Portocala sângerie – Harriet Tyce, recenzie

Portocala sângerie este un roman care demonstrează încă o dată, dacă mai era nevoie, cât de greșite și înșelătoare pot fi aparențele. Dacă nu ești genul de om atent la cei din jurul tău, s-ar putea să începi să fii după ce citești acest roman. Harriet Tyce a reușit să mă înfioare, să îmi stârnească sentimente de repulsie și antipatie față de personajele sale. M-a obligat să stau în scaunul unui judecător nemilos, dar în față căruia părțile au adus dovezi nu prea solide, bazate pe minciuni, dependență, pofte carnale, consum de alcool, acuze și vorbe tăioase.

Din fericire, am fost înzestrată cu un fel de radar personal. De puține ori m-am înșelat atunci când l-am lăsat să conducă și m-am putut bizui întotdeauna pe el. Din nefericire, nu funcționează la fel de bine atunci când încerc să îl folosesc și pe cărțile pe care le citesc. De fapt, sinceră să fiu, a funcționat în proporție de 50-50. M-am prins repede de cazul primit de Alison, dar nu știam cum să interpretez jocul de lumini și umbre din sânul familiei sale. Simțeam că este mult mai mult decât îmi era permis să aflu, dar nu știam să identific exact punctele nevralgice.

O căsnicie distrusă. O aventură toxică. O obsesie întunecată

Societatea noastră se pricepe foarte bine la multe lucruri, dar cel mai bine se descurcă atunci când vine vorba de pus etichete și de condamnat. Mama mai puțin mamă pentru că oferă zahăr propriului copil, femeia care alege cariera în locul rolului de mamă casnică, privirea care sigur a însemnat o invitație la ceva mai mult. Toată lumea are așteptări de la noi și așteptările ajung să atârne greu de picioarele noastre.

Unii se resemnează, unii atacă în timp ce alții aleg să se agațe de vicii. Alison era o femeie matură, avea aproape patruzeci de ani, era o avocată care încerca de mulți ani să se afirme, mămica unei fetițe adorabile și soția unui bărbat mai mult decât înțelegător. Tensiunea de la serviciu și frustrarea pentru că nu știa să fie o mamă bună? Astea să fie motivele pentru care iubea să se scufunde în alcool? Un pahar și gata se transforma în sticle și ore pierdute la bar, alături de colegii săi din barou.

Avea o scuză pentru orele petrecute la bar, dar pentru obsesia ei pentru un coleg de muncă, ce scuză putea inventa? Carl avea grijă de fetița lor, își făcea griji atunci când ea muncea prea mult, venea să o ia acasă de la birou. Pe Alison nu se putuse baza niciodata, dar era Carl bărbatul perfect sau încerca doar să se asigure că păstrau aparențele ca familie? El era terapeut. Nu pe probleme familiale, dar cum ar fi fost ca tocmai lui să îi scape propria căsnicie din mână?

Lumini și umbre – joaca de-a fericirea

Pe plan profesional, Alison primește șansa să strălucească. Un caz de omor, o soție care își omorâse soțul. Era o criminală cu sânge rece sau o victimă împinsă la limita dintre disperare și saturație? În timp ce încearcă să rezolve noul caz, Alison se scufundă tot mai adânc în noroiul din sânul propriei familii.

„Harriet Tyce aduce thrillerului domestic un nou nivel de întunecime viscerală, care dă dependență. Obsesia, dorința de răzbunare, pofta trupească și crima domină paginile acestei cărți în care o avocată încearcă să-și controleze viața în timp ce propriile porniri o sabotează. Șocant și fascinant… pur și simplu nu m-am putut opri din citit. Bravo!“ Sarah Pinborough, autoarea bestsellerului Prin ochii ei

Prinsă între pornirile trupești, vina față de familie și remușcare, Alison mai primește un motiv de îngrijorare. Primea niște mesaje de amenințare de la un număr necunoscut. Întotdeauna după escapadale sale amoroase și întotdeauna pline de cuvinte dure, tăioase. Ar fi trebuit să se retragă, să fie atentă, să fie mai drăgăstoasă cu fiica sa. Dar era legată prea puternic de omul care părea să o înțeleagă cel mai bine. Era slabă în fața lui, era slabă în fața viciilor sale.

Mi-a plăcut tare mult imaginea în oglindă a celor două femei pe care Harriet Tyce le folosește pentru a-și prezenta povestea. Alison era arhitectul propriilor necazuri, Madeleine își omorâse soțul după ani întregi de chin. Una nu avea ce să reproșeze soțului său, cealaltă trăia în chin și în teroare. Dar fiecare găsise propria cale de evadare. Și ambele căi aveau să le coste foarte mult pe cele două femei.

Portocala sângerie – când oamenii nu sunt ceea ce par

Nu știu ce s-a întâmplat în ultima vreme cu mine, dar parcă nu mai știu să îmi aleg cărțile potrivite. Sau traversez eu o perioadă prea încărcată și nu mă pot bucura de ele. Aveam nevoie de o poveste care să îmi facă sângele să alerge prin vene și Portocala sângerie a reușit asta.

„Portocala sângerie m-a făcut să întorc frenetic pagină după pagină, disperată să aflu ce se întâmplă mai departe. O lectură superbă, compulsivă.“ Tess Gerritsen

Deși am strâmbat de câteva ori din nas și m-am supărat teribil pe Alison, abia așteptam să mă întorc la poveste și să aflu ce se întâmplă mai departe. Voiam să fiu acolo atunci când Alison avea să se înțeleagă, atunci când Carl își va arăta adevărata față. Și voiam să aflu dacă nasul meu fin de detectiv mai dă randament sau au început să putrezească abilitățile mele de anchetator.

Deși am crezut că este o altă poveste previzibilă, finalul m-a luat prin surprindere. Și asta chiar dacă îmi imaginasem câteva variante de final. Mi-a plăcut romanul, mi-a plăcut starea de tensiune și elementul surpriză din ultimele rânduri. Este un roman pe care îl recomand iubitorilor de thrillere sau celor în căutare de romane picante, condimentate cu suspans, adrenalină și scene domestice atipice.

Portocala sângerie a apărut la Editura Litera, colecția buzz books, și poate fi cumpărat de aici.