jurul familiei celor două surori, secretele și minciunile nu lipsesc deloc. Din contră, sunt la fel de multe și de dense precum e și pâinea pe care Marina învață să o facă de una singură. Iar toate sunt acolo, pitite după amintiri și prin cotloane prăfuite, așteptând să fie „culese” și lăsate să se odihnească. Ascunse după obloane grele, zăvorâte și tranformate în adevăruri, în sfârșit în lăcașurile lor, secretele și minciunile nu ar mai face rău. Ar fi trecute prin filtrul acceptării, al noului început care răsare timid.
Mi-e cel mai greu să scriu despre cărțile pe care le iubesc. Poate că lucrurile ar sta diferit dacă aș fi nevoită să discut deschis, față în față, cu o persoană despre această poveste.
Poate că nodul emoțiilor s-ar descâlci și cuvintele ar ieși la iveală, îmbulzindu-se să pună un nume potrivit fiecărei emoții pe care am simțit-o în mijlocul pieptului și al sufletului de-a lungul lecturii. Poate că ar fi vizibile emoțiile mele, poate că s-ar metamorfoza în strălucire în privire și în mimică facială. Poate că, pe harta feței mele și în lumina ochilor mei, s-ar vedea punctele critice ale poveștii. Și cele forte, cele care o fac atât de specială.
Povestea asta are o căldură aparte, o lumină blândă și un soi deosebit de speranță. Eu am trăit în mijlocul evenimentelor, identificându-mă pe alocuri cu Anna, încercând să învăț din forța Marinei, acceptând blândețea din poveștile oamenilor care încă își mai apără oamenii dragi.
Două surori – vieți în oglindă
Anna, personajul cel mai ușor de judecat, a fost exemplul perfect al omului care trăiește după ritmul impus de alții. Prinsă între așteptările celor din jur și presiunea părinților, Anna a sfârșit prin a fi prizoniera unei căsnicii nefericite. Un soi de canar închis într-o colivie de aur. De departe, Anna – sora care a rămas acasă – are o viață perfectă: un soț care știe să jongleze cu finanțele familiei, un copil, o casă impunătoare. Însă, dincolo de poleiala de aur, sărăcia bate la ușă, Anna este nefericită și afectată de toanele fiicei adolescentei, trăiește prinsă între regrete amare și visuri neîmplinite.
Marina, fiica rebelă a familiei, cea care poartă traume greu de explicat în cuvinte, plecase de acasă la 14 ani. Acum, la aproape 46 de ani, Marina trăiește prin misiunile Medicilor Fără Frontiere și îi permite iubitului ei să îi devină acasă, acel acasă pe care nu l-a avut niciodată.
Obligată de o moștenire neașteptată, primită de la o femeie pe care nici măcar nu o cunoaște, Marina se întoarce acasă, pe insula aromată de lămâi și măcinată de secrete. Aici, în căsuța de lângă moara moștenită, Marina redeschide răni vechi, menite să facă lumină să readucă pacea sau să le despartă pentru totdeauna.
Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor
Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor este genul de poveste pe care-l citești cu sufletul în gât, prins între dezvăluirile năucitoare și evenimentele dramatice, genul pe care eu l-aș citi la nesfârșit. Mi-a plăcut foarte mult și, așa cum am spus, nu am fost pregătită să-mi iau la revedere. Cartea a fost și ecranizată, însă m-am temut să urmăresc acum filmul, nu am vrut să stric farmecul cărții.
Povestea florilor de mac de pe insula lămâilor a apărut la Editura Trei și poate fi cumpărată de aici.
Nr. pagini var. tipărită: 448
Anul apariției: 2025
Titlul original: Pan de limón con semillas de amapola
Limba originală: Spaniolă
Traducător: Ana Maria Tamas
