Păzitoarea crocodilului – Katrine Engberg, recenzie

Păzitoarea crocodilului este romanul de debut al lui Katrine Engberg, o autoare pe care am urcat-o pe lista mea cu scriitori numai buni de stalker-it, din punct de vedere literar doar. Știți că am o slăbiciune pentru romanele polițiste, mai ales pentru autorii nordici.  Și nu puteam rata primul volum din seria Korner și Werner. Bine, dacă e să fiu sinceră până la capăt, ar trebui să menționez și faptul că aș fi luat cartea și numai pentru că am văzut că este recomandată de Camilla Lackberg, altă autoare dragă mie.

„Ce debut extraordinar! Katrine Engberg e un star absolut!” – Camilla Läckberg

Deși mai am câteva romane din sfera nordic noir-ului, am zis că trebuie să văd ce se întâmplă acasă la danezi, patria celor mai fericiți oameni din lume. Nu am ajuns în Danemarca, deocamdată, dar tare aș vrea să văd care este definiția lor pentru fericire. Nu de alta, dar în cartea asta numai de oameni fericiți nu am dat. Și nu mă refer aici strict la cazul de crimă.

Minciuni, taine, compromisuri, crimă

Nu știu dacă un roman polițist ar putea să mai surprindă pe un cititor de cursă lungă (desigur, vorbim aici despre cititorul care caută des acest gen literar). Eu am câteva elemente pe care le caut întotdeauna în aceste romane și trec cu vederea micile scăpări dacă atmosfera este una care mă mulțumește.

„Un debut uluitor. Personajele de neuitat propuse de Katrine Engberg și răsturnările de situație geniale îi vor fermeca pe cititorii de ficțiune de suspans.” – Kathy Reichs, autoare bestseller New York Times

Am citit romane care nu m-au convins prin poveste, dar au excelat la capitolul mobilul crimei sau criminal. Sau povești care mi-au stârnit fiori reci prin tot corpul, dar autorii au reușit să scrântească totul spre final. Dacă mă gândesc la volumul de față, nu a excelat la niciun punct, dar mi-a plăcut destul de mult. Nu mă întrebați cum de e posibil. Poate curiozitatea de a ști cine era vinovatul sau dorința de a afla dacă Jeppe mai suferă mult lângă poza fostei soții. Autoarea mi-a oferit suficiente motive pentru a dori să rămân în preajma oamenilor morocănoși și îngâmfați.

Confesiuni și piste false

Nu știu de ce autoarea a ales să se axeze în acest volum pe Jeppe Korner, un polițist care s-a plâns 90 la sută din timp. Pentru că seria poartă numele ambelor polițiști, mă gândesc că va veni rândul și lui Anette, cea pe care nu am văzut-o strălucind aici. Și sper să fie așa. Nu de alta, dar m-am săturat de suferințele din dragoste și de lamentările domnului polițist.

Așa cum am spus un pic mai sus, Jeppe vine în ancheta noului caz cu propriul bagaj emoțional. Apreciez mereu faptul că ni se permite să aruncăm o privire și în viața personală a polițiștilor sau a celor implicați în poveste. În cazul de față, aș fi preferat să văd un pic mai mult din munca din spatele cazului. Cred că e prima dată, după mult timp, când nu mă mai gândesc la cine ar sta în spatele crimei odioase, când nu scot tabla albă imaginară și nu încep să fac și desfac scenarii. Și asta pentru că îi credeam pe toți în stare să ucidă. Aveau motive, aveau ocazii.  Mai ales că s-au dovedit foarte nesuferiți și cu nasul pe sus.

Un amănunt foarte important și pe care nu mai știu dacă l-am mai întâlnit sau nu, dar peste care nu aș vrea să trec, este modul de operare al criminalului. Esther de Laurenti, proprietara casei în care se petrece crima, este scriitoare și caută inspirația pentru romanele sale în tot ceea ce o înconjoară. Așa o duce pe Julie, chiriașa ei, în opera de ficțiune și o omoară. Câteva zile mai târziu, Julie este găsită moartă în propriul apartament. A omorât-o Esther în realitate sau cineva s-a inspirat din cartea ei? Era femeia un autor moral sau era doar o victimă a unui plan macabru?

Păzitoarea criminalului – cine și de ce a ucis?

Așa cum am menționat anterior, nu m-au mulțumit nici mobilul cirmei, nici identitatea criminalui. Dibuisem câteva „scăpări” și am pus un pic povestea cap la cap. Mă gândeam că autoarea va dori să îmbrace totul în straturi de explicații și cred că era prima dată când mă mulțumeam cu un  criminal lăsat la vedere, dacă îmi este permis să spun așa. Adică să fie atât de comun, atât de ușor de dibuit, încât nicp să nu-l iei  în calcul măcar. Și, bum! elementul surpriză. Mă rog, ați înțeles voi ideea.

M-au uimit două lucruri (deși aș spune că nu mai este cazul. sau nu ar trebui să mai fie): nonșalanța cu care aruncăm vina de pe umerii noștri spre ai altora. Și capacitatea omului de a distruge. Indiferent că e vorba de oameni apropiați sau nu. Da, poate că de asta caut romanele astea: pentru a nu uita că spatele nu se lasă niciodată descoperit.

Mi-a plăcut Păzitoarea crocodilului. Și o să îi înțelegeți voi și titlul. Promit.

Iulia, treabă bună, exact așa cum ne-ai obișnuit.

Danezilor, să îmi dați și mie rețeta fericirii!

Katrine Engberg (n. 1975, la Copenhaga) este o autoare daneză de romane de suspans. A fost dansatoare și coregraf pentru teatru și televiziune.
A debutat în 2016 ca scriitoare de crime cu romanul de față, care-i are în prim-plan pe detectivii Jeppe Kørner și Anette Werner. Cartea a fost bine primită de critici și, trei ani mai târziu, era încă pe prima poziție în topul vânzărilor. În 2017 a apărut al doilea volum din serie, urmat în 2018 de al treilea, care a urcat pe prima poziție în clasamentul bestsellerurilor din Danemarca cu cinci săptămâni înainte de publicare.
Drepturile pentru seria Kørner/Werner au fost vândute în 28 de țări, printre care Statele Unite, Rusia, Germania, Suedia și Norvegia. În Rusia, Germania și Norvegia, romanele ei au fost tot timpul pe lista celor mai vândute cărți.