Parfumul dulce al verii se pare că ne ocolește zilele astea. Deși grădina mea este aproape toată înflorită și florile mele își ridică semețe petalele spre cer, nu pot să spun că m-am săturat de soare, sesiuni de bronzat și clipe petrecute în hamacul din curte. Nu am simțit deloc că a venit vara… Deși îmi place ploaia și nu aș spune nu unei plimbări printre picăturile calde, m-am cam săturat de zilele cernite, de umiditate și de nori plumburii.
Dacă inima mea tânjește după soare și zile senine, sufletul și-a găsit alinare în cărțile mele dragi. Și mă felicit că mi-am ascultat instinctul și am ales din teancul meu romanul scris de Mary Ellen Taylor. M-am temut că mi-am pierdut instinctul și că intuiția mea și-a luat bagajele și a plecat în țări mai calde. Parcă nu am mai știut să îmi aleg cărțile potrivite, parcă alegeam fix romanele de care sufletul meu nu avea nevoie. Tânjeam zilele trecute după o carte caldă, lipicioasă și emoționantă. Și am găsit-o.
Mi-am pierdut pașii printre paginile ei, am încercat să îmi liniștesc pulsul care o lua razna și imaginația care începea să țeasă scenarii diverse. Parfumul dulce al verii este exact ca o limonadă într-o zi toridă. Răcorește sufletul, îl învăluie într-un strat mătăsos de prospețime, care lasă în urma sa un gust fructat, proaspăt și plăcut.
Nu te poți bucura de prezent dacă nu-ți cunoști trecutul
Romane emoționante, povești din trecut, secrete bine păstrate? Da, vă rog! Vreau, vreau! Am o slăbiciune pentru ele și niciodată nu vor fi destule, din punctul meu de vedere. Îmi place să găsesc în romanele acestea locul meu confortabil, coconul meu protector, zona mea de siguranță. Și mă simt de fiecare dată ca și cum aș deschide cuferele prăfuite, căutând mărturii, scrisori și fotografii de mult uitate.
Mary Ellen Taylor a adunat în paginile romanului său emoții, personaje extrem de plăcute și de ușor de iubit, istorii care pot stârni adevărate furtuni în sentimentele cititorilor.
„Parfumul dulce al verii este una dintre acele cărți care te absorb cu desăvârșire. Odată ce am început să citesc, m-am simțit îndemnată să continui până când am întors ultima pagină și am aflat ultimul secret.“ The Romance Dish
V-am spus mai sus că imaginația o lua înaintea mea și începuse să brodeze pe marginea acțiunilor întâlnite în carte. Identificasem deja un presupus scenariu și încercam să merg invers pe firul cronologic pentru a găsi rădăcinile acestor alegeri. Nici nu mă supăra așa tare că găsisem eu o posibilă desfășurare a evenimentelor. Mă simțeam prea comod acolo, așteptam ca personajele să își primească și accepte lecțiile primite de la viață.
Dar, spre surprinderea mea, autoarea a făcut o mișcare inteligentă și a răsturnat un pic lucrurile. Deși era posibil și acest traseu, recunosc că îl lăsasem undeva în spate, fără să îl dezvolt prea mult. Revenind la ce spuneam, autoarea a îmbinat poveștile cu mână fermă, ghidată de emoție și sensibilitate. Și am simțit din plin dragostea ei pentru aceste personaje.
Libby Mckenzie – povestea din prezent
Libby este eroina poveștii din prezent și catalizatorul întregii povești. Atunci când sosește la conacul Woodmont pentru a fotografia o nuntă, Libby habar nu avea că rădăcinile sale sunt strâns legate de această proprietate. Și nici nu crede că micuța așezare i-ar putea alina inima rănită.
Libby pierduse tot ce avusese mai de preț și nu simțea că mai aparține vreunui loc. Își pierduse mama cu mulți ani în urmă, apoi se căsătorise și pierduse câteva sarcini, lucru care i-a distrus căsnicia. Îl putea condamna pe soțul său că își dorea copii? Poate că nu. Ar putea accepta asta, dar nu putea trece peste faptul că acesta îi găsise atât de repede o înlocuitoare. Mai ales când privea cu tristețe către pozele pe care soțul ei le posta pe contul său de socializare.
De curând, Libby își pierduse și tatăl, omul care îi fusese multă vreme stâlp și alinare. Întoarsă acasă pentru a face ordine printre posesiile și actele tatălui său, Libby se simte mai singură și mai nefericită ca niciodată. Singurele sale alinări rămâneau pasiunea pentru fotografie și prietenia cu Sierra. Și acum mai avea un motiv (sau două 🙂 ): prietenia cu Elaine, proprietara Woodmont, și Colton Reese, bărbatul angajat pentru a renova sera de pe domeniul conacului.
Libby este un om puternic, un om care învață că o durere acoperită nu înseamnă că este o durere vindecată. Mi-a plăcut mult de ea și mi-a plăcut naturalețea cu care acceptă lucrurile și modul în care alege să acționeze. M-am bucurat pentru fiecare pas, pentru fiecare moment în care a luptat cu lumea și cu ea.
Sadie și Olivia – oamenii potriviți la timpul potrivit
Povestea din prezent mi s-a lipit de suflet și mi-a oferit doza de căldură și de speranță la care visam de atâtea zile. Dar povestea din trecut este cea care mi-a făcut de câteva ori pulsul să o ia razna.
O prietenie între o femeie de viță nobilă și o fată sărmană, îmbrăcată din cutia de ajutoare de la biserică. Olivia – cea care trebuia să joace rolul de femeie supusă și să aducă pe lume moștenitori – și Sadie – cea obligată de viață să se lupte pentru a supraviețui.
Sadie se târa prin propria viață. Se lupta cu dorul de frații mai mari, cu foamea care îi rodea stomacul și cu antipatia pe care șeriful o nutrea la adresa contrabandiștilor cu alcool. Dar fetei i se întâmplă ceva și mai rău. Și Sadie nu are prea multe căi de salvare. Ce va alege? Cum se va termina întreaga istorie?
Olivia este un om absolut minunat! M-a înduioșat teribil și mi-aș fi dorit să îi cunosc și mai mult firea și viața… Cred că merita o bucată mult mai mare de poveste. Exista potențial și acolo și rolul ei s-a dovedit a fi unul decisiv.
Parfumul dulce al verii este o carte pe care o recomand cu tot dragul! Este o poveste caldă și emoționantă despre decizii, alegeri și urmările lor.
Dacă v-am făcut curioși, cartea a apărut la Editura Litera și poate fi cumpărată de aici.
Chiar aseară am terminat-o.
Mi-a plăcut fiindcă s-a citit ușor si m-a prins acțiunea. Însă, mi se pare ca exact relațiile cu cele doua personaje de care ai pomenit (Elaine si Colton) au fost dezvăluite prea brusc, dacă pot zice asa 🙂 Aveam impresia cumva ca autoarea sărea niște etape si noua ne zicea direct finalul.
Unele lucruri par puțin forțate, dar asta e doar problema mea pe care o am in general cu cărțile pe care le citesc.
Per total, e o carte ușurica, buna de citit vara si care te lasa oarecum cu un gând optimist.
Spor la citit in continuare!
Chiar sună bine! Am cartea și vara asta o am și eu în plan. Mulțumesc. Anca!