Pierduți în Cartierul Spaniol este mai mult o invitație la Napoli decât o poveste de dragoste. Am început cartea asta cu atâta speranță, cu atâta dor de zonele frumoase ale Italiei. Și eram convinsă că voi avea parte de o lectură care mă va absorbi total. Este o declarație deschisă de dragoste pentru orașul care atrage ca un magnet mii de vizitatori. Napoli este frumos datorită dialectului său, din punctul meu de vedere. Aproape că nu pare italian. Și este frumos în zona centrală, unde străzile au păstrat configurația dreptunghiulară, stabilită de coloniști.
Din curiozitate, am căutat și Cartierul Spaniol și l-am găsit. Încă există în Napoli și păstrează cel mai mare număr de magazine meşteşugăreşti şi lucrări produse manual.
Pierduți în Cartierul Spaniol – invitație la călătorie
Povestea de dragoste pe care autoarea o folosește pentru a-și țese povestea principală, cel puțin așa am simțit eu, nu a reușit să mă convingă. Am așteptat mereu mai mult și mi-am dorit să văd iubirea, nu doar acceptarea și micile conflicte născute din diferențele culturale.
Cartierul Spaniol ne este prezentat, cu toate plusurile și minusurile sale, am regăsit și multe detalii despre viața la țară, dar mi-a lipsit pasiunea. Totul a fost un pic prea rece, poate tocmai datorită că autoarea este străină față de Italia. Parcă nu a reușit să redea farmecul lor, nebunia și pasiunea cu care discută despre mâncare, atmosfera de pe străduțele întortocheate, pline de scutere și vânzători stradali.
Sau poate că, de vină este stilul autoarei. Este unul prea complicat, prea nepotrivit pentru locuitorii din umbra Vezuviului. Da, sunt de acord cu faptul că autoarea a dorit să redea experiența unui străin pe pământ italian, dar știrbește în felul acesta frumusețea naturală, neîmpopoțonată a Italiei. Stilul este unul încărcat de metafore, nu de puține ori am citit fermecată anumite construcții, dar nu mi se pare potrivit pentru o poveste care ar fi putut fi mai simplă. Ar fi cucerit mai repede publicul.
Pierduți în Cartierul Spaniol – dragoste sau obișnuință?
Mi-am dorit să fiu studentă în altă țară (sau mai bine zis, să fiu studentă oriunde) și cred că tocmai de asta am continuat să citesc romanul.
Heddi este studentă la Facultatea de Litere a Universității Orientale. Este americancă și studiază la Napoli. Alături de ea cunoaștem viața săracă de student, cu chirii mari pentru imobile care sunt pe cale să se dărâme, barurile cu bere ieftină și mâncarea încropită pe fugă. Prin ochii ei facem cunoștință cu Napoli. Oraș frumos, dar aglomerat și cu străzi prea înguste, Napoli se dezvăluie locuitorilor săi. Dar nu se lasă ușor cucerit. Te poți pierde foarte ușor pe străzile lui, te poți îndrăgosti, poți visa sau poți vindeca o inimă rănită.
Pietro este italian. Deși mi-a dat impresia unui om încăpățânat, care face întotdeauna numai ce vrea, am decoperit cu stupoare că Pietro e ca o frunză în bătaia vântului. Ajunge să studieze numai pentru a-i oferi și fratelui său mai mic această oportunitate, rămâne legat de familia sa numai pentru că își dorește să împlinească aspirațiile părinților săi. Un pic prea mămos, prea dependent de familie, Pietro pare să caute același gen de afecțiune și în relația pe care o începe cu Heddi.
Dragoste pe străzile din Napoli
Relația lor mi se pare exemplul perfect pentru relația în care unul iubește și celălalt acceptă, fără să dea prea mult la schimb. Heddi se dedică relației, îl acceptă și îl însoțește pe Pietro în toate vizitele lui acasă. Dar Pietro pare că este în căutarea unui mod mai plăcut de a petrece zilele la Napoli. O ia cu el mereu, dar nu are curaj să o prezinte așa cum ar trebui, să spună lumii întregi ceea ce simte. Și o lasă pe mama lui, mama italiancă tip cloșcă, să se implice în relație și să dicteze. Pentru un bărbat pe umerii căruia apăsa o fermă mare, Pietro pare nepregătit pentru viață.
Planurile narative alternează. Ne sunt prezentate clipele lor din timpul anilor de studenție, dar facem un salt și mai mare în intimitatea lor când le citim corespondența. Scrisorile apar la multă vreme după anii aceia și cei doi par să aibă o relație frumoasă, relație în care se caută reciproc. Final fericit sau prietenie pe viață? Deznodământul îl aflați voi.
Dacă alegeți să îi dați o șansă, eu zic să vă înarmați cu multă răbdare. Povestea se desfășoară cu o lentoare specifică Italiei, descrierile și metaforele îngreunează un pic ritmul. Dar priviți partea bună, vizitați Napoli fără să părăsiți fotoliul preferat. Partea rea este că nu primiți nici pizza, nici înghețată. Dar putem rezolva asta, nu?
Pierduți în Cartierul Spaniol a apărut la Editura Rao, poate fi cumpărată de aici.
Descriere:
Heddi studiază la Facultatea de Litere a Universității Orientale. Este
americancă. Pietro studiază geografia. Este italian. Ea este săracă și
nomadă. El este bogat și tradiționalist. Amândoi sunt străini într-un
oraș dens, plin de istorie și de viață: Napoli! Este dragoste la prima
vedere. O dragoste complicată și profundă, care îi pune la încercare în
toate modurile pe tinerii boemi. În adâncul galeriilor de sub oraș, dar
și pe culmile Vezuviului. Cartierul Spaniol este deopotrivă un labirint
atragator și un păpușar care conduce o scenă de iubire. Heddi Goodrich
are curajul să povestească o parte din propria dragoste studențească, pe
care mulți dintre cititori au trăit-o.
An aparitie: 2019
Autor: Heddi Goodrich
Editie: Cartonata
Nr. pagini: 440
Titlu Original: Perduti nei Quartieri Spagnoli
Traducator: Elena Banica
