Pe urmele indienilor, volumul 18 din seria Portalul magic, este o cărticică dedicată celor mici. Deși este destul de subțirică, este plină de suspans și cunoștințe noi. Fetelor mele le-a plăcut tare mult și am continuat împreună aventura începută în volumul 17, Ultimele ore pe Titanic.
Pe urmele indienilor este volumul în care îi însoțim pe Jack și Annie în aventura în care porniseră la îndemnul doamnei Morgan, bibliotecara din Căsuța din copac. Vă reamintesc că această căsuță era una magică, una din care copiii puteau pleca în călătorii în timp doar atingând o imagine din cadrul unei cărți. Era de-ajuns să se gândească la acel loc și erau transportați acolo cu tot cu casă. Nu numai că ajungeau instant acolo, dar erau și îmbrăcați conform locului și epocii.
Doamna Morgan le oferă o ghicitoare, una care sună cam așa:
”Cățelușul se află sub puterea unei vrăji și are nevoie de ajutorul vostru. Ca să-l eliberați, trebuie să primiți patru lucruri speciale : un dar de pe un vas pierdut în mare, un dar de pe albastrul preriei, un dar dintr-o pădure îndepărtată, un dar de la un cangur.”
Dacă în volumul 17 i-am însoțit pe puntea Titanicului chiar înainte ca acesta să se scufunde, de data aceasta îi însoțim în prerie, pe urmele indienilor. Un dar din albastrul preriei aștepta să fie descoperit.
Ce vor fi nevoiți să facă pentru a-l obține?
Romanul debutează cu o scrisoare semnată de autoare care ne aduce la cunoștință vasta documentare despre indienii Sioux. Sunt cunoscute mai multe grupuri de indieni Sioux, dar multe dintre obiceiurile și credințele lor n-au fost descrise niciodată. Autoarea a sintetizat toate informațiile și le-a transmis pe cele de bază, cele care ar putea fi asimilate mai ușor de copii.
Debutul celei de-a doua misiuni îi găsește pe cei doi frați chiar înainte de micul dejun și de vizita bunicii lor. Chiar dacă își adorau bunica, cei doi frați știu că eliberarea cățelușului Teddy este foarte importantă. Aveau primul dar, mai aveau trei de obținut.
Căsuța magică i-a purtat în prerie, în mijlocul unei câmpii, și hainele lor moderne au fost înlocuite de unele din piele de căprioară.
- Marile Câmpii se află în centrul Statelor Unite. În trecut, această vastă prerie acoperea aproape o cincime din teritoriul Americii de Nord. Unii o numeau ”un ocean de iarbă.”
Chiar când credeau că sunt înconjurați de un ocean de iarbă, cei doi frați văd un șir de corturi indiene. Satul indian îi fascinează până când apare de nicăieri un luptător Sioux. Se temeau de el, dar Șoimul Negru era doar un copil și tot ce știa Jack despre indieni este că ”dacă ții două degete în sus, înseamnă prietenie.” Era oare de-ajuns?
Cei doi copii vor înțelege mai bine obiceiurile indienilor, dar vor fi acceptați de membrii tribului? Vor găsi ei darul de care aveau nevoie?
Nouă ne-a plăcut tare mult această cărticică! Am aflat multe lucruri noi despre indieni și despre stilul lor de viață. Pe lângă faptul că aventurile celor doi frați îi țin pe cei mici în suspans, aflăm și multe informații folositoare, lucruri care ne îmbogățesc cultura generală. Fetele știau despre indieni și din alte cărticele, dar imaginile din acest volum le-au cucerit. Iar eu am apreciat faptul că la finalul fiecărui volum putem găsi o fișă cu informații noi legate de subiectul abordat.
Suntem tare curioase în legătură cu următoarele misiuni!
Cărticica o găsiți chiar aici,! Vă recomand cu drag această serie!
Portalul magic a apărut la Editura Paralela 45.
[…] fel de repede ca primul și mie mi-a oferit câteva ore de relaxare. V-am spus că aleg cărți de copii atunci când vreau să îmi liniștesc […]
[…] nu prea avusese parte de astfel de momente, dar o carte pentru copii și un profesor american de literatură îi vor da liniștea peste […]
Pentru copii pare foarte interesantă.
Sa stii! Ale mele au fost incantate!
Te cred. Pana si eu mă simt tentată…
Foarte curioasa ma faci in privinta acestei serii.