Post – Scriptum, mult așteptata continuare a bestsellerului P.S. Te iubesc, m-a așteptat pe site-ul prietenilor de la Libris. Am privit-o multă vreme de la distanță, încă de când cei de la Editura ALL au anunțat apariția ei. De multe ori, mai ales când vine vorba de continuări, mă tem de reîntâlniri.
„O poveste emoționantă, istorisită cu mult umor și cu optimism. Scriitura Ceceliei Ahern este sinceră și empatică, captivând cititorul de la primele rânduri.“ – Irish Times
P.S. Te iubesc mi-a plăcut foarte, foarte mult și mi-aduc aminte că soțul mă amenința că îmi ia cartea. Mă întreba mereu: „citești sau plângi?” Durerea lui Holly, povestea lor emoționantă, actul lui Gerry, romantismul lui împletit cu disperarea de a lăsa ceva în urmă, conștientizarea tuturor momentelor viitoare pierdute din start. Toate acestea mă făceau să plâng în hohote. Deh, v-am spus de atâtea ori că sunt o sensibilă și o plângăcioasă!
„Țintește către lună și, chiar dacă nu vei nimeri ținta, vei ajunge printre stele.”
Post – Scriptum – doar o vorbă să-ți mai spun
Cecelia Ahern știe să scrie despre subiecte sensibile. Și am apreciat întotdeauna abilitatea ei de a planta mesaje puternice de-a lungul lecturii. Poveștile ei sunt combinații perfecte, alcătuite din drame personale, personaje puternice și întâmplări extraordinare.
Nu sunt la prima întâlnire cu Cecelia Ahern. Cărțile ei m-au însoțit de-a lungul timpului, mai ales în momentele în care sufletul mi-a fost tulburat de anumite stări. Le-am ales tocmai pentru că am știut că voi găsi alinare în ele, răspunsuri la anumite întrebări și exemple de oameni care au avut curajul să-și înfrunte destinul.
Cu Holly mi-a fost greu să mă revăd. Deși au trecut șapte ani de la moartea lui Gerry, omul minunat alături de care a învățat să iubească, durerea nu înseamnă că și-a pierdut din putere. Oamenii ne spun că timpul le rezolvă pe toate. Da, ajută cumva trecerea timpului. Atenuează un pic din șocul pierderii. Dar acutizează dorul. Învăluie lipsa unui om într-un cocon greu de dor, îl împletește cu zeci de întrebări de „ce-ar fi fost dacă, cum ar fi fost”.
Am pierdut oameni. Au trecut zeci de ani. Dar gândurile mi se întorc întotdeauna către ei. Și sentimentele ajung până-n brațe, acele brațe care încep să doară de la atâta lipsă.
Lupta pentru normalitate
Un an de zile mai avusese un strop din prezența lui Gerry. El îi lăsase scrisori cu misiuni clare și extrem de simpatice. Gerry scrisese pentru Holly pe care o cunoștea atunci. Dar bănuia cumva ce fel de femeie va fi după moartea lui? Era „normală” o astfel de trasare a viitorului? Era gestul lui unul menit să o tulbure sau unul menit să o ajute?
Cumva, viața lui Holly începuse să se așeze pe un făgaș normal. Lucra alături de Ciara, sora ei, și se întâlnea cu Gabriel, un bărbat cald și minunat.
Un podcast filmat alături de Ciara este scânteia care aruncă liniștea lui Holly în aer. În gestul romantic al lui Gerry câțiva oameni își găsesc inspirația. Sufereau de boli în faze terminale și voiau să lase celor dragi niște scrisori. Indicii pentru viața de după pierdere, rânduri amuzante pentru a nu lăsa praful să se aștearnă peste amintirile cu ei, indicații pentru toate momentele care vor veni.
Cauza lor era una emoționantă și nobilă, dar implicarea lui Holly ar putea-o costa foarte scump pe aceasta. Ar fi însemnat retrăirea acelei perioade, parcurgerea etapelor prin care Gerry trecuse singur. Și confruntarea cu întrebarea cea mai importantă: depășise cu adevărat moartea bărbatului iubit?
Decizii, decizii
„… ce se poate întâmpla într-o secundă? …Într-o secundă sunt trimise circa două milioane și jumătate de e-mailuri, Universul se extinde cu cincispreze kilometri și treizeci de stele explodează, o albină poate bate din aripi de două sute de ori, cel mai rapid melc se deplasează cu 1.3 centimetri, obiectele cad de la cinci metri și un „Vrei să te măriți cu mine?” poate schimba o viață.Se nasc patru copii. Mor doi oameni. O secundă poate constitui diferența dintre viață și moarte.”
Post – Scriptum
Post – Scriptum este o poveste demnă de primul volum. Păstrează aceleași note sensibile, încărcate pe portativul vieții, alcătuit din încercări și pierderi. Holly este veridică, umană, plină de frici și de întrebări. I-am înțeles gândurile, i-am apreciat momentele de slăbiciune și i-am acceptat deciziile.
Prinsă într-un cerc vicios alimentat de iubirea perfectă (cea pe care unii spun că o întâlnim o singură dată în viață), Holly învață că poate fi puternică și implicată, că nu trădează trecutul dacă trăiește în prezent o altă poveste și că nu există viitor perfect. Există decizii care pot face un viitor mai bun și scrisori care fac un viitor mai ușor de acceptat. Și iubiri diferite.
M-am emoționat și cu ocazia asta, dar am reușit să îmi țin lacrimile în frâu. Voi ați citit cartea?
Post – Scriptum – Cecelia Ahern – poate fi cumpărată de pe Libris.
An aparitie: 2020
Autor: Cecelia Ahern
Categoria: Literatura Universala
Editie: Necartonata
Editura: ALL
Nr. pagini: 424
Traducator: Marilena Iovu