17799448_1889382547995118_5932143628767027927_n.jpg

Am spus mereu că fiecare carte are momentul ei. Că ai nevoie de o anumită stare pentru a parcurge anumite lecturi. Acum, mă felicit încă o dată pentru că am dat curs stării mele ce m-a condus inevitabil către această serie. Vremea de afară este perfect compatibilă cu povestea tristă care se derulează între aceste pagini. Nu se potrivește cu un soare orbitor. Se potrivește numai bine cu cenușiul unei zile mohorâte, cu vântul care adie și susură povești nerostite și cu stropii de ploaie care cântă o melodie tristă în căderea lor.

Bineînțeles că nu am putut adormi liniștită până când nu am terminat și acest al doilea volum. Bine, păstrați un secret? Am citit și primul capitol din volumul trei, trebuia să văd cum continuă totul.

Cartea este asemeni începutului unei zile de primăvara. Te gândești că galbenul care va inunda totul în lumină și speranță, va apărea. Te uiți pe cer și continui să speri. Galbenul este învins însă de cenușiul norilor grei care apar la orizont. Trăiești așteptând. Dar oare viața fără speranță mai este viață? Oare o lungă așteptare pentru acel ceva care te-ar face complet și fericit își mai merită și acum anii de sacrificiu? Poți să uiți și să ierți…dar oare cum? Dar oare cât?

Dacă aș putea să aleg un singur cuvânt pentru această carte, acela ar fi răzbunare. Acel sentiment care te conduce, îți invadează viața și îți acaparează sufletul. Dar oare, o dată împlinită această răzbunare, ne vom liniști? Va căpăta totul un alt sens? Este asta singura măsură cu care putem da totul înapoi?

Florile de la mansardă, nu mai erau patru. Rămăseseră doar trei. Cathy și Chris știau că sunt nevoiți să evadeze din acea cameră care le fusese sicriu și temniță pentru trei ani și patru luni. Confecționaseră o cheie de lemn cu care puteau deschide ușa. Trecuse deja un an de zile de când Chris ieșea noapte și ”fura” bani de la mama lor. Aveau nevoie de acești bani pentru a începe o nouă viața departe de tot ce le făcea rău, departe de familia care îi considera odraslele păcatului.

În autobuzul care trebuia să îi ducă în sud, Carrie se simte tot mai rău și sunt nevoiți să accepte ajutorul unei negrese în vârstă, care lucra în casa unui doctor. Doctorul Paul avea 40 de ani și era văduv, își pierduse soția și fiul în niște conjuncturi tragice. Îi acceptă și îi roagă pe cei trei frați să rămână alături de el în casa lui pentru a îi ajuta. Au fost declarați orfani iar el a preluat tutela, mama lor dovedind încă o dată cât de importanți erau banii pentru ea.

Chris muncește tot mai mult pentru visul lui de a ajunge medic. Pentru faptul că fusese închis alături de sora lui atâta timp în perioada lui de dezvoltare și de maturizare, anii aceia când are nevoie de ajutor pentru a-și cunoaște corpul, Chris ajunge să simtă mult mai mult pentru sora lui decât dragostea frățească. O voia pentru el. Nu fizic neapărat, ci sufletește. A lui, legată mereu prin aceleași fire. Mimaseră prea mult rolul de părinți pentru frații lor. El se comportase ca un lider de familie. Întreaga sa personalitate fusese construită și plăsmuită din singurele amintiri dintr-o viață normală pe care le mai avea. Am înțeles acest fapt și am încercat mai întâi să analizez toate ramificațiile psihologice ale captivității lor.

Dacă băiatul Chris și micuța Carrie încercai să își construiască o viață normală și să lase în spate tot ce avea legătură cu mansarda prăfuită, Cathy se hrănea cu ură și cu sete de răzbunare la adresa mamei ei. Deși își dorește teribil de mult ca să semene cu ea doar la suprafață, o variantă drăguță și tânără a mamei sale, Cathy dă dovadă de aceeași slăbiciune de caracter și cade mereu în plasa fiecărui bărbat. Cathy crescuse fără afecțiune, vânase mereu dragostea, complimentele și adorația celor din jur.

Deși are  un talent incredibil pentru a fi  balerină, toate deciziile pe care Cathy le ia, mânată fie de orgoliu, fie de impuls, își va condamna singură cariera constant. 

Mai întâi se îndrăgostește chiar de Paul, doctorul care îi primise în camera lui. Se logodește cu el, dar ajunge să se căsătorească cu Julian, partenerul ei de dans, datorită faptului că află niște secrete din trecutul lui Paul. Ca o ironie, Cathy ura mincinoșii, dar ea ajunsese una. Viața ei este un carusel de decizii, de emoții, de vârtejuri care vor spulbera constant liniștea aparanetă din viața ei.

A fost interesant de urmărit tot traseul lui și am sperat continuu că va renunța la răzbunarea ei. Știam că nu îi va aduce nici linște, nici fericire. A fost rănită constsnt, dar ciudat e că ea singură punea la dispoziție ”cuțitul„ cu care să îi fie înjunghiată inima. Am tot vrut să văd un minim regret din partea celei care îi adusese în această situație. Ea îi lăsase uitați acolo sus. Ea îi forțase să creadă în ea și să renunțe la normalitate. Ea le-a ucis visele și i-a forțat să asculte mereu promisiuni deșarte. Iar ei încă îi spuneau ”mămica”.

Povestea are multe părți triste, multe noduri care trebuiesc dezlegate, dar este o poveste care te învață, te supune la analiză și te ține captiv pagină după pagină.

Recomand cu drag! Vă rog însă să nu condamnați imediat. Încercați să analizați la rece toate aspectele vieții lor. 

2 COMENTARII

  1. Coperta mi se pare foarte atragatoare si eleganta. Nu ma dau in vant dupa carti atat de triste, dar ma mai incumet sa le citesc din cand in cand pentru invatamintele lor si experientele pe care le descriu. Cu siguranta ca majoritatea lucrurilor din lume sunt gri, nu alb pur sau negru categoric.

Lasă un răspuns